Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Muzeul ''Ştefan Luchian'', din localitatea Ştefăneşti, judeţul Botoşani 

 

Pictorul Ştefan Luchian a creat o artă ale cărei principale trăsături sunt simplitatea şi rafinamentul. Discipol al lui Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian s-a remarcat din tinereţe prin talentul cu care desena sau picta îndeosebi peisaje sau flori.

Ştefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, judeţul Botoşani. A urmat cursurile Liceului ''Sf. Sava'' şi pe cele ale Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1885-1889), frecventând, în paralel, şi clasa de flaut de la Conservatorul din Bucureşti, conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). Şi-a continuat studiile la München, la Academia de Arte Frumoase şi la Academia Julian din Paris (1891-1892), unde a fost atras îndeosebi de creaţia lui Lacroix şi Courbet şi unde a asimilat şi experienţa impresionistă.

În 1893 a revenit în ţară, unde a fost nevoit să muncească din greu pentru a se întreţine: a realizat panouri pentru vapoare, a reparat şi zugrăvit biserici, a pictat icoane, pe care apoi le-a vândut. În 1895 a deschis la Bucureşti Salonul Artiştilor Independenţi. În 1898, a luat parte la înfiinţarea societăţii artistice ''Ileana'' şi a expus, începând cu 1892, la societatea ''Tinerimea artistică'', devenind unul dintre cei mai apreciaţi pictori în epocă. În 1900 participă cu două pasteluri la Expoziţia Internaţională de la Paris. Ultima sa participare publică a fost în 1915 la ''Expoziţia oficială a artiştilor în viaţă''.

Străbătută de o puternică emoţie, de un cald umanism, simplă şi rafinată totodată, arta lui Ştefan Luchian reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea picturii moderne româneşti, artistul fiind personalitatea care a dominat pictura românească de la începutul secolului XX, continuând calea deschisă de Nicolae Grigorescu şi de Ion Andreescu. A fost în egală măsură peisagist, portretist, autor de compoziţie şi naturi statice - îndeosebi flori, ridicând acest gen la un înalt nivel de abordare artistică.

 

Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO


Opera sa picturală, inclusiv cea a florilor, se caracterizează prin fineţe, simplitate, sinteză cromatică, colorit strălucit şi delicat. Tehnica uleiului şi pastelului lui Luchian sunt de neegalat şi de o măiestrie unică iar florile pictate de el au o intensitate aproape dramatică a sentimentului, o lumină interioară, discretă şi gingaşă.

Între operele sale, executate în diverse tehnici şi de o tematică diversă se numără: peisajele ''Ultima cursă de toamnă'' (1892), ''Margine de crâng'' (1903), ''Marea Neagră la Tuzla'' (1904), ''Sălciile de la Chiajna'' (1906), ''Fântâna de la Brebu'' (1908), ''După ploaie'' (1909), ''Moara de la poduri'' (1909), ''Pe dealul Hinganilor'' (1909), ''Vara'' (1912); portretele ''Safta florăreasa'' (1901), ''Moş Nicolae Cobzarul'' (1906); compoziţiile şi naturile statice ''Dumitriţa'' (1904), ''Părăluţe'' (1907), ''Garoafe'' (1907), ''Flori de tufănică'' (1908), ''Anemone'' (1910), ''Trandafiri'' (1910), ''Maci'' (1910); autoportretele (''Un zugrav''', 1907 etc.). A evocat Războiul de Independenţă (1877-1878) în picturi de tinereţe, de mici dimensiuni, intitulate ''Roşior'' sau ''Soldaţi atacând''. A realizat picturile interioare ale Bisericii ''Sf. Alexandru'' din Alexandria, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.

 

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO 


Atins de o maladie necruţătoare, Ştefan Luchian ajunsese să picteze în ultima vreme cu pensula legată de încheietura mâinii. S-a stins din viaţă la 7 iunie 1916 la Bucureşti şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. A fost ales, la 28 octombrie 1948, membru post-mortem al Academiei Române. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor. Liviu Tatu, editor online: Gabriela Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.