În Capitală există multe universităţi cu tradiţie şi valoare recunoscută la nivel naţional. Mare parte dintre acestea au fost prezentate de-a lungul anului la rubrica ''LA PAS PRIN BUCUREŞTI''.

* Palatul Universităţii, situat în perimetrul marcat de Bulevardul Regina Elisabeta şi străzile Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, în piaţa ce îi poartă numele, găzduieşte cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România.
Considerat monument arhitectonic, Palatul Universităţii a fost construit după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Data la care au început lucrările, 10 octombrie 1857, a rămas în istorie prin medalia ce se poate admira în colecţia numismatică a Academiei Române.
Datorită lipsurilor financiare, clădirea a fost inaugurată oficial de abia peste 12 ani, la 14 decembrie 1869. La data înfiinţării, Universitatea din Bucureşti reunea, într-un singur corp, facultăţile de Drept, Ştiinţe şi Litere, şi Filosofie, găzduind, totodată, şi alte instituţii de învăţământ: Senatul Universităţii, Academia Română, Biblioteca Centrală, Şcoala de Arte Frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichităţi şi de Istorie Naturală.
Ansamblul construcţiei, conceput în stil neoclasic şi având şase etaje, era format dintr-un corp central, dominant, şi două corpuri laterale de o parte şi de alta, unite între ele prin corpuri de legătură mai joase. În partea centrală se înălţau şase coloane masive în stil ionic, unite în partea de sus printr-o lată arhitravă susţinând coronamentul triunghiular, împodobit cu sculpturi alegorice, înfăţişând zeiţa înţelepciunii, Minerva, în timp ce, la dreapta şi la stânga zeiţei se aflau nuduri drapate care simbolizau ştiinţele şi artele. În faţa Palatului Universităţii au fost amplasate patru monumente: Ion Heliade Rădulescu (sculptată în marmură de Carrara în 1879 de italianul Ettore Ferrari), Mihai Viteazul (ridicată în 1876 de sculptorul Carrier Belleuse şi amplasată pe locul unde s-a aflat altarul mănăstirii Sf.Sava), Gheorghe Lazăr (ridicată în 1885 de sculptorul Ion Georgescu) şi Spiru Haret (sculptată în 1935 de Ion Jalea).

* Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), prima instituţie românească de învăţământ economic superior, s-a înfiinţat la 6 aprilie 1913, sub titulatura Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (AISCI), prin Decretul Regal nr. 2978, publicat, ca lege, în Monitorul Oficial nr. 12 din 13 aprilie 1913.
La 1 noiembrie 1913 au fost inaugurate cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei prim rector a fost prof. dr. Anton Davidoglu. În decursul celor peste 100 de ani de funcţionare, instituţia a fost marcată de numeroase evenimente politice, sociale şi economice, înregistrând modificări nu numai în ceea ce priveşte subordonarea Academiei, ci şi în privinţa denumirii şi mai ales a structurii sale.
Din 1913 şi până în 1926, AISCI a funcţionat într-un spaţiu închiriat situat pe Calea Victoriei, la nr. 102, în apropierea Bibliotecii Centrale Universitare. Actualul Palat al Academiei de Studii Economice din Bucureşti situat în Piaţa Romană nr. 6 şi Căderea Bastiliei nr. 2-10, a fost construit în trei etape.
În 1926 a fost dat în folosinţă Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale - Corpul 1, construit între anii 1924-1926, în Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romană, şi pe strada Cometa (actuala stradă Căderea Bastiliei). Între anii 1932-1933, în Aula Magna a Palatului a fost realizată celebra frescă a Ceciliei Cuţescu-Storck, 'Istoria comerţului românesc' (sau 'Istoria negoţului românesc'). În 1935, a fost inaugurată 'Clădirea Bibliotecii' - Corpul 2, pe strada Cometa, în continuarea aripii Corpului 1. În 1940 a fost dată în folosinţă 'Clădirea Muzeului Comercial şi Biroului Comercial' (Corpul 3).
Cel mai important proiect de consolidare şi modernizare ale Palatului, în ansamblul său, s-a realizat în perioada 2004-2008.
În 1948, prin Decretul 175 din 2 august, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste şi-a schimbat numele în Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare (ISEP), iar din anul 1958 în Institutul de Ştiinţe Economice (ISE).
Denumirea actuală, Academia de Studii Economice (ASE), datează din anul universitar 1967/1968, când a avut loc o mai largă modernizare a învăţământului superior economic din România.
După 1989, modificările produse în structura învăţământului superior în general, şi în ASE în special, au generat o nouă concepţie de constituire a facultăţilor şi specializărilor. La ora actuală, Academia de Studii Economice este cea mai importantă instituţie de învăţământ economic superior din România, scopul fundamental constituindu-l pregătirea viitorilor specialişti în economie şi administraţie publică.


* Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", prestigioasă instituţie de învăţământ superior medical, prima înfiinţată pe teritoriul ţării noastre, este găzduită de Palatul Facultăţii de Medicină. Instituţia poartă numele medicului român de origine franceză Carol Davila (1828-1884), cel care a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră.
În anul 1857, a fost înfiinţată Şcoala naţională de medicină şi farmacie care s-a dezvoltat treptat, şi, la 12 noiembrie 1869, a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile în ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină în cadrul Universităţii din Bucureşti.
Timp de peste trei decenii nu a avut un sediu propriu. Decanatul, biblioteca şi două laboratoare funcţionau în clădirea Universităţii, amfiteatrul de anatomie şi cel de anatomie patologică la Spitalul Colţea, celelalte laboratoare în diferite imobile, pe străzile Brezoianu, Sf. Spiridon, Batiştei.
Localul Facultăţii de Medicină a fost ridicat după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc (1860-1903). Parţial, construcţia a fost terminată în 1901, la 1 octombrie, fiind deschise cursurile şi laboratoarele. Clădirea a fost complet terminată şi inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, când s-a făcut şi inaugurarea statuii lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii, realizată de sculptorul Carol Stork.
Un merit deosebit în realizarea acestei construcţii, precum şi în obţinerea fondurilor necesare îi este atribuit profesorului Thoma Ionescu (1860-1926), fratele lui Take Ionescu (1858-1922), personalitate politică de primă mărime a vremii. Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" a fost clasificată, în anul 2011, în prima categorie din România, cea a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, iar clădirea ce o adăposteşte este înscrisă pe Lista monumentelor istorice.

* Universitatea Politehnică din Bucureşti este cea mai veche şi prestigioasă şcoală de ingineri din România. Tradiţiile ei sunt legate de înfiinţarea, în 1818, de către Gheorghe Lazăr, a primei "Şcoli tehnice superioare" cu predare în limba română în chiliile Mănăstirii Sfântul Sava din Bucureşti, care, în 1832, a fost reorganizată în Colegiul ''Sfântul Sava''.
La 1 octombrie 1864, a fost înfiinţată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza "Şcoala de Ponţi şi Şosele, Mine şi Arhitectură" din Bucureşti, cu un program de studiu de doi ani. Activitatea acestei instituţii de învăţământ a fost întreruptă la abdicarea domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866. În 30 octombrie 1867, Carol I al României a înfiinţat "Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine", cu o durată de 5 ani, dintre care un an preparator.
Sub conducerea inginerului Gheorghe Duca, un remarcabil organizator şi promotor al învăţământului tehnic superior românesc, la 1 aprilie 1881, instituţia a căpătat o nouă structură sub denumirea de "Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele".
Tot lui Gheorghe Duca i se datorează şi începerea, în 1884, a lucrărilor pentru construirea sediului pentru "Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele", sediu amplasat pe strada Polizu colţ cu Calea Griviţei (corpul A actual). Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în "Politehnica" din Bucureşti.
Reforma învăţământului realizată prin Legea din 3 august 1948 a transformat "Politehnica" din Bucureşti în Institutul "Politehnic" din Bucureşti având patru facultăţi pe profilele: chimie industrială, electrotehnică, mecanică şi textile. În baza Rezoluţiei Senatului României din noiembrie 1992, Institutul "Politehnic" din Bucureşti a devenit Universitatea "Politehnică" din Bucureşti.
În prezent universitatea are în componenţa sa 15 facultăţi, potrivit site-ului universităţii. Clădirile Universităţii "Politehnice" din Bucureşti se constituie într-un vast complex universitar mărginit de bulevardul, care uneşte cartierul Grozăveşti cu Drumul Taberei, de blocurile cartierului Militari, iar spre nord de râul Dâmboviţa.
La 28 iunie 1965 s-a deschis în Splaiul Independenţei nr. 313 şantierul pentru construirea celui mai mare edificiu de învăţământ superior din ţară, noul sediu al Institutului "Politehnic", cu o suprafaţă utilă de 120.000 mp, respectiv 214.000 mp suprafaţă desfăşurată, pentru o capacitate de 10.000 de studenţi (ulterior se va ajunge la 30.000 de studenţi), pe un teren de 100 ha. Sediul a fost inaugurat la 1 octombrie 1970, dar lucrările au continuat ulterior cu noi construcţii.
Amenajarea generală cuprinde o suprafaţă de aproximativ 40 ha. Rectoratul, acoperit de o cupolă lenticulară, constituie un element principal al incintei, echilibrând frontul larg al celorlalte construcţii. Prin amploarea construcţiilor şi prin soluţia urbanistică pe care o reprezintă construcţia este una dintre cele mai remarcabile lucrări de acest gen din Europa.

* Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost creată în iunie 1864, printr-un decret al Consiliului de Miniştri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instituţie să includă două şcoli principale de artă: "Institutul de muzica vocală" şi "Şcoala de muzică instrumentală" cu filiale atât în Bucureşti, cât şi în Iaşi. Astfel, la 6 octombrie 1864, Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune şi-a deschis porţile pentru tinerii dornici să studieze şi să devină faimoşi în lumea muzicii.
Sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher, Conservatorul a devenit o instituţie europeană specializată în educaţia muzicală vocală şi instrumentală, având clase de vioară, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian şi armonie. În timp, domeniile de studiu oferite de Conservator s-au îmbogăţit şi diversificat. În 1900 a apărut prima clasă de muzică de cameră, iar în 1904 - clasa de orchestră; în 1905 se înfiinţează catedra de Compoziţie, condusă de Alfonso Castaldi.
Începând cu anul 1907 se modifică titulatura, Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune devenind Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică şi se stabilesc patru secţii - Teorie Muzicală, Cânt şi Operă, Instrumente, Declamaţie şi Artă Dramatică. În 1909 se închiriază încă un imobil, pentru trei ani, în strada Ştirbei Vodă nr. 22. În 1914 sediul Conservatorului se schimbă în strada Visarion nr. 14. 17 iulie 1931 a fost momentul de răscruce în viaţa Conservatorului din Bucureşti, la acea dată fiind îndeplinite toate condiţiile pentru a-l transforma într-o instituţie de învăţământ superior sub numele de Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică; ulterior, se înfiinţează o secţiune de muzică religioasă în urma desfiinţării Academiei de Muzică Religioasă. După anii '50 instituţia s-a numit Conservatorul ''Ciprian Porumbescu", având în structura sa două facultăţi: Interpretare Muzicală şi Compoziţie, Muzicologie, Dirijat orchestră şi Pedagogie. În 1955 Conservatorul se mută din strada Lipscani în strada Ştirbei Vodă nr. 35. Numele de Academia de Muzică Bucureşti a fost atribuit în perioada 1990 - 1998, iar după această dată s-a numit Universitatea de Muzică Bucureşti. Datorită tradiţiei şi a excelenţei în domeniu, printr-o hotărâre de Guvern din ianuarie 2001 numele Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti devine un reper pentru învăţământul superior muzical din România.

* Institutul de Arhitectură ''Ion Mincu'', situat în imediata vecinătate a clădirii Universităţii Bucureşti, pe strada Academiei, nr. 18-20, reprezintă un reper al vieţii culturale româneşti. Edificiul din piatră, cu faţada în stil neoromânesc sau brâncovenesc, a fost construit după schiţele arhitectului Grigore Cerchez, între anii 1912-1927.
Istoria învăţământului de arhitectură din România începe de la 1 octombrie 1864, conform decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care prevedea fondarea ''Şcolii de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură''.
În 1891, se înfiinţează o şcoală particulară de arhitectură, sub auspiciile Comitetului de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români. Condusă de Ion Socolescu, Şcoala de Arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români funcţionează timp de cinci ani. Această şcoală este oficializată ca învăţământ de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, prin reforma învăţământului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897, arată istoricul principalei instituţii de stat în formarea specialiştilor în arhitectură şi urbanism. Secţia de arhitectură funcţionează până în 1904, când, sub direcţia lui Ermil Pangrati, devine Şcoala Superioară de Arhitectură.
Desprinsă din cadrul Politehnicii în urma reformei învăţământului din 1948, Facultatea de Arhitectură a devenit instituţie independentă de învăţământ superior, cu titulatura ''Institutul de Arhitectură'', cu sediul în strada Biserica Enei nr. 3-5.
Prin Decretul nr. 147/1953, Institutului i s-a conferit numele arhitectului Ion Mincu (1852-1912), promotorul unui stil românesc în arhitectură. Sub această titulatură, instituţia a funcţionat până în 2000 când, în urma hotărârii Senatului universitar, denumirea a fost modificată în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ''Ion Mincu''.

* Facultatea de Teologie Ortodoxă, al cărei sediu se află pe str. Sfânta Ecaterina, nr.2, Sector 4, funcţionează în cadrul Universităţii din Bucureşti şi se află sub o dublă coordonare, a Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului Educaţiei Naţionale.
Amplasată în centrul Bucureştiului, nu departe de Complexul Catedralei patriarhale, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" constituie unul dintre cele mai vechi şi mai importante repere ale învăţământului universitar românesc. Repetatele încercări ale unor ierarhi şi ale Sinodului General al Bisericii Ortodoxe Române au dus în cele din urmă la deschiderea oficială a Facultăţii de Teologie, la data de 12 noiembrie 1881.
După cel de-al Doilea Război Mondial, a avut loc o altă etapă în istoria acestui for de cultură, determinată de noua situaţie politică, care a schimbat cadrul juridic de funcţionare. Deschiderea oficială a cursurilor noului Institut Teologic a avut loc la 30 ianuarie 1949. Institutul a primit mai întâi ca sediu clădirea fostului Seminar Central iar, apoi, în octombrie 1949, clădirea fostei Şcoli normale, de pe strada Sfânta Ecaterina, nr. 2.
Odată cu anul universitar 1991-1992, Facultatea a revenit în Universitate. Începând cu anul universitar 2005-2006, structura învăţământului teologic universitar a fost schimbată conform cerinţelor aderării României la Comunitatea Europeană şi potrivit principiilor Chartei de la Bologna. Astfel, studiile au fost organizate pe un singur domeniu, acela al teologiei ortodoxe, cu patru specializări: Teologie pastorală, Teologie didactică, Teologie socială şi Artă sacră.

* Palatul Facultăţii de Drept, clădire monument istoric, a fost construit în perioada 1934-1936 şi a făcut parte din ansamblul ''Cetăţii Universitare'' prevăzută în planul de sistematizare din perioada interbelică. Din cadrul acestui proiect s-a mai realizat şi Casa de Cultură a Studenţilor "Universul" din Calea Plevnei.
Facultatea de Drept, ca instituţie, exista deja, ea apărând la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind una dintre facultăţile din cadrul Universităţii din Bucureşti, fondată de Alexandru Ioan Cuza. Imediat după Primul Război Mondial, numărul studenţilor Facultăţii de Drept a crescut de la câteva zeci, la sute, fapt ce a dus la nevoia unui nou sediu propriu.
Între anii 1934-1936, cu fondurile colectate la iniţiativa decanului Nicolae Basilescu şi cu subvenţii din partea regelui Carol al II-lea şi a ministerului de resort, s-a construit Palatul Facultăţii de Drept, după proiectele marelui arhitect Petre Antonescu.
Clădirea a fost ridicată în mijlocul fostului teren de sport ''Romcomit'', devenit un parc cu o vegetaţie bogată, cu faţada principală spre fostul bd. Gh. Gheorghiu-Dej. Statuile plasate în cadrul celor cinci travee, deasupra intrărilor, sunt realizate de sculptorii Ion Jalea şi Costin Georgescu, înfăţişând pe Licurg, Solon, Cicerone, Papinian şi Justinian.
Construcţia Palatului Facultăţii de Drept a fost finalizată în 1936. Basoreliefurile de pe pavilioanele de colţ, opere ale sculptorului Mac Constantinescu, reprezintă în stânga ''Dezrobirea unui sclav în faţa magistraţilor în Forul roman'', iar în dreapta ''Justinian înconjurat de magistraţi prezintă codexul său poporului''.
Palatul Facultăţii de Drept se înscrie în lucrările reuşite din perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale, în care autorul a folosit tradiţia arhitecturii clasice. Facultatea de Drept este una dintre cele mai vechi facultăţi ale Universităţii din Bucureşti, având o bogată tradiţie în cadrul învăţământului juridic românesc. Ia fiinţă la 17 octombrie 1850, iar în 25 noiembrie 1859, prin decret princiar, Facultatea de Drept devine instituţie independentă.
La 1 octombrie 2013, aripa "Vasile Pârvan", consolidată şi modernizată în perioada 2011-2013, a Palatului Facultăţii de Drept, este redată circuitului educaţional.

* Universitatea Naţională de Apărare ''Carol I'', aflată pe şoseaua Panduri, nr. 68-72, în sectorul 5 al Capitalei, beneficiază nu numai de o poziţie dominantă, dar şi de perspectiva deschisă de o largă esplanadă cu spaţii verzi şi un impunător monument dedicat eroilor patriei. Inaugurat în decembrie 1939, edificiul a fost realizat după planurile arhitectului Duiliu Marcu, care l-a conceput în linii sobre, adecvate destinaţiei sale.
Universitatea a fost creată în anul 1889, de către generalul Ştefan Fălcoianu, fiind a şasea şcoală de stat major din Europa, alături de cele din Berlin, Viena, Paris, Torino şi Bruxelles, având iniţial numele de "Şcoala Superioară de Război".
Istoria Universităţii Naţionale de Apărare începe din 15 martie 1937, când Adunarea Deputaţilor a votat, în unanimitate, "Legea pentru autorizarea construirii localurilor necesare Şcoalei Superioare de Război", alocându-se în acest scop fondurile necesare. La 16 august, acelaşi an, s-a turnat primul metru cub de beton armat la fundaţia noului local din şoseaua Pandurilor - Cotroceni, pentru ca la 1 noiembrie să aibă loc solemnitatea zidirii actului de fundaţie, în prezenţa suveranului României, regele Carol al II-lea. Inaugurarea clădirii a avut loc la 6 decembrie.
În aprilie 1944, Şcoala Superioară de Război a fost cazată, timp de câteva luni, în localul Şcolii Primare nr. 1 din strada Mihai Viteazul. În clădirea sa se instalase Misiunea Militară Germană pentru Armata de Uscat. La 29 august 1948, Şcoala Superioară de Război a fost desfiinţată, iar în locul ei a fost creată Academia Militară. La 19 august 1957, apare Academia Militară Generală, rezultată din contopirea Academiei Militare Politice cu Academia Militară. Din iunie 1959, Academia Militară Generală include şi Academia Tehnică Militară.
În data de 17 mai 1990, Academia Tehnică Militară a redevenit instituţie de învăţământ separată de Academia Militară. Denumirea universităţii este schimbată, din nou, la 23 aprilie 1991, în ''Academia de Înalte Studii Militare''. În cadrul acesteia, se înfiinţează Colegiul Naţional de Apărare, ca structură distinctă. La 1 decembrie 1993, s-a constituit Colegiul Superior de Stat Major, structură organizatorică cu funcţionare distinctă în cadrul Academiei. La 15 februarie 1995, s-a constituit Colegiul de Comandă şi Stat Major din cadrul Academiei, cu funcţionare distinctă.
În 28 august 2003, instituţia şi-a capătat numele actual, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I". Începutul lunii octombrie 2006 a însemnat înfiinţarea Colegiului de Informaţii pentru Apărare. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)