COD GALBEN: 31-05-2025 Intre 06:25 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Harghita;
Pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck s-a născut la 14 martie 1879, în comuna Câineni, judeţul Vâlcea. A studiat la Academia Julian din Paris (1899-1905), fiind elevă a lui Jean Paul Laurens şi a lui Benjamin Constant, a mai studiat un an la la Ecole des beaux arts şi la Academia de Arte frumoase (Munchen, 1907), potrivit "Dicţionarului artiştilor români contemporani" (Editura Meridiane, 1976).
După nouă ani de studii în străinătate, Cecilia Cuţescu se stabileşte în Bucureşti. Întoarsă în ţară, se ocupă de promovarea artei în rândul femeilor. Împreună cu artistele Olga Greceanu şi Nina Arbore, înfiinţează "Asociaţia Femeilor pictore şi sculptore" (1916), devenind una dintre promotoarele artei feminine româneşti. Timp de 11 ani participă la toate expoziţiile şi manifestaţiile organizate de această asociaţie.
Tot în 1916, devine profesoară la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, fiind prima femeie profesor la o universitate de artă din Europa, catedra de Artă decorativă şi pictură (până în 1941), precizează "Dicţionarul artiştilor români contemporani".
A debutat în 1905, la Anvers, şi a expus în acelaşi an la Salonul de toamnă de la Paris. A mai expus lucrări în 1924 şi 1928 - la bienala de la Veneţia, în 1925 - la Atena, în 1929 - la Barcelona, în 1931 - la Amsterdam, Bruxelles, Anvers, Haga, Poznan, în 1931- la Milano, Atena, în 1934 - la Belgrad, Roma, Varşovia, în 1936 - la Paris.
A fost prima femeie din România care a realizat artă murală - fresca "Istoria negoţului românesc" realizată în 1933, aflată în aula Academiei de Studii Economice, şi "Apologia artelor româneşti" de pe plafonul fostului Palat Regal, actualul Muzeu Naţional de Artă al României.
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / Arhiva Istorica AGERPRES
Interior din Muzeul de Artă (Casa memorială) Frederic Storck şi Cecilia Cutescu-Storck.
Pictor de alegorii, Cecilia Cuţescu a primit, în perioada interbelică, numeroase distincţii la expoziţiile internaţionale, printre care şi cea de Cavaler al Legiunii de Onoare (Franţa, 1933). Tot în 1933 a fost aleasă şi preşedinte a Sindicatului de Arte Frumoase. Pentru întreaga activitate artistică, primeşte, în 1957, titlul de "Maestru Emerit al artei".
În 1943, artista a publicat o carte autobiografică intitulată "Fresca unei vieţi", iar în 1966 volumul a fost retipărit, revizuit, sub titlul "O viaţă dedicată artei". Artista a murit la 29 octombrie 1969, la Bucureşti.
A fost căsătorită cu sculptorul Frederic (Fritz) Storck, iar operele celor doi soţi au fost declarate de utilitate publică (1948). În 1951, atelierele soţilor Storck au fost deschise ca muzeu de artă, familia păstrând atunci doar anexele ce au fost folosite ca spaţiu de locuit. În prezent, imobilul poate fi vizitat şi adăposteşte Muzeul de Artă Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, potrivit site-ului http://ghidulmuzeelor.cimec.ro.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Liviu Tatu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |