

Dakota Johnson, fiica celebrilor actori Don Johnson şi Melanie Griffith, a păşit cu succes pe urmele părinţilor, fiind mai întâi model, apoi o actriţă foarte apreciată şi premiată. Filmul ei de debut a fost "Crazy in Alabama" (1999), în care ea şi sora sa vitregă Stella Banderas au jucat rolul fiicelor, iar rolul mamei din film a fost interpretat chiar de mama lor reală, Melanie Griffith.
Dakota s-a născut la 4 octombrie 1989, în Austin, Texas, SUA. Încă din timpul şcolii şi-a dorit să devină model. În 2006 a fost votată Miss Golden Globe, la fel ca mama sa în 1975. În 2009 a încheiat un contract de modeling cu Mango, călătorind în Australia.
Primul succes cinematografic a fost în 2010, cu filmul regizat de David Fincher, "The Social Network", pelicula primind opt nominalizări la Oscar, potrivit site-ului imdb.com. A mai apărut în filmele "Beastly" (2011), alături de Vanessa Hudgens şi Mary-Kate Olsen; "Chloe and Theo" (2015); "For Ellen". Anul 2012 i-a adus roluri în multe filme: "Goats" (2012), "The Five-Year Engagement", şi varianta pentru televiziune a filmului "21 Jump Street", precizează acelaşi site.
În 2014 a interpretat rolul principal feminin în "Date and Switch". Primul show de televiziune în care a apărut a fost "Ben and Kate" (2012).
În 2014 a apărut în filmele "Need for Speed", "Cymbeline", iar în anul următor în "Fifty Shades of Grey", rol pentru care a câştigat People's Choice Award for Favorite Dramatic Movie Actress. Au urmat roluri în "Black Mass" (2015), "How to Be Single" (2016).
În 2017 a jucat în "Fifty Shades Darker", iar în 2018 a filmat pentru "Fifty Shades Freed". De asemenea, în 2018 filmează pentru " Untitled Babak Anvari", care va apărea pe marele ecran în 2019, precizează www.imdb.com.
***
Actorul Don Johnson s-a născut la 15 decembrie 1949, în Flat Creek, Missouri, SUA. Star al anilor '80, a devenit celebru prin serialul "Miami Vice" (1984-1989), unde a apărut în 110 episoade. Pentru rolul din "Miami Vice", Don Johnson a câştigat a Golden Globe for Best Performance by an Actor in a TV Series, în 1986.
Din filmografia lui mai amintim: "The Long Hot Summer", "Sweet Hearts Dance", "Dead Bang" (1989), "The Hot Spot" (1990), "Nash Bridges" (1996), "Just Legal" (2005), "Long Flat Balls II" (2008), "When in Rome" (2010), "A Good Old Fashioned Orgy" (2011), potrivit imdb.com.
Sursa foto: (c) Don Johnson Official/Facebook
***
Actriţa Melanie Griffith s-a născut la 9 august 1957 în New York, SUA, fiind fiica actriţei Tippi Hedren. L-a cunoscut pe Don Johnson când avea 14 ani şi s-au căsătorit în 1976, dar mariajul a durat doar câteva luni. S-au recăsătorit în 1989, în acelaşi an născându-se Dakota.
Din bogata filmografie a actriţei amintim: "Ha-Gan" (1977), "Joyride" (1977), "Body Double" (1984), "Something Wild" (1986), "Cherry 2000" (1987), "Stormy Monday" (1988), "Working Girl" (1988) - pentru care a primit o nominalizare la Oscar, pentru categoria Best Actress şi a câştigat Golden Globe la categoria Best Actress in a Comedy - "Pacific Heights" (1990), "The Bonfire of the Vanities", "Shining Through" (1992), "A Stranger Among Us" (1992), "Milk Money" (1994), "Nobody's Fool" (1994), "Buffalo Girls" (1995), "Now and Then" (1995).
Sursa foto: (c) Melanie Griffith/Facebook
S-a despărţit din nou de Don Johnson în 1995, căsătorindu-se cu Antonio Banderas. Au urmat apariţii în filmele "Another Day in Paradise" (1998), "Crazy in Alabama" (1999),"Me & George" (1998), "Forever Lulu" (2000), "Shade" (2003), "The Night We Called It a Day" (2003), "Twins (2005), "This American Housewife" (2012), "Hawaii Five-0" (2010), "Automata" (2014).
În 2015 a apărut împreună cu Don Johnson în show-ul de televiziune "Saturday Night Live" pentru a o susţine pe fiica lor Dakota, care era invitata emisiunii şi promova rolul pe care îl juca în "Fifty Shades of Grey". AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |