Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei, la 5/17 ianuarie 1859, şi , apoi, al Ţării Româneşti la 12/24 ianuarie 1859 a însemnat un succes hotărâtor în lupta pentru Unire, dubla alegere reprezentând începutul procesului de constituire, pe baze moderne, a statului naţional român.

Cu toate că se aflau, încă, sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia colectivă a puterilor (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei), Principatele Române au desfăşurat între 1859-1861 o serie de acţiuni de politică externă de o deosebită importanţă pentru desăvârşirea unităţii statale a întregii naţiuni: desăvârşirea Unirii, apărarea autonomiei ţării şi pregătirea cuceririi independenţei.

Într-o primă etapă, Principatele Unite au beneficiat de sprijinul a cinci puteri europene, doar Imperiile otoman şi habsburgic au refuzat însă accepte acest fapt împlinit. Astfel, pentru a se obţine învestitura puterii suzerane şi a se acţiona eficient în vederea obţinerii recunoaşterii unirii, au fost trimise la Constantinopol două delegaţii, ulterior contopite într-una singură, condusă de Costache Negri, şi s-a folosit sistemul misiunilor speciale, Principatele neavând dreptul reprezentării diplomatice permanente. Cei cărora li se datorează recunoaşterea dublei alegere au fost însărcinaţii cu misiuni speciale - Vasile Alecsandri, Ştefan Golescu, Ludovic Steege, Dumitru Brătianu, Ioan Bălăceanu etc. - precum şi delegaţilor de la Constantinopol, potrivit volumului ''Istoria românilor. Constituirea României moderne (1821-1878)'' (vol. VII, TOM I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Conferinţa reprezentanţilor Puterilor garante (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei) a început la 26 martie/7 aprilie 1859, la Paris. Puterile garante au recunoscut dubla alegere la data de 1/13 aprilie, mai puţin Imperiile otoman şi habsburgic. Complicarea situaţiei internaţionale în urma izbucnirii războiului franco-austro-sard a întârziat recunoaşterea dublei alegeri de către ultimele două puteri garante, dar ele au fost obligate să încerce atenuarea asperităţilor. 

Austria a recunoscut de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere, reluând legăturile cu cele două guverne româneşti. Tărăgănarea negocierilor privind recunoaşterea dublei alegeri de către Imperiul otoman, l-a determinat pe Alexandru I. Cuza să aibă în vedere şi eventualitatea definitivării Unirii printr-o acţiune naţională, concentrând cele două armate în tabăra de la Floreşti, în judeţul Prahova.

În cadrul celei de-a treia şedinţe a Conferinţei de la Paris, din 25 august/6 septembrie, toate cele şapte puteri au recunoscut dubla alegere. Principatele Unite au arătat Europei că Unirea realizată în persoana domnitorului era opera poporului român şi că se urmărea o nouă afirmare a ţării printre statele europene.

În vara anului 1860, Alexandru Ioan Cuza a pregătit un memoriu către puteri, prin care cerea desăvârşirea Unirii şi lărgirea bazei electorale. Evenimentele internaţionale, în special procesul de unificare a Italiei, care se afla în plină desfăşurare, şi problema siriană, n-au permis prezentarea acestui memoriu decât în decembrie 1860. Dar şi până atunci orice moment a fost folosit pentru susţinerea cerinţelor poporului român.

Au început din nou un şir lung de tergiversări diplomatice. În cele din urmă, la 19 aprilie/1 mai 1861, o circulară otomană a invitat puterile garante la o înţelegere diplomatică în cadrul unei conferinţe consacrate problemelor puse de Principate şi, îndeosebi, problemei Unirii. Poarta limita însă durata Unirii administrative la domnia lui Cuza şi încerca să dobândească un drept de intervenţie peste Dunăre.

Pe lângă activităţile cabinetului domnesc, condus de Arthur Baligot de Beyne, ale lui Costache Negri, agentul Principatelor pe lângă Poartă, şi ale lui Vasile Alecsandri, trimis în misiune la Paris, în vara anului 1861 s-au folosit alte două delegaţii speciale. Prima, sosită la Constantinopol cu prilejul înscăunării noului sultan Abdul-Aziz, a discutat fără succes eventualitatea proclamării Unirii doar cu asentimentul tacit al Porţii. Cea de-a doua, trimisă la Livadia, în Crimeea, a fost bine primită, Rusia neopunându-se realizării Unirii depline, deşi guvernul ţarist făcea presiuni pentru ca guvernele Principatelor să fie încredinţate grupărilor conservatoare.

La 13/25 septembrie 1861 şi-a deschis lucrările Conferinţa reprezentanţilor Porţii Otomane şi ai Puterilor garante. Negocierile au durat foarte mult deoarece Poarta pretindea dreptul de intervenţie militară în Principate. Într-un sfârşit, un consens a fost stabilit în cadrul Conferinţei la 22 decembrie/4 decembrie, când Poarta Otomană a emanat ''Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei'' prin care admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor Elective într-una singură, suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani, menţinerea frontierei dintre cele două ţări, institutirea în fiecare principat a câte unui unui consiliu provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local, potrivit ''Istoriei României în date'' (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Costache Negri comunica, la 24 noiembrie/6 decembrie 1861, trimiterea firmanului către ţară. În mesajul său, cu prilejul deschiderii Corpurilor Legiuitoare de la Iaşi din 3/15 decembrie 1861, domnitorul Alexandru I. Cuza, anunţa că ''Înalta Poartă precum şi toate puterile garante'' au aderat la Unirea Principatelor, care va fi aşa cum ''România o va simţi şi o va dori''.

Proclamând Unirea la 11/23 decembrie 1861, domnitorul Alexandru I. Cuza a prezentat-o ca izbândă a poporului român şi nu ca un dar al puterilor din afară: ''Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă şi de puterile garante... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie'', potrivit lucrărilor ''O istorie sinceră a poporului român'' (Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, 2008) şi ''Istoria României în date'' (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Izbânda s-a materializat prin crearea primului guvern unitar al României, la 22 ianuarie/3 februarie 1862, şi a primului Parlament al României, deschis la 24 ianuarie/5 februarie la Bucureşti, devenit capitala ţării. AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru, editor online: Simona Aruştei)

 

Explicaţie foto: Expoziţia în aer liber 'Unirea Principatelor Române - 24 ianuarie 1859', în cadrul evenimentului 'Unirea Principatelor Române la Casa Artelor 'Dinu Lipatti', moment ce marchează 160 de ani de la Mica Unire din 1859, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Casa Artelor 'Dinu Lipatti'.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.