Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Armata României sărbătoreşte Ziua transporturilor militare la 16 noiembrie.

Este data la care, în anul 1880, odată cu înfiinţarea celui de-al doilea batalion de geniu, prin Înaltul Decret nr. 2550, s-a constituit şi câte o companie de căi ferate, primele subunităţi de acest fel din Armata României, potrivit volumului 'Calendarul Tradiţiilor Militare' (2010).

În anul 1887, s-a înfiinţat primul Batalion de Căi Ferate, iar în 1898, s-a aprobat primul regulament asupra transporturilor militare pe calea ferată, potrivit celor declarate de şeful Biroului transporturi şi coordonarea mişcării, colonel Paul Bratosin, în anul 2015, într-un interviu publicat pe site-ul rft.forter.ro. Totodată, el susţine că, înainte de a intra în război, Batalionul de Căi Ferate s-a transformat în Regiment de Căi Ferate, iar la 16 octombrie 1919, după terminarea Primului Război Mondial, s-a înfiinţat Brigada de Căi Ferate şi Pontonieri, din subordinea Comandamentului Trupelor de Comunicaţii.

În 1949, a luat fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Căi Ferate, urmând ca, la 1 august acelaşi an să se înfiinţeze Secţia 9 Transporturi Militare. La 1 martie 1956, Brigada de Căi Ferate a fost detaşată de la Ministerul Forţelor Armate la Ministerul Căilor Ferate, până în anul 1991.

De-a lungul timpului, serviciul a trecut printr-o serie de reorganizări, astfel că, în 1997, Direcţia Transporturi Militare se desfiinţează, luând naştere Secţia Transporturi Militare din cadrul Direcţiei Logistice a Statului Major General.

La 1 august 2000, s-a constituit Centrul de coordonare a mişcării, în subordinea Statului Major General, iar la 1 septembrie 2000, secţiile de Transporturi Militare Teritoriale se transformă în birouri de Transporturi Militare Teritoriale.

După o perioadă în care Centrul de coordonare a mişcării a trecut fie în subordinea Comandamentului Logistic, fie în cea a Comandamentului Logistic Întrunit, la 1 februarie 2007, acesta a rămas în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit, cu toate că este structură specializată în subordinea Statului Major General (actualmente Statul Major al Apărării, n. red.), aşa cum este stipulat în Hotărârea de Guvern nr. 1035 din 2003, modificată şi completată ulterior. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.