

COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 05 iunie, ora 12 – 05 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Cântăreaţa Amy Winehouse s-a născut la 14 septembrie 1983. Fiică a unui şofer de taxi şi a unei farmaciste, a crescut în nordul Londrei, într-o familie unde jazzul era rege. Familia a fost cea care i-a insuflat pasiunea pentru muzică, notează site-ul www.imdb.com.
La vârsta de zece ani, Amy cânta alături de prietena ei cea mai bună, apoi a primit prima chitară la 13 ani şi a început să cânte soul, potrivit site-ului www.thefamouspeople.com. A intrat la "Brit School for Performing Arts and Technology", o şcoală selectivă din Londra, specializată în formarea profesională în artele spectacolului, absolvită, printre alţii şi de Adele.
La 20 de ani, a lansat primul său album, "Franck" (2003). Britanicii s-au îndrăgostit atât de farmecul vocii ei grave şi tulburătoare, dar şi de folosirea jargonului cockney, ce a adus o notă suplimentară de autenticitate şi originalitate. Însă, în timp ce cariera ei devenea promiţătoare, abuzul de alcool era din ce în ce mai evident.
În 2006, managerii i-au sugerat să urmeze o cură de dezintoxicare pentru a-şi trata problemele ce deveneau din ce în ce mai grave. Dar cântăreaţa a preferat să transforme totul într-un cântec, "Rehab". Titlul, care devine un hit la nivel mondial, a adus un nou album, "Back to Black", un amestec de jazz, soul, rock şi pop clasic, produs în 2006.
Viaţa scurtă a lui Amy a fost afectată de crize de depresie, auto-vătămare, tulburări de alimentaţie şi dependenţă de droguri şi alcool. Ea a renunţat la consumul abuziv de substanţe în 2008, după o perioadă de reabilitare, din dorinţa de a face muzică din nou.
În 2008, Amy Winehouse a devenit prima femeie britanică care a câştigat cinci premii Grammy în aceeaşi noapte, la 10 februarie 2008, inclusiv "Best New Artist and Record of the Year" pentru "Rehab", potrivit potrivit site-ului www.imdb.com.
După mai multe luni de absenţă, Amy Winehouse a încercat să reapară pe frontispiciul industriei muzicale, în vara lui 2011, numele ei regăsindu-se pe afişele mai multor festivaluri europene.
La 23 iulie 2011, la doar 27 de ani, vedeta pop a fost găsită moartă, în apartamentul său din Londra. Autopsia a arătat că Amy Winehouse ingerase în mod voluntar "o cantitate foarte mare de alcool". Amy s-a alăturat astfel altor stele ale muzicii ale căror decese provocate de abuzul de substanţe au fost neaşteptate şi mult prea timpurii.
La scurt timp după moartea lui Amy, la marcarea a 28 de ani de la naşterea artistei, familia ei a înfiinţat Fundaţia Amy Winehouse, pentru a ajuta tinerii în lupta împotriva consumului de droguri şi alcool.
Vânzările albumelor sale au explodat după decesul său, al doilea său disc, "Back to Black", a reintrat în topuri după aproape cinci ani de la lansare. Albumul postum al cântăreţei s-a vândut în 70.000 de exemplare în primele 24 de ore de la lansare. "Lioness: Hidden Treasures" cuprindea 12 piese, unele inedite, dar şi noi versiuni ale unor cântece mai vechi.
O anchetă efectuată în 2013 a confirmat cauza morţii lui Amy ca fiind otrăvirea accidentală cu alcool. Se consideră, de asemenea, că lupta sa în curs de desfăşurare cu bulimia a contribuit la slăbirea şi incapacitatea organismului de a face faţă situaţiei, potrivit surselor citate.
La 14 septembrie 2013, data la care ar fi împlinit 30 de ani, Amy Winehouse a primit o stea pe noul "Music Walk of Fame", realizat la Londra, în cartierul Camden, celebru pentru numeroasele concerte care au loc acolo.
În 2015, a fost lansat un film documentar despre viaţa artistei, intitulat ''Amy'', distins cu premiile Oscar, BAFTA şi MTV Movie, la categoria dedicată celui mai bun documentar, precum şi cu premiu Grammy pentru cel mai bun film muzical. AGERPRES/ (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Amy Winehouse/Facebook
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |