COD GALBEN: 27-02-2020 ora 11 Intre 28 februarie, ora 09:00 - 29 februarie, ora 11:00 Zone și fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Gerard Depardieu s-a născut la 27 decembrie 1948, în oraşul Chateauroux, Franţa. A crescut într-o familie săracă şi şi-a petrecut mai mult timp pe stradă decât la şcoală, la vârsta de 13 ani abandonând studiile, potrivit CineMagia - www.cinemagia.ro.

Şi-a început cariera de actor într-un mic teatru de comedie, "Cafe de la Gare", împreună cu actorii Patrick Dewaere şi Miou-Miou. După roluri minore în cinematografie, a primit un rol în pelicula regizată de Bertrand "Blier's Going Places" (1974). Acest film a creat un nou tip de erou în cinematografia franceză, iar popularitatea actorului a crescut enorm.

Pe parcursul anilor '70 şi-a extins popularitatea cu rolurile din "Maitresse" (1976), "Préparez vos mouchoirs" (1978) şi "Danton" (1983). A câştigat premiul Cesar în 1981 pentru "Le dernier métro" (1980), de asemenea pentru "Cyrano de Bergerac" (1990), pentru care a fost şi nominalizat la Oscar în 1991, potrivit imdb.com.

Depardieu s-a mai afirmat prin rolurile din pelicule realizate atât în Franţa cât şi în SUA. Menţionăm dintre acestea: "Green Card" (1990), "My Father the Hero" (1994), "Tous les Matins du Monde" (1991), "Germinal" (1993), mult apreciatul "Colonel Chabert" (1994), precum şi "Le hussard sur le toit" (1995), în care a jucat alături de Juliette Binoche şi Olivier Martinez. A mai jucat în două filme în regia lui Kenneth Branagh - "Hamlet" (1996) şi "Man in the Iron Mask" (1998).

Dintre peliculele care l-au făcut celebru şi iubit de publicul de pretutindeni mai amintim: "Les Miserables" (2000), "102 Dalmatians" (2000), "Vatel" (2000), "Astérix & Obélix: Mission Cléopâtre" (2002), "Napoleon" (2002), "Nathalie.." (2003), "Olé!" (2005), "Quand j'étais chanteur" (2006), "Paris, je t'aime" (2006), "La Vie en Rose" (2007), "Astérix aux jeux olympiques" (2008), "Bouquet final" (2008), "Bellamy" (2009), "L'autre Dumas" (2010), "Raspoutine" (2011), "Astérix & Obélix: Au service de sa Majesté" (2012), "Les invincibles" (2013), "Viktor" (2014), "Valley of Love" (2015), "Tour de France" (2016), "Carbone" (2017).

Depardieu, unul dintre cei mai respectaţi şi mai renumiţi actori din lume, a jucat în producţii franceze, englezeşti, americane, italiene şi germane. De-a lungul timpului a fost distins cu numeroase premii, printre care: premiul Festivalului de film de la Veneţia (1997), premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Montreal (1983). De asemenea, a mai fost distins cu Ordinul Meritul Naţional Francez şi Legiunea de Onoare. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.