Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Apartamentul" ("The Apartment") este o comedie romantică produsă şi regizată de americanul de origine austriacă Billy Wilder (1906-2002), cu Jack Lemmon şi Shirley MacLaine în rolurile principale.

C. C. "Bud" Baxter, interpretat de Lemmon, este un funcţionar în cadrul unei mari companii de asigurări din New York. Pentru a câştiga bunăvoinţa superiorilor săi şi a avansa în carieră, le permite acestora să îi folosească apartamentul pentru aventuri amoroase.

Complicaţiile, de natură tragicomică, apar în momentul în care şeful lui direct, Jeff D. Sheldrake decide să o invite în apartamentul cu pricina tocmai pe o colegă de care Bud se îndrăgostise, Fran Kubelik, jucată de MacLaine. După o serie de evenimente precum dezvăluirea fără intenţie a unor secrete incomode, răzbunarea unui angajat concediat de către Sheldrake, chiar şi o tentativă de sinucidere a lui Fran, soarta îi surâde lui Bud. Fran înţelege că Bud este singurul care o iubeşte cu adevărat, iar finalul filmului ne dă de înţeles că povestea se îndreaptă spre un deznodământ fericit.

La ediţia cu numărul 33 a Premiilor Oscar, "Apartamentul" a fost nominalizat la zece categorii, câştigând cinci: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original, Cel mai bun montaj şi Cele mai bune decoruri, potrivit oscar.go.com.

Atât Lemmon, cât şi Mac Laine au fost nominalizaţi la categoriile Cel mai bun actor, respectiv Cea mai bună actriţă, fără succes. Au obţinut, însă, premiile BAFTA şi Globul de Aur la aceleaşi categorii.

În anul 1994, Biblioteca Congresului American a inclus "Apartamentul" în Registrul Naţional de Film al SUA, considerând că este "semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic". AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.