COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jessica Phyllis Lange, actriţă, model şi artist fotograf, deţinătoare a două premii Oscar pentru interpretare, s-a născut la 20 aprilie 1949, la Cloquet, Minnesota.

A venit pe lume în familia unui comis voiajor, astfel că a fost încă de mică obişnuită să călătorească foarte mult. În 1967, s-a înscris la Universitatea din Minnesota, pentru a studia artele, dar în primăvara anului următor, s-a îndrăgostit de profesorul de fotografie Paco Grande şi a renunţat la studii, pentru a putea călători alături de acesta în SUA şi în Europa. Au revenit în Minnesota în iulie 1970, când s-au căsătorit, ulterior stabilindu-se la New York, unde Grande a continuat să se implice în proiecte cinematografice. Jessica, însă, profund impresionată de cinematografia franceză, a luat decizia de a studia pantomima, prin urmare, în 1971, s-a mutat la Paris, pentru a urma cursurile profesorului Etienne Decroux. A descoperit, astfel, actoria, iar în 1973 a revenit la New York pentru o carieră cinematografică, notează site-urile www.imdb.com şi www.biography.com.

Distanţa dintre cei doi soţi le-a afectat, însă, relaţia, iar Lange a rămas singură în New York, fiind astfel nevoită să lucreze ca ospătăriţă şi model pentru a-şi putea câştiga existenţa. În 1975 a câştigat o audiţie pentru rolul iubitei unei gorile gigantice, în remake-ul filmului "King Kong" (1976). Talentele actoriceşti ale lui Lange nu au fost deloc remarcabile, fiind chiar ridiculizată pentru interpretarea ei. Cu toate că semnase un contract pe şapte ani cu producătorul De Laurentiis, Lange nu a mai primit niciun rol în următorii trei ani. A folosit, totuşi, înţelept acest timp şi a studiat actoria, încercând să-şi facă relaţii printre oamenii influenţi din breaslă. Tot în această perioadă, l-a cunoscut pe dansatorul rus Mihail Barişnikov, cu care a început o relaţie.

În 1979, coregraful şi regizorul Bob Fosse a distribuit-o în rolul de înger al morţii, în filmul "All That Jazz" (1979). Anul următor, a primit rolul principal în comedia "How To Beat The High Cost Of Living" (1980), dar a dat într-adevăr lovitura cu rolul Corei din "Poştaşul sună întotdeauna de două ori" (1981), alături de Jack Nicholson, film în regia lui Bob Rafelson, care a propulsat-o pe Lange în rândul vedetelor. Abia atunci criticii au trecut cu vederea debutul patetic al actriţei, care ridicase mari semne de întrebare cu privire la talentul său. În acelaşi an, Lange şi Barişnikov au devenit părinţi, actriţa dând naştere fetiţei Alexandra.

Următorul an a fost unul de o importanţă deosebită pentru cariera actriţei. Prestaţia din filmul biografic "Frances" (1982), în care a interpretat rolul actriţei Frances Farmer, i-a adus lui Lange o nominalizare la Premiile Oscar. Pe de altă parte, pe platourile de filmare l-a cunoscut pe dramaturgul şi actorul Sam Shepard şi, cum relaţia cu Barişnikov se încheiase, a început alături de acesta o frumoasă poveste de dragoste, care va dura până în 2009. Cei doi au împreună doi copii, pe Hannah şi Walker Samuel.

Tot anul 1982 i-a adus actriţei rolul secundar în comedia "Tootsie" (1982), alături de Dustin Hoffman şi de Teri Garr, rol pentru care a fost recompensată cu primul Oscar din carieră, în anul 1983.

A continuat să strălucească în anii '80 şi '90, în filme cum ar fi: "Country" (1984), "Sweet Dreams" (1984), "Music Box" (1989) şi "Men Don't Leave" (1990), pentru primele trei fiind nominalizată de alte trei ori la Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

Interpretează apoi rolul unei soţii de militar instabilă psihic, în drama "Blue Sky" (1994), avându-l alături de Tommy Lee Jones, fiind recompensată, pentru prestaţia sa, cu cel de-al doilea Oscar din carieră, în anul 1995, de dată aceasta la categoria rezervată celei mai bune actriţe în rol principal.

Lange a continuat să impresioneze spectatorii în drama "Losing Isaiah" (1995), apoi în rolul lui Blanche DuBois, în adaptarea pentru televiziune a piesei lui Tennessee Williams, "Un tramvai numit dorinţă" (1995), avându-l ca partener pe Alec Baldwin. A primit Globul de Aur pentru acest rol şi o nominalizare la premiul Emmy. În 1997, a fost din nou remarcată în filmul "A Thousand Acres", iar în 1999, în "Titus", adaptarea cinematografică a piesei shakespeariene "Titus Andronicus". În 2003, joacă în "Normal" şi primeşte alte nominalizări la premiile Emmy şi Globul de Aur, iar în 2005, joacă alături de Bill Murray în filmul "Broken Flowers".

Începând cu anul 2009, Lange s-a dedicat proiectelor de televiziune, jucând în filmul biografic "Grey Gardens" (2009), apoi în serialul "American Horror Story" (2011), care i-au adus trei premii Emmy, în 2009, 2012 şi 2014. În 2016, Jessica Lange a fost distinsă cu premiul Tony, pentru rolul principal din piesa "Lungul drum al zilei către noapte", de Eugene O'Neill, repusă în scenă pe Broadway.

În 2017, serialul "Feud" o prezintă pe Jessica Lange în rolul celebrei actriţe Joan Crawford, alături de Susan Sarandon, care o interpretează pe Bette Davis. Filmul prezintă rivalitatea dintre cele două staturi incontestabile ale Hollywood-ului.

Jessica Lange este şi un fotograf experimentat, lucru mai puţin cunoscut, ea având mai multe expoziţii de-a lungul carierei. De asemenea, a publicat şi două albume de fotografie "50 Photographs" şi "In Mexico", iar în anul 2013, a lansat o carte pentru copii în imagine, "It's About a Little Bird". AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: (c) Jessica Phyllis Lange / Facebook.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.