Municipiul Adjud este situat în Câmpia Siretului Inferior, pe interfluviul Siret-Trotuş, la 46 km N de municipiul Focşani (reşedinţă de judeţ), la o altitudine generală medie de circa 100 m, fiind mărginit de colinele subcarpatice cu înălţimi de până la 400 m.

În partea de NV a oraşului, în punctul "Movila", a fost identificată o aşezare din Epoca bronzului, aparţinând Culturii Monteoru (mileniul II î.Hr.), în cadrul căreia s-au găsit topoare din piatră, o cataramă din cochilie de scoică, fusaiole etc. De asemenea, au fost scoase la iveală vestigiile unei aşezări geto-dacice (secolele V-III î.Hr.), precum şi un engolpion din bronz cu inscripţia în limba greacă "Sfântul Gheorghe" datând din secolele X-XI.

Transformarea Adjudului dintr-o aşezare rurală într-o aşezare urbană a fost un proces treptat şi îndelungat, care a avut loc în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În jurul oraşului Adjud exista o densă reţea de aşezări rurale care a constituit o bază trainică pentru viitorul oraş şi un rezervor demografic de primă importanţă în vitalizarea vieţii urbane.

Astfel, pe parcursul secolului al XIV-lea s-au stabilit aici meşteri specializaţi în diverse domenii, atraşi fiind de rolul de piaţă locală pe care-l avea Adjudul pentru satele din jur. Străbătând oraşele moldoveneşti Suceava, Paşcani, Roman şi Bacău, negustorii ajungeau la Adjud, de unde drumul ducea prin Tecuci la Galaţi, sau traversând Putna şi oraşul Focşani se ajungea la Târgovişte, capitala Ţării Româneşti, ori la Brăila, cea mai însemnată piaţă de comerţ pentru peşte.

Denumirea oraşului este de origine latină - "Aegidius"-, preluată de maghiari sub forma de "Egyed" datorită legăturilor de comerţ care se legaseră între zona extracarpatică de răsărit şi zonele transilvănene.

Localitatea apare menţionată documentar, prima oară, la 9 aprilie 1433, ca punct de vamă, într-un act emis de domnul Moldovei Iliaş (1432-1433, 1435-1442), fiul lui Alexandru cel Bun, domn al Moldovei între 1400-1432. Prin privilegiul comercial acordat de Iliaş se spunea că, la intrarea negustorilor saşi în Moldova să se evalueze mărfurile acestora "In oppido nostro Egydhalm" (în oraşul nostru Adjud) şi să se plătească drept vamă câte patru groşi de fiecare marcă, la întoarcerea în Transilvania, aceeaşi sumă, în acelaşi oraş, iar la graniţă vama pentru vitele mari ce se vor exporta.

Adjudul este menţionat ulterior la 3 iulie 1460, într-un act privilegial emis de domnul Moldovei Ştefan cel Mare (1457-1504). A fost un important centru comercial în secolele XVI-XVII.

În timpul campaniei întreprinse de Mihai Viteazul în Moldova în mai 1600, în urma căreia acesta a realizat prima unire politică a celor trei ţări române, la Adjud, au făcut joncţiunea două armate ale voievodului, una venind din Ţara Românească şi alta din Transilvania.

În secolul XVIII, din cauza revărsărilor Siretului, o parte dintre locuitori s-au strămutat la cca 5 km mai la sud, întemeind Adjudul Nou, atestat documentar la 1795, într-un act emis de cancelaria domnului Moldovei Mihai Suţu (1792-1795).

Este ridicat la rang de târg la 20 octombrie 1838, iar după această dată Adjudu Nou apare ca târg sau oraş în recensăminte şi statistici din 1839, 1859, 1912.

După Unirea Principatelor, în 1859, printr-o nouă împărţire administrativ-teritorială, Adjudul a devenit reşedinţă de plasă.

Construcţia căilor ferate pe valea Siretului, începând cu 1874, cu ramificaţia de la Adjud la Târgu Ocna (1884), a contribuit masiv la dezvoltarea Adjudului.

Din anul 1950, oraşului Adjud i s-a adăugat şi fosta comună Burcioaia, iar din 1968 fosta comună Adjudu Vechi şi Şişcani.

Declarat municipiu la 28 noiembrie 2000, Adjudul avea 16.045 locuit ori la recensământul populaţiei şi al locuinţelor din anul 2011.

Dintre monumentele şi obiectivele de interes cultural şi turistic din Adjud sunt de amintit bisericile cu hramurile ''Sfântul Nicolae'' (secolul XVIII) şi ''Adormirea Maicii Domnului'' (secolul XIX), clădirea Primăriei (începutul secolului XX), Muzeul municipal (înfiinţat în anul 1960). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Irina Andreea Cristea)