COD PORTOCALIU: 30-07-2021 ora 10 Intre 30 iulie – 01 august se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat COD GALBEN: 31-07-2021 Intre 00:30 si 01:30 se va semnala averse ce vor cumula 20...30 l/mp, intensificări ale vântului, descărcări electrice, grindină in Județul Botoşani;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La vârsta de nouă ani, Andrei Păunescu a cântat pentru prima oară în Cenaclul Flacăra - o mişcare culturală de mare anvergură, condusă de poetul Adrian Păunescu din 1973 până la sfârşitul vieţii acestuia, în 2010. Andrei a copilărit şi a crescut printre artiştii care s-au lansat la acest Cenaclu şi l-a însoţit pe tatăl său în turnee. La rândul său, Andrei a devenit artist, poet, jurnalist. Are multe concerte cu trupa Totuşi, dar continuă şi drumul deschis de Adrian Păunescu, prin spectacole "Remember Cenaclul Flacăra". Cel mai mare spectacol de acest gen a avut loc la Sala Palatului în 3 noiembrie 2017, pe care Andrei îl consideră "un reper de nou început, o reaprindere a flăcării la nivel mare". După spectacol a început un turneu prin toate zonele ţării, dar şi în afara graniţelor, turneu care se află în plină desfăşurare. Între două drumuri prin ţară, Andrei Păunescu ne-a împărtăşit amintiri despre Cenaclul Flacăra, despre tatăl său, şi a vorbit despre planurile sale artistice într-un interviu în care a rememorat momente surprinse de fotografiile din arhiva AGERPRES.

AGERPRES: Andrei, te afli în plin turneu prin ţară cu spectacole "Remember Cenaclul Flacăra", după show-ul grandios de la Sala Palatului din 3 noiembrie 2017. Avem, în arhiva foto a AGERPRES, fotografii din anii '70 cu Cenaclul Flacăra, pe care le-am pregătit. Rugămintea mea este ca, pe măsură ce îţi arăt fotografiile, să spui ce îţi aminteşti, pentru că tu ai fost cam peste tot. Prima serie este din 1979. În poză este un grup mare de fete şi de băieţi. Eu m-am întrebat dacă a fost vreodată o colaborare cu Song-ul...
Andrei Păunescu: În mod sigur a fost o colaborare. Dar fără Ioan Luchian Mihalea pe scenă, puţin probabil să fie Song-ul. Posibil să fie alt grup. Song-ul nu este, pentru că i-aş fi recunoscut măcar pe unii dintre ei. Pe Doina Matei sau pe Sabina Roşianu...

Foto: (c) MIRCEA CARARAT / AGERPRES FOTO


AGERPRES: O fotografie cu doi băieţi...
Andrei Păunescu: Da, ar putea fi fraţii Chiriac, dar Gelu nu cântă la chitară. Poza este de la Polivalentă, clar. Acesta este de la grupul Folk T din Târgovişte. Acesta este Nino Popa de la "2 şi jumătate". În seara aceea, la spectacolul acesta, a debutat Mircea Rusu, propus de Dan Andrei Aldea. Nu ştiu dacă sunt ei, că au venit cu un grup mai numeros din Târgu Mureş. Seamănă puţin cu Gelu Chiriac, dar ăsta sigur nu este Ion Chiriac. Mă refer la fraţii Chiriac care cântă "Moartea căprioarei".

Foto: (c) MIRCEA CARARAT / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Aici e limpede cine apare în poză.
Andrei Păunescu: Da, Victor Socaciu, Florian Pittiş, Adrian Ivaniţchi, Adrian Păunescu, Sorin Minghiat, tot la Sala Polivalentă. Probabil că este seara aceea în care am cântat pentru prima dată pe scenă. Era spectacolul în care Evandro Rossetti avea ultimul concert, pentru că pleca în Italia. Terminase studiile de stomatologie în ţara noastră şi era spectacolul lui de adio din România. Eu nu ştiam să cânt atunci la chitară, aveam nouă ani şi jumătate, şi am cântat piesa "Lumea de mâine" a lui Ion Zubaşcu şi m-a acompaniat la chitară chiar Evandro Rossetti. Este acelaşi spectacol în care a debutat, cum spuneam, Mircea Rusu, dar după aceea a mai ajuns în 1984, meteoric, şi cu asta s-a terminat colaborarea lui la Cenaclu. Este seara în care a avut un recital foarte mare Dan Andrei Aldea. A fost un fel de maraton.

Foto: (c) MIRCEA CARARAT / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Domnişoara?!
Andrei Păunescu: Acesta este grupul Cetatea de la Satu Mare, care cânta "Limba noastră-i o comoară". Pe ea o chema Mariana Şarba, aici cred că este Gigi Molnar. Pe fata de la flaut o cheamă Doina, dar nu ştiu dacă mai este în viaţă. În spate sunt Vasile Şeicaru, Gelu Chiriac, Lorin Stănescu şi Camelia Stănescu de la grupul Folk T din Târgovişte, care cânta un folk baladesc, haiducesc. Bănuiesc că acesta este Victor Socaciu.

Foto: (c) MIRCEA CARARAT / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Aici este un grup mai mare, în stânga este Doru Stănculescu...
Andrei Păunescu: Da, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, iar aici cred că este Nicu Vladimir. Aici nu mai este spectacolul de la Polivalentă. Alături sunt Marcela Saftiuc şi Florian Pittiş.

Foto: (c) MIRCEA CARARAT / AGERPRES FOTO


AGERPRES: O poză cu foarte mulţi tineri artişti pe scenă.
Andrei Păunescu: Aşa este. Evandro Rossetti, Sorin Minghiat, Doru Stănculescu, Florian Pittiş, actorul Mihai Stan, Vasile Şeicaru, aici nu se vede bine, Costel Popa. Mai sunt în poză Petrică Stan de la grupul "2 şi jumătate" din Oţelul Roşu, băieţelul Nino Popa era şi el pe undeva pe aici, iar aici în spate nu se vede prea bine. Cred că este Radu Gheorghe.

Foto: (c) MIRCEA CARARAT / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Aici este Adrian Păunescu.
Andrei Păunescu: Alături de Mircea Bodolan şi Sorin Minghiat. Şi acesta cred că este Adrian Ivaniţchi.

Foto: (c) MIRCEA CARARAT / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Acesta seamănă cu Vasile Şeicaru, dar nu are mustaţă...
Andrei Păunescu: Nu-i Şeicaru, este Mircea Boian de la Sighişoara, cred.

Foto: (c) MIRCEA HUDEK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Primul spectacol al Cenaclului Flacăra a fost în 1973?
Andrei Păunescu: Da, pe 17 septembrie 1973.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Şi care au fost primii artişti care au cântat în Cenaclu?
Andrei Păunescu: Tudor Gheorghe, el e în poză, şi Doru Stănculescu. Doru Stănculescu a cântat "Hai, hai" şi "Baladă de copilărie" care conţinea citate din "Doina" interzisă a lui Mihai Eminescu, iar Tudor Gheorghe a cântat, mi se pare, "Ursul românesc" şi încă un cântec. Iar, în pauza dintre două momente, Ion Caramitru a spus o anecdotă. Fapt pe care a vrut să îl şteargă din memorie, şi-a renegat, oarecum, începuturile şi a spus că el nu a participat la Cenaclu. După care, noi, având istoria Cenaclului, i-am arătat nu doar atât, dar a cântat şi pe 26 ianuarie, nu mai ştiu în ce an, la Sala Polivalentă. O dată cu semnificaţie...

Foto: (c) MIRCEA HUDEK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Gil Dobrică. El nu era folkist...
Andrei Păunescu: Nu era folkist, iar Cenaclul Flacăra nu era o echipă de folk. Cenaclul era un ansamblu de oameni care aveau de spus ceva. Se cânta folk, se cânta rock, se cânta muzică progresivă, se cânta muzică populară. Gândeşte-te că Adrian Păunescu l-a prezentat prima dată la televizor pe Grigore Leşe, la emisiunea lui din 1979, mi se pare. A fost şi Corul Madrigal acolo. Cenaclul Flacăra a fost şi scenă pentru expoziţii de pictură, pentru poezie, de exemplu. Iar Gil Dobrică, specializat în preluări internaţionale, venea şi cânta cover-uri din Kenny Rogers. El a adus în Cenaclu trupa de acompaniament Continental, cu Nicu Enache, cu Romeo Beianu, cu Alexandru Zărnescu. Ulterior, a devenit trupa de acompaniament a Cenaclului. El a făcut şi două compoziţii, pe versuri de Adrian Păunescu. Una se numeşte "Rost monahal" şi cealaltă "Până la vatră". Ulterior, a început să cânte şi cover-uri din Ştefan Hruşcă, "Rugă pentru părinţi", "Sacra banalitate".

Foto: (c) MIRCEA HUDEK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Trecem de la fotografii alb-negru la fotografii color şi din anii 1970-1980 la anii 2000.
Andrei Păunescu: Poza e din anul 2008, la Sala Polivalentă, e unul dintre ultimele spectacole cu Adrian Păunescu. Un spectacol foarte mare din punct de vedere al scenei şi incredibil de prost mediatizat. În sală au fost foarte puţini spectatori. Atunci au cântat Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Tudor Gheorghe şi Tatiana Stepa. Eu eram în poza asta, ca întotdeauna de prin 1983, în stânga lui Adrian Păunescu, aşa cum te uiţi de pe scenă. Eram cu chitara, acompaniam colegii şi mă pregăteam să cânt "Suntem răi şi aroganţi / Îi încurcăm pe guvernanţi".

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: La acelaşi spectacol, Victor Socaciu. Şi el a fost unul dintre cei destul de vechi în Cenaclu.
Andrei Păunescu: Da, a venit în 1975 sau 1976, adus de Gheorghe Gheorghiu, prietenul lui braşovean.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: O fotografie cu Tatiana Stepa...
Andrei Păunescu: Din acelaşi spectacol. Tatiana stă lângă George Nicolescu, pe ei i-a legat o veche şi mare prietenie. Şi Mircea Vintilă, revenit nu cu mult timp în Cenaclu, după mulţi ani de absenţă.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Adrian Păunescu la masa lui.
Andrei Păunescu: Tot Sala Polivalentă. El şi-a dat seama că trebuie să treacă peste acest moment neplăcut, în care un spectacol uriaş cu o distribuţie grozavă, într-un noiembrie ploios, nu a avut parte de mediatizare şi sala nu a fost cum ar fi vrut el de plină. Şi-a dat seama că trebuie să intre în patrimoniul şi în arhiva lui acest spectacol şi l-a făcut de parcă ar fi fost pe un stadion plin.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: De unde a apărut ideea lui Adrian Păunescu de a sta la o masă în timpul spectacolelor?
Andrei Păunescu: Pur şi simplu din comoditate. El făcea lucrurile şi serios, şi profund şi foarte comod. Nu-i plăcea stilul băţos european, se molipsise de lejeritatea actului de cultură în America, în 1970-1971, şi văzuse că nu contează forma şi tiparele aşa-zis culturale care erau la putere şi în producţiile de tip sovietic, dar şi în Europa occidentală, unde formele şi rigiditatea dominau Anglia, Franţa, Germania. Îşi punea masa tocmai ca să aibă pe ce să îşi sprijine coatele, să îşi ţină cărţile. De-aia nu suporta când i se punea câte o măsuţă de protocol în faţă. El spunea: "Nu, eu vreau să stau aici, lejer, să am pe ce mă sprijini". Îşi făcea singur micul confort ca să poată crea lucrurile importante.

AGERPRES: Ai spus că ai cântat prima oară în Cenaclu când aveai nouă ani. Deci, mergeai cu Adrian Păunescu în turnee de când erai copil.
Andrei Păunescu: În urma divorţului dintre mama şi tata, eu, în 1978, am fost dat tatălui. El a insistat foarte mult să mă ia lângă el şi bine a făcut, deşi era atipic. A ajuns chiar până la Nicolae Ceauşescu în legătură cu această problemă, pentru că în Justiţie aveam foarte mulţi duşmani care făceau parte din găştile de politruci, de foşti stalinişti deranjaţi de felul lui liber de a se exprima şi comporta. Şi atunci în Justiţie nu se putea face ceea ce era echitabil. Iar el a ajuns până la şeful statului atunci şi i-a spus "domnule, eu nu pot să am o relaţie normală cu băiatul meu, pentru că în Justiţie sunt tot felul de oameni care uneltesc". Şi aşa am ajuns la tatăl meu, continuând, ulterior, să am o relaţie perfect normală cu mama mea. Ceea ce anterior, din păcate, nu se putea. Cât fusesem la mama, pe perioada divorţului, nu aveam niciun fel de contact cu el. Ba chiar eram intoxicat că este alt om decât cel din realitate.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Pe fundal este Adrian Păunescu, în acelaşi spectacol.
Andrei Păunescu: Cu George Nicolescu, Mircea Vintilă la Sala Polivalentă în noiembrie 1979. Spectacolul ăsta a fost organizat, trebuie să spun, la pachet cu un turneu internaţional de tenis, organizat de Sever Mureşan, cel care s-a implicat foarte mult în nişte acţiuni extraordinare, chiar şi în ultimii ani. Nici nu ştiu cât a ieşit sau cât nu a ieşit din eternele procese în care oamenii de afaceri sunt implicaţi. S-a implicat în Ziua Imnului Naţional şi am făcut acţiuni împreună. Deci, el a fost atunci autorul unui pachet cultural sportiv: turneul de tenis de la Polivalentă şi Cenaclul Flacăra la dimensiune mare.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Am observat, la spectacolul de la Sala Palatului "Remember Cenaclul Flacăra", că ai vorbit foarte frumos despre George Nicolescu şi am sesizat că vă leagă ceva aparte.
Andrei Păunescu: Sigur, în afară de faptul că este un artist grozav, cum sunt foarte mulţi din Cenaclu, George Nicolescu este un intelectual extraordinar şi un om de dialog formidabil. Poate alţi artişti sunt mai grăbiţi să-şi vadă de treburile lor. Şi când zic "să-şi vadă" mă refer la modul concret să-şi vadă de treburile lor zilnice. Nu pun atât preţ pe cuvânt şi pe comunicarea directă. George, care este pe de o parte restrâns în activităţile şi în viaţa lui de faptul că este nevăzător, pe de altă parte compensează cu o cultură şi o credinţă şi cu un har extraordinare. Este şi un tip amuzant. De multe ori ironizează această tragedie a vieţii lui, că nu vede, şi totul transformă în cuvinte şi în cântece.

AGERPRES: Tot 2008.
Andrei Păunescu: 2008, aceeaşi seară. De la stânga, sunt în poză Magda Puşkaş, Vanghele Gogu - artistul aromân care aici făcea doar voci pentru colegi, că nu avea armonica. Aici este Mihai Napu, care a început prin a fi basist în trupa noastră. Poza nu este pe dos, el este stângaci. Cântă la chitară bas. Aceasta este chitara mea, pentru că Mihai nu a avut niciodată chitara lui. Între timp, el s-a lăsat de postura de instrumentist în trupa Totuşi. A devenit artist pe cont propriu, are o trupă de evenimente. Are şi compoziţii foarte multe şi frumoase. Dar punem prea mult preţ, după părerea mea, pe cele concrete. Aici este Vasile Mardare, un artist cu care tata a lucrat foarte bine după 1990 şi mai ales în ultimii ani de viaţă, pe care l-a răsfăţat şi l-a iertat de 100 de ori când el, ca un copil rebel, a plecat şi i-a făcut tot felul de năzdrăvănii părintelui. Aici este Emeric Imre, fără îndoială cel mai important artist folk apărut după 1990 în Cenaclul Flacăra. El şi Tatiana Stepa. Să zicem că Tatiana Stepa fusese deja, cu numele Tatiana Filipoiu, în grupul Partaj înainte de 1990. Emeric Imre arată un fapt absolut adevărat şi confirmat de tatăl meu într-un dialog pe care l-am avut când apăruseră tot felul de discuţii: că Cenaclul Flacăra a fost numai până în 1985, că de fapt Cenaclul Flacăra a fost numai până în 1978 când era doar folk şi tot aşa. Iar tata a spus: "Terminaţi cu prostiile astea. Cenaclul Flacăra a fost unul singur, din 17 septembrie 1973 când l-am început până la ultimul spectacol pe care l-am avut în perioada trecută cu mine pe scenă". Deci, acesta a fost Cenaclul Flacăra. Nu a fost nici doar folk, nu a fost nici doar rock, nici împărţit pe etape. Pentru că dacă ar fi să zicem că Cenaclul Flacăra a fost doar prima perioadă, cu Doru Stănculescu, cu Vali Sterian, ce ne facem cu generaţia 1980? Adică Şeicaru, Hruşcă... Îi eliminăm doar pentru că au venit după momentul folk? Sau cu Iris sau cu George Nicolescu sau cu Poesis sau cu Ecoul. Cum rezolvăm comentariul limitator al celor care spun că Cenaclul Flacăra s-a încheiat în 1985? Pentru că Emeric Imre a apărut după aceea. Vasile Mardare a apărut după aceea. Marile piese ale lui Cristian Buică au apărut după. Tatiana Stepa, cu numele acesta, a apărut în 1990-1991. Aşa încât e clar: Cenaclul Flacăra a început în 1973 şi s-a terminat la 1 august 2010, atât timp cât a fost Adrian Păunescu pe scenă cu oricine altcineva. Iar ce facem noi după este "Remember Cenaclul Flacăra", este spiritul Cenaclul Flacăra. Şi aici, în poză, este Octavian Bud de la Satu Mare, care şi el s-a prăpădit la nici 60 de ani în acest an, 2017.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Vorbeai despre Vasile Şeicaru. Iată-l într-o poză.
Andrei Păunescu: Vasile Şeicaru e un artist venit la Cenaclu în 1979, din postura de solist vocal al trupei Cristal de la Galaţi. Şeful lui de trupă de acolo, Puiu Creţu, clăpar - Dumnezeu să-l odihnească -, nu a vrut să-l lase. Pentru că ştia că dacă îi cântă folk lui Adrian Păunescu îl pierde. Şi când trupa Cristal a cântat la Galaţi la Cenaclul Flacăra în 1979, tata l-a întrebat pe Şeicaru, intuind calităţile lui de individualitate: "Ştii să cânţi folk?". Şi în acelaşi timp s-au auzit două răspunsuri: Vasile Şeicaru a zis "Da", iar Puiu Creţu a zis "Nu". De a doua zi Vasile Şeicaru nu mai era profesorul de sport din Galaţi, era membru al Cenaclului cu bagajele în autocar.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Şi, ulterior, a făcut şi un duet care a durat câţiva ani cu Ştefan Hruşcă.
Andrei Păunescu: Da. Au început duetul în Cenaclul Flacăra. Şi ulterior, tot în duetul ăsta, au abandonat Cenaclul şi i-au dat o mare lovitură lui Adrian Păunescu plecând. Au plecat în 1984, pentru că nu mai încăpeau în programul lung al Cenaclului, unde ei aveau un moment destul de scurt, ca întotdeauna. Şi-au continuat cariera. Şeicaru a reapărut după momentul 1984, a avut primul contact telefonic direct cu Adrian Păunescu în 1998. La fel, Victor Socaciu, care a plecat în 1982 şi până în 1998 nu a mai dat niciun telefon de "bună ziua!" şi aşa mai departe. Dar, în 1998, Adrian Păunescu reapăruse în prim plan, reintrase în televiziune şi atunci totul s-a refăcut. Ştefan Hruşcă tot aşa. Din 1984 când a plecat a păstrat o tăcere totală până în 1998. Dar ştiţi ce este... eu îl întrebam pe tata: "Cum poţi să treci peste lucrurile astea, peste ce au făcut nişte oameni pe care i-ai ajutat?". Pe unii i-a scos din anonimat, i-a luat din şcoală, din liceu, din satul lor, le-a scris cântece gratis, a făcut trafic de influenţă gratis pentru ei, le-a găsit case, a vorbit cu primari, le-a găsit servicii, lor şi soţiilor şi aşa mai departe. Asta se numeşte astăzi trafic de influenţă. Dacă ar trăi tata şi ar lucra cum a făcut toată viaţa, făcând bine oamenilor, ar avea o mie de dosare la DNA. Să vorbească pentru medici, să vorbească pentru cercetători. Şi l-am întrebat pe tata: "Cum treci atât de uşor peste faptul că ani şi ani, uneori decenii, oameni pe care i-ai ajutat au dispărut şi au reapărut brusc? Le dai 'bună ziua!' şi o iei de la capăt?!". Şi el a zis aşa: "Problema mea este talentul lor. Caracterul este problema lor". Şi are dreptate, pentru că dacă ar fi stat să analizeze la fiecare om pe care l-a sprijinit cât de corect este, cât de moral este, cât de talentat este, cât de egal în comportament cu el însuşi este, probabil că nu ar fi avut o echipă de sute de artişti extraordinari şi zeci şi zeci de jurnalişti extraordinari alături, ar fi avut numai doi-trei. Ori el a mizat corect. Cine mai ştie astăzi că atâţia i-au întors spatele de nenumărate ori şi l-au bârfit şi l-au turnat la securitate... iar el îi ştia. Nu le-a zis niciodată nimic, deşi îi ştia pe toţi din Cenaclu care l-au turnat, unii cu plăcere, alţii de nevoie. Şi pe colegii din presă îi ştia, care cum îl turnau. La un moment dat, un om la care ţinea foarte mult şi despre care ştia că-l toarnă la securitate, îi era atât de drag şi l-a iertat atât de uşor că i-a scris şi o poezie. Nu o să-i spun numele acum: "Acesta este ta da da da da / Precum serviciul l-a lăsat să fie / Cu mâna blândă îţi făcea sicriul / E-un simplu securist de omenie".

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: O poză cu un bun prieten al lui Adrian Păunescu.
Andrei Păunescu: Grigore Vieru, tot Sala Polivalentă, în 2008. Ei s-au împrietenit sub ochii mei, pot să spun, în 1987, când Grigore Vieru venea mai des în ţară după ce Mihail Gorbaciov a mai deschis porţile Uniunii Sovietice. S-au împrietenit şi de atunci au rămas pe viaţă fraţi şi prieteni. Când a murit Grigore Vieru, în 2009, avea încă adresa din cartea de identitate şi cea fiscală la noi. Sigur că el avea adresa la noi, după care tata l-a ajutat să-şi ia o locuinţă în Bucureşti. L-a ajutat pe el, pe Dabija, pe soţii Teodorovici, pe Leonida Lari, pe Dumitru Matcovschi. El nu şi-a făcut niciodată actele pe casa lui. Şi atunci noi, mereu, primeam cât a trăit el, corespondenţa. Deci, noi am fost domiciliul de refugiu şi de repatriere al tuturor marilor intelectuali basarabeni, imediat după 1990. Din păcate, ei nu au apucat să vadă, ceea ce până la urmă se va întâmpla, şi anume un 1 decembrie 1918, pentru care ei au lucrat probabil cel mai mult.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: O fotografie cu Tudor Gheorghe.
Andrei Păunescu: Da, la Sala Polivalentă. Finul a venit la naş. Finul Tudor Gheorghe, preocupat multă vreme de problemele şi de proiectele sale. Atunci a venit, la chemarea lui Adrian Păunescu, şi a susţinut un recital. Tudor Gheorghe fiind un dublu fin al lui Adrian Păunescu. În acelaşi eveniment, de la Podari, din 1975, la care am participat şi eu, tata l-a năşit la nunta cu întârziere pe care şi-a făcut-o, şi l-a botezat şi pe Adrian Tudor, singurul lui fiu cunoscut.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

AGERPRES: O fotografie din 2009.
Andrei Păunescu: Un spectacol de 1 iunie, în Parcul Plumbuita, organizat de primarul Sectorului 2 de atunci, Neculai Onţanu. Tot aşa, a fost o adunare foarte mare de forţe, cu mii sau zeci de mii de oameni, nenumăraţi. În fotografie apar Adrian Păunescu, Mădălina Amon de la Craiova, venită şi ea în seria de după 1990 a Cenaclului, Walter Ghicolescu, unul dintre ultimii membri ai Cenaclului acceptat de Adrian Păunescu pentru piesele "Telefon peste moarte" şi "Scrisori către mama", nu pentru năzbâtiile care nu au nicio legătură cu poezia, pe care le mai are în repertoriu. Dar pentru piesele astea l-a acceptat în Cenaclu. Mai sunt în poză Valentin Moldovan, pe care tata îl considera cea mai bună voce masculină a Cenaclului, Magda Puşkaş, mi se pare că aici este Vasile Mardare. Alţi artişti care au fost şi ei prezenţi, şi eu, care îmi pregăteam chitara pentru acompaniamentul lui George Nicolescu. În afara pozei mai erau Mihai Napu la chitară bas şi Ionel Tănase la tobe.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Astea sunt cele mai recente fotografii. Sunt legate de spectacolul de la Sala Palatului "Remember Cenaclul Flacăra".
Andrei Păunescu: Aici este conferinţa de presă din 1 noiembrie. Iar această poză, de pe afiş, este de prin 1978, mi se pare, pe Stadionul Republicii, la un spectacol de 1 mai, cred.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: O poză de la deschiderea spectacolului"Remember Cenaclul Flacăra".
Andrei Păunescu: Da, deschiderea... M-am gândit luni şi luni de zile cum este bine să înceapă spectacolul: cu ce piesă, cu ce generic, imagine şi aşa mai departe. Şi mi-am dat seama că nicio altă piesă în afară de tema muzicală cu care am început spectacolul nu este potrivită. Pentru că dacă începeam cu "Hai, hai" sau cu o piesă a lui Tudor Gheorghe, nu era potrivit. Tudor Gheorghe nu a fost prezent. A spus că vine, dar după aceea şi-a schimbat programul. Aşa că am început cu o temă muzicală a genericului Cenaclului, mai precis "Iancu la Ţebea (Trăiască duhul lui Iancu)". După aceea am trecut imediat doar cu chitara la piesa "Haide, mamă, haide, tată". Şi după aia, sigur, aproape cronologic, din punct de vedere al intrării în Cenaclu, i-am invitat în scenă.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Primul a fost Doru Stănculescu. El a ţinut primul recital şi la Cenaclul din 1973, şi la Sala Palatului în 3 noiembrie. Aici flautul lui Sorin Minghiat, care l-a însoţit pe Stănculescu şi în anii '70 şi '80 la Cenaclu. Şi aici e Ioan "Niki" Oagan, acompaniator fie la bas, fie la chitară al lui Doru Stănculescu încă din anii '70, chemat "la oaste" aici pentru că eu i-am spus lui Doru Stănculescu un fapt care mi-a fost puţin incomod. I-am spus că va trebui să întrerupă ceea ce face în ultimii ani, adică nu mai cântă la chitară şi vine doar cu acele negative superbe făcute de Dan Andrei Aldea. I-am spus domnului Stănculescu: "Dacă vreodată la Cenaclul Flacăra aţi cântat cu negativ, atunci veniţi cu el şi pe 3 noiembrie". Şi, de aceea, au fost şi mici probleme tehnice, pentru că Doru nu mai cântase de mult timp la chitară. Dar mai bine imperfecţiuni vii, decât perfecţiuni moarte.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Al doilea recital a fost al lui Mircea Vintilă, care a fost prezent în al doilea spectacol din istoria Cenaclului, în 24 septembrie 1973, fiind găsit, cum fac azi scouterii de fotbal, de întâiul secretar muzical al Cenaclului, care a fost George Stanca. El l-a identificat pe Vintilă şi l-a adus la Cenaclu, a rămas până în 1982, când a plecat pentru a-şi vedea de cariera personală, după care s-a întors în 2004.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Şi o fotografie cu tine, de la acelaşi eveniment, la Sala Palatului.
Andrei Păunescu: În poza aceasta se văd mai multe realităţi şi mai multe efecte. Unu - pe piept sigla aceasta a Cenaclului, care este mai mult decât pe tricou, este în interiorul meu. Doi - se vede combinaţia de culori care-i plăcea lui Adrian Păunescu şi care era cromatica afişului Cenaclul Flacăra din ultimii ani, galben-negru. Se mai vede chitara cu care întotdeauna mă găsesc alături şi la care cânt nu numai cântecele mele, dar de prin 1990 îmi ajut toţi colegii din Cenaclu, îi acompaniez. Şi părul acesta care se vede mai alb decât în realitate, dar este devenirea firească. Aici şi un zâmbet şi o încruntare, şi relaxare şi crispare, şi seriozitate, de toate sunt.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Şi responsabilitate şi emoţie. Oricum, spectacolul de la Sala Palatului a fost senzaţional. Spune-mi cum este acum, când mergi prin ţară.
Andrei Păunescu: Spectacolul de la Sala Palatului a fost, fără îndoială, cea mai mare scenă pe care am ieşit şi cea mai mediatizată întâmplare pe care am avut-o în ultimul timp. Dar "Sala Palatului 3 noiembrie" a însemnat o continuare a proiectului pe care noi îl tot facem, eu şi colegii mei, din 2010, când tata s-a dus. Deci, nu am reînceput acum, doar că nu am fost văzuţi sau pentru că nu am avut o scenă mare, nu am fost băgaţi în seamă de mass-media. Deci, nu este o mirare că imediat după 3 noiembrie am plecat într-un turneu, care era stabilit cu mult timp înainte, în toată ţara. Pe site-ul meu, pe pagina mea de Facebook, am publicat o hartă cu steguleţe, care se tot umple. Mă refer la steguleţele puse doar după 3 noiembrie. Am fost la Zalău, la Bistriţa, la Năsăud, la Carei, la Focşani, la Craiova, şi la inaugurarea stadionului nou şi la Festivalul Adrian Păunescu. Am fost la Bârca, am fost la Chişinău pe 3 decembrie, am fost la Bughea, în vârful muntelui, lângă Câmpulung, dar unde nu am fost?!

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Şi mai aveţi de mers...
Andrei Păunescu: Bineînţeles, mai avem de mers. Cât mai avem ceva de spus şi cât suntem în viaţă acesta este mersul. Exista un cântec al regretatului Constantin Dragomir pe versurile lui Adrian Păunescu, cu trimitere la "Odiseea", dar care de fapt este trimitere la viaţa vie a artistului: "Că din toate câte sunt / Pe ocean şi pe pământ / Ori în galerii de diamant / Ţărmul n-are niciun haz / Sedentar nu eşti viteaz / Numai drumul e interesant". Şi îl întrebam pe tata: "Bun, sigur că drumul este interesant. Dar destinaţia nu este interesantă?". Şi tata îmi spunea: "Dacă era interesantă crezi că nu ne povestea Homer plictiseala care a avut loc în familia Odiseului cu Penelopa lui de după ce s-au aşezat lucrurile?". A fost o chestiune care nu e legendă. E viaţă de familie, cine vrea linişte şi lucruri confortabile şi convenţionale trebuie să ştie că viaţa de spectacol, de eveniment viu, cum este Cenaclul Flacăra, nu i le asigură.

AGERPRES: Eu te felicit pentru ceea ce faci şi pentru faptul că menţii în permanenţă Flacăra Cenaclului aprinsă. Îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi dăruiesc setul acesta de fotografii, amintiri din turneele în care l-ai însoţit pe Adrian Păunescu.
Andrei Păunescu: Şi eu mulţumesc foarte mult.

 

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactori Arhiva Foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.