Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua mondială a scriitorilor este aniversată la nivel mondial la 3 martie. A fost introdusă pentru prima dată în 1986 de către English Pen Club, potrivit www.uacrr.org şi panorama.am.

Treptat, acest club a evoluat într-o asociaţie mondială a scriitorilor şi jurnaliştilor. Este cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului şi literară din lume.

Clubul Internaţional Pen (în limba engleză Pen este acronimul de la poet-eseist-romancier - n.red.) a fost înfiinţat la Londra în 1921, pentru a promova prietenia şi sprijinul intelectual printre scriitorii de pe mapamond. Chiar dacă acronimul asociaţiei face referire la poeţi, eseişti şi romancieri, sunt incluşi scriitori ai tuturor formelor literare, jurnalişti şi istorici.

Ideea realizării acestei organizaţii aparţine scriitoarei britanice Catherine Amy Dawson Scott şi a primului preşedinte al acesteia John Galsworthy.

Au fost înfiinţate centre PEN în multe alte ţări, care aderau atât organizatoric, cât si individual, prin numele unor mari autori ai epocii precum: H.G. Wells, Thomas Hardy, W.B. Yeats, Arthur Schnitzler, Gerhardt Hauptmann, Maurice Maetherlink, Knut Hamsun, Romain Rolland, Anatole France, Benedetto Croce, Dîmitri Merejkovsky, Selma Lagerlöf, Thomas Mann, Vicente Blasco Ibanez, Rabindranath Tagore, Robert Frost, potrivit www.penromania.ro.

În ţara noastră, PEN Clubul Român a fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, potrivit sursei amintite anterior. Din membrii clubului au făcut parte de-a lungul timpului, printre alţii, scriitori precum Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mhail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu. Centrul PEN Român a fost reînfiinţat în şedinţa din 11 septembrie 1990, prilej cu care o serie de scriitori români reprezentativi, înscrişi pe baza unei declaraţii, se declarau de acord cu Carta PEN, aşa cum fusese ea formulată la înfiinţare în 1921, indică www.penromania.ro.

În prezent, organizaţia Clubul Internaţional Pen are centre în peste 130 de ţări şi este cea mai veche organizaţie care luptă pentru dezvoltarea lumii culturale şi pentru libertatea de expresie, indică www.panorama.am. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.