Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La 22 decembrie se face trecerea în semnul zodiacal Capricorn, din zodiacul clasic european şi reprezintă a zecea zodie pe cercul zodiacal (care cuprinde 12 zodii).

Zodie feminină de pământ, predominant practică, materială, guvernată de planeta Saturn, se încheie pe 20 ianuarie. Semnul Capricornului este cel mai austral. Este un semn de ambiţie şi de urcare socială urmată de o cădere periodică, ritmică.

În mitologia romană, Saturn reprezenta puterea supremă, tatăl tuturor zeilor. Simbolizează disciplina, responsabilitatea, eficienţa, perseverenţa şi răbdarea. Ca semn de pământ, nativul din Capricorn este foarte activ, stăruitor, ambiţios şi destoinic pentru a ajunge perfecţiunea materială. Se adaptează oricărei împrejurări pentru a-şi atinge scopul.

Cei care fac parte din zodia Capricorn au un puternic simţ al moralităţii şi rigurozităţii, acestea fiind două dintre calităţile pe care îşi bazează conceptele despre lume şi viaţă. Respectă ierarhiile sociale şi cere şi celorlalţi respectarea cu sfinţenie a acestora.

În cadrul zodiacului, semnul Capricornului este opus Racului, care îşi canalizează toată atenţia asupra familiei, în timp ce Capricornul este preocupat mai mult de statutul social.

Piatra mistică - onixul
Ziua norocoasă - sâmbăta
Numerele norocoase - 2 şi 8
Culori norocoase - verde închis
Simţul cel mai dezvoltat - pipăitul

Alimentele benefice: dieta sa trebuie orientată spre rădăcinoase, alimente bogate în calciu, alimente ce cresc în pământ (cartofi, morcovi), alimente de culoare închisă spre negru: ridichi, cireşe, stafide etc.

Pe bărbatul Capricorn îl interesează să aibă totul: să cucerească inimi, să facă o carieră strălucită, să aibă un partener de încredere, să educe copiii în spiritul rigorii şi al logicii implacabile. Este timid, dar puternic şi dur, de o tenacitate deosebită. Acest nativ trăieşte în permanenţă la limita puterilor sale şi niciodată nu cere ajutor. Destul de rezervat în manifestările sale sentimentale, nu e nici pe departe un romantic. Este sensibil şi are nevoie nativ de linişte şi armonie.

Pe primul loc, în preocupările femeii Capricorn, sunt profesia şi poziţia socială. Este capabilă să folosească eficient tot ce vede, aude sau învaţă, pentru a-şi atinge scopul propus şi nu se lasă învinsă de diverse obstacolele, potrivit www.venus.org.ro. Este sobră şi rezervată, muncitoare şi o bună organizatoare, având încredere în forţele proprii. Nu acordă importanţă bărbaţilor lipsiţi de ambiţie şi care nu tind spre o situaţie materială foarte bună sau către un prestigiu deosebit.

Copiilor zodiei le place natura şi sunt pasionaţi de sporturile în aer liber. Într-un grup, au tendinţa de a lua comanda şi chiar de a exercita o anumită autoritate asupra celorlalţi copii, după cum menţionează www.copilul.ro. Vor reuşi să se descurce singuri în viaţă de la o vârstă precoce. Ştiu să îşi asume responsabilităţi şi să îşi poarte singuri de grijă. Armele redutabile ale copiilor născuţi în Capricorn sunt excelentul simţ de organizare, stăpânirea de sine şi dorinţa de autodisciplină.

Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) - Taur, Fecioara
Bună (80%) - Peşti, Scorpion
Delicată, riscantă (60%) - Berbec, Balanţa
Dificilă, dar interesantă (50%) - Rac
Nerecomandabil (10%) - Vărsător, Săgetător

Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Capricorn: Johannes Kepler, Ioana d'Arc, Louis Pasteur, Isaac Newton, Benjamin Franklin, Richard Nixon, Henri Matisse, Anne Bronte, Ava Gardner, Joan Baez, Elvis Presley, Marlene Dietrich, Janis Joplin, Adriano Celentano, Kevin Costner, Michael Schumacher, Stipe Mesic, Adolf Windaus, Humphrey Bogart, Annie Lennox, Donald J. Russell, Victoria Principal, Jason Marsden, Lorenzo de Medici, Robert Duvall, Umberto Eco, Nicolas Cage, Lara Fabian.

Personalităţi din România născute în zodia Capricorn: Mihai Eminescu, Horia Deleanu, Matei Alexandru, Mihai Stoian, Rodica Negrea, Nicolae Kirculescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Vasile Crăiţă Mândră, Nicolae Linca, Ştefan Cacoveanu, Ioan Alexandru, Vasile Boerescu, Nicolae Ţic, Gheorghe Dinică, Emil Brumaru, Emil Gârleanu, Doina Melinte, Sanda Ladoşi. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.