COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată
Trei persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, la 18 martie 2019, într-un incident armat care a avut loc într-un tramvai în centrul oraşului olandez Utrecht. Conform poliţiei, este vorba de un act "potenţial terorist". "Poliţia îl caută pe Gokman Tanis, 37 de ani, născut în Turcia, în legătură cu incidentul din această dimineaţă", a precizat poliţia din Utrecht pe reţeaua Twitter.
În urma acestui incident, autorităţile din provincia Utrecht au decis ridicarea alertei antiteroriste la nivelul maxim. Coordonatorul Naţional Antiterorism a anunţat că s-a decis ridicarea nivelului de alertă în provincie deoarece suspectul este încă în libertate. Totodată, autorităţile au sporit securitatea în şcoli, moschei şi nodurile de transport.
***
Cele mai grave atacuri armate şi atentate teroriste, comise în Europa, în 2018:
21 decembrie - Austria: O persoană a murit şi o alta a fost rănită într-un incident armat produs în zona Lugeck din Viena.
11 decembrie - Franţa: Trei oameni au murit, 13 au fost răniţi dintre care cinci grav, în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strasbourg. Autorul atacului armat, Cherif Chekatt, a fost împuşcat mortal de poliţie, la 13 decembrie 2018.
8 octombrie - Franţa: Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost ucis şi alţi doi au fost grav răniţi, într-un schimb de focuri într-un bar din Toulouse, după ce doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă, între care unul înarmat cu un pistol, au deschis focul, pe terasa barului "Le Papus" şi au urmărit una dintre cele trei victime în interiorul localului. Autorii atacului au fugit. Un bărbat împuşcat a murit pe loc, iar alţi doi au fost spitalizaţi.
7 octombrie - Franţa: Doi bărbaţi au fost răniţi prin împuşcare, în cartierul Champs-Elysées din Paris, de agresori aflaţi pe o motocicletă şi care au reuşit să fugă.
9 septembrie - Franţa: Şapte oameni au fost răniţi, dintre care patru grav, la Paris, după ce au fost atacaţi de un bărbat înarmat cu un cuţit şi o bară de fier, bărbatul fiind arestat.
31 august - Olanda: Un adolescent afgan, în vârstă de 19 ani, a înjunghiat şi a rănit doi americani în Gara Centrală din Amsterdam. Atacatorul a fost apoi împuşcat de un ofiţer de poliţie şi a primit îngrijiri medicale.
23 august - Franţa: Un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis două persoane (pe mama şi pe sora sa) şi a rănit grav o a treia persoană, în oraşul Trappes, la periferia Parisului, înainte de a fi "neutralizat" de forţele de ordine. Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul, însă nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.
12 mai - Franţa: Un tânăr înarmat cu un cuţit a ucis un trecător la Paris şi a rănit alţi patru. Atacatorul era născut în 1997, în Cecenia. Părinţii lui au fost plasaţi, la 13 mai 2018, în custodia poliţiei. Un trecător în vârstă de 29 de ani a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite de acest tânăr, care a strigat "Allah Akbar!" (Allah e mare!) înainte de a fi doborât de poliţie.
23 martie - Franţa: Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 16 au fost rănite, în cursul a trei atacuri executate de un bărbat care şi-a declarat apartenenţa la gruparea jihadistă Statul Islamic. Autorul celor trei atacuri din Carcassonne şi Trebes (sudul Franţei), Redouane Lakdim, un francez de origine marocană, a fost ucis în urma asaltului forţelor de ordine la supermarketul din Trebes, unde se retrăsese cu un jandarm luat ostatic.
29 mai - Belgia: Trei persoane au murit, în urma unui atac calificat de justiţia belgiană drept "atac terorist şi tentativă de atac terorist", care a avut loc la Liege. Autorul atacului, un bărbatul de 31 de ani a fost lichidat. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.