Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 iul /Agerpres/ - A XXVII-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat la Sydney, în Australia, în perioada 15 septembrie - 1 octombrie 2000. Sydney a obţinut dreptul de a organiza Jocurile Olimpice în detrimentul oraşelor Beijing, Berlin, Istanbul şi Manchester.
La Sydney s-au prezentat toate cele 199 de ţări invitate de către Comitetul Olimpic Internaţional. De asemenea, au fost prezenţi de peste trei ori mai mulţi sportivi, ceea ce demonstrează încă o dată universalitatea Jocurilor Olimpice. La JO de la Sydney au concurat şi patru sportivi din Timorul de Est sub steagul olimpic. În total, au participat la Olimpiadă 10.651 de sportivi, dintre care 4.069 de femei şi 6.582 de bărbaţi, care au concurat în cele 300 de probe din 28 de discipline sportive: atletism, canotaj, badminton, baseball, baschet, box, kaiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, handbal, hochei, judo, lupte, nataţie, pentatlon modern, softball, echitaţie, taekwondo, tenis, tenis de masă, tir, tir cu arcul, triatlon, iahting, volei. De asemenea, au lucrat 46.967 de voluntari şi 16.033 de ziarişti, dintre care 5.298 din presă scrisă şi 10.735 din radio şi televiziune.
La Sydney au fost introduse triatlonul şi taekwondo, precum şi pentatlonul modern şi halterele la feminin, efectuându-se şi primele teste pentru detectarea eritropoietinei (EPO), prin prelevarea probelor de sânge.
Atleta australiană Cathy Freeman a avut onoarea să aprindă flacăra olimpică la inaugurarea Jocurilor. Ea a reprezentat şansa populaţiei aborigene la o medalie olimpică, zece zile mai târziu câştigând proba de 400 m.
Printre momentele mai deosebite petrecute la această ediţie a Olimpiadei se numără şi faptul că Republica Coreea şi R.P.D. Coreeană au defilat la ceremoniile de deschidere şi închidere sub acelaşi steag. De asemenea, Columbia a câştigat prima medalie de aur, obţinută de Maria Isabel Urrutia, în vârstă de 35 de ani, la haltere, iar Vietnamul a obţinut prima medalie din istoria participării acestei ţări la JO, în 1952, sportiva Hieu Ngan Tran obţinând acum argintul la taekwondo. Totodată, prima femeie din Sri Lanka medaliată la JO a fost Susanthika Jayasinghe, care a obţinut bronzul la 200 m plat.
Judoka japoneză Ryoko Tamura, care pierduse finalele la JO de la Barcelona şi Atlanta, a revenit la Sydney, cucerind aurul. Britanicul Steven Redgrave a devenit primul canotor cu medalii de aur la cinci ediţii consecutive al JO. Atleta americană Marion Jones a devenit prima femeie care a câştigat cinci medalii la atletism, în aceeaşi ediţie a JO: aur la 100 m, 200 m, ştafetă 4x400 m şi bronz la lungime şi ştafetă 4x100 m. Înotătorul australian Ian Thorpe, la numai 17 ani, a cucerit medalii de aur la 400 m liber, cu un nou record mondial, precum şi cu ştafetele de 4x100 m şi 4x200 m şi argint la 200 m liber.
În clasamentul pe medalii, SUA a ocupat primul loc, cu 37 de medalii de aur, 24 de argint şi 31 de bronz, urmată de Rusia, pe locul al doilea, cu 32 de medalii de aur, 28 de argint şi 28 de bronz, şi de China, pe locul al treilea, cu 28 de medalii de aur, 16 de argint şi 15 de bronz.
România a ocupat poziţia a XI-a, cu 11 medalii de aur, 6 de argint şi 8 de bronz. Delegaţia României a trimis la Olimpiadă 156 de sportivi, dintre care 76 de bărbaţi şi 80 de femei, care au concurat la 16 discipline sportive, cucerind 25 de medalii.
Gimnastica şi-a afirmat, încă o dată, valoarea incontestabilă. La feminin, echipa compusă din Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru şi Claudia Presecan s-a clasat pe primul loc, aducând cuvenita medalie de aur. La individual compus, podiumul a fost monopolizat de ţara noastră, cu Andreea Răducan pe locul I, Simona Amânar, pe locul al II-lea şi Maria Olaru pe cel de-al III-lea. Medalia Andreei Răducan a fost retrasă, însă, după terminarea concursului, când Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că Andreea Răducan a fost testată pozitiv pentru pseudoefedrină, substanţă interzisă la vremea respectivă. În seara de dinaintea concursului, la recomandarea medicului echipei, gimnasta luase două pastile de Nurofen, un medicament comun împotriva febrei şi tusei, care avea în compoziţie această substanţă. În ciuda apelurilor înaintate de Andreea, de echipa română de gimnastică şi de Federaţia Română de Gimnastică şi în pofida faptului că s-a dovedit că respectiva substanţă nu avea cum să o avantajeze pe sportivă, decizia de a o descalifica pe gimnasta româncă a rămas finală. În aceste condiţii, medalia de aur a fost acordată Simonei Amânar, Maria Olaru a primit medalia de argint, iar Liu Xuan (China) a primit medalia de bronz. Gimnastele românce au declarat deschis că medalia de aur la individual compus îi aparţine de drept Andreei şi au intenţionat să refuze medaliile noi în semn de protest. Au decis, însă, să accepte noul clasament, cu scopul de a îmbunătăţi clasificarea întregii delegaţii româneşti. Simona Amânar a spus despre medalia de aur: 'Nu am câştigat-o eu. A fost câştigată de Andreea şi îi aparţine Andreei'. AGERPRES

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.