Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua Naţională pentru Adopţie este marcată, în fiecare an, la 2 iunie.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost iniţiat în aprilie 2013, de către 11 parlamentari din întreg spectrul politic. Deputatul Gabriel Andronache, unul dintre iniţiatorii propunerii legislative, a declarat, la 2 aprilie 2013, pentru AGERPRES, că: "după o discuţie avută cu colegii de la Oficiul Român pentru Adopţii, am căzut de acord cu aceştia să iniţiem un proiect de lege prin care să declarăm ziua de 2 iunie ca Ziua Naţională pentru Adopţie, urmărind prin aceasta promovarea adopţiei naţionale ca o alternativă necesară şi eficientă pentru reducerea numărului de copii instituţionalizaţi".

La 29 octombrie 2013, propunerea de lege a fost adoptată de Plenul Senatului, cu 103 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere. Senatul a fost prima Cameră sesizată în acest caz. Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat, la 11 februarie 2014, propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale pentru Adopţie în data de 2 iunie, cu 292 voturi pentru şi 5 abţineri.

Legea nr. 21/2014 privind instituirea Zilei Naţionale pentru Adopţie prevede ca autorităţile şi instituţiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanţele diplomatice ale României, precum şi alte instituţii româneşti din străinătate să organizeze programe şi manifestări de promovare a adopţiei dedicate acestei zile, activităţile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopţii. Totodată, se acordă posibilitatea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 11 din anul 2014, a fost desfiinţat Oficiul Român pentru Adopţii şi s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care i-a preluat atribuţiile. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Doina Lecea, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.