Cele mai vechi urme de locuire identificate pe teritoriul judeţului Maramureş datează din Paleoliticul superior (35 000 - 10 000 î.Hr.) şi au fost descoperite în arealul satului Buşag (comuna Tăuţii-Măgheruş) din apropierea vestică a municipiului Baia Mare.

Vestigii neolitice au fost scoase la iveală în perimetrele localităţilor Ilba, Coroieni, Săpânţa, Oarţa de Sus, Lăpuş, Dumbrăviţa, Crăciuneşti ş.a., iar Epoca bronzului cuprinde un bogat material arheologic specific Culturii Suciu de Sus, a cărei arie de răspândire se află în bazinul inferior al Someşului şi pe cursul superior al Tisei (secolele XV-XIV î.Hr.).

Din depozitele de bronz descoperite la Săpânţa, Bărboasa, Ieud, Vadu Izei, Dragomireşti, Saraslău, Călineşti, Rozavlea ş.a., au fost recuperate topoare, seceri, celturi, brăţări etc.

Reprezentativ pentru prima Epocă a fierului (Hallstatt - 1200-450/300 î.Hr.) este tezaurul de aur de la Sarasău, alcătuit din 15 spirale plate, cu decor geometric, două inele ş.a.

Spre sfârşitul secolului II î.Hr., pe teritoriul actualului judeţ se generalizează utilizarea metalurgiei fierului şi a roţii olarului şi se accelerează procesul de organizare socială a comunităţilor dacice.

În decursul secolului I î.Hr., societatea geto-dacică ajunge la apogeul său, ilustrat prin descoperirile arheologice de la Mireşu Mare, Rozavlea, Sighetu Marmaţiei, Oarţa de Sus şi, mai cu seamă, de cele de la Onceşti (ceramică cenuşie, râşniţe de mână ş.a.).

Deşi Maramureşul a rămas în afara graniţelor Daciei romane (perimetrul lui fiind locuit de dacii liberi), el a fost puternic influenţat de cultura şi civilizaţia romană prin permanentele legături economice şi spirituale dintre aceştia şi populaţia dacică aflată sub stăpânire romană.

Aceste influenţe sunt exemplificate de descoperirile arheologice de la Călineşti, Ieud, Buzeşti, Giuleşti, Vad, Sighetu Marmaţiei, unde s-au găsit monede romane şi ceramică fină, de culoare cenuşie.

Populaţia autohtonă a continuat să locuiască pe aceste meleaguri şi de-a lungul secolelor IV-X, aşa cum atestă descoperirile din această perioadă de la Sarasău, Boiu Mare, Crăciuneşti, Prislop, Mesteacăn, Vălenii Şomcutei ş.a.

O dată cu organizarea formaţiunilor politice feudale româneşti, în secolele X-XIV, apar şi primele atestări documentare ale Maramureşului (Ţara Maramureşului menţionată, prima oară, în 1199) şi ale unor aşezări de pe cuprinsul său, ca de exemplu Ardusat (1231), Tămaia (1231), Finteuşu Mic (1231), Finteuşu Mare (1231), Arieşu de Câmp (1256), Băiuţ (1315), Rohia (1325), Suciu de Jos (1325), Baia Mare (1327), Sighetu Marmaţiei (1329), Cuhea - azi Bogdan Vodă (1352), Cetatea Chioarului (1368) ş.a.

În secolul al XV-lea, numărul localităţilor atestate documentar de pe teritoriul judeţului Maramureş ajunsese la 84. Maramureşul este unul din judeţele ţării care a cunoscut de timpuriu o organizare social-politică (în 1326 a devenit district), cu cnezi de sat, cnezi de vale şi un voievod (în secolul XIV, în fruntea Maramureşului s-au aflat voievozi din familiile Codrenilor, Bogdăneştilor şi Dragoşeştilor).

În iarna anului 1342-1343, voievodul Bogdan I din Cuhea, aflat în fruntea românilor maramureşeni, a opus o dârză rezistenţă regalităţii ungare pentru apărarea teritoriului tot mai puternic ameninţat. În 1359, Bogdan I a trecut munţii în Moldova, întemeind statul feudal independent Moldova, al cărui prim domn a devenit.

Voievodat, district şi apoi comitat liber (1368), Maramureşul a fost inclus, în 1553, în principatul Transilvaniei. De-a lungul veacurilor, locuitorii din Maramureş au participat la multe acţiuni de luptă împotriva asupririi feudale, precum şi împotriva dominaţiei străine - Răscoala de la Bobâlna din 1437, Răscoala din 1514, Răscoala curuţilor din 1703-1711, Răscoala din 1784-1785, Revoluţia de la 1848-1849 etc.

După 1860, în Maramureş au fost numiţi români în funcţiile administrative şi de conducere. În fruntea comitatului Maramureş a fost ales Iosif Man, vicecomite - Gheorghe Iuga, notar - Petru Mihali, căpitan suprem al districtului Chioar - Sigismund Pop. La 5 februarie 1861 a luat fiinţă Asociaţiunea pentru cultura poporului român din Maramureş, cu sediul la Sighetu Marmaţiei, cu scopul de a milita pentru propăşirea cultural-naţională a românilor, ceea ce a dus la fondarea, în 1862, a unui Institut pedagogic (''preparandial'') românesc şi a unui internat (''Convinct'') la Sighetu Marmaţiei.

Din a doua jumătate a secolului XIX, un rol important în viaţa culturală a Maramureşului l-a avut şi înfiinţarea societăţii de lectură a românilor maramureşeni ''Dragoşeana'' (1867), la Sighetu Marmaţiei, şi ''Societatea de bibliotecă'' (1869), la Baia Mare.

Timp de peste o jumătate de veac, în perioada regimului dualist, populaţia românească din Maramureş a fost supusă unor legi discriminatorii prin care se luau măsuri de reducere sau suspendare a limbii române din şcoli, restrângerea autonomiei bisericeşti şi deznaţionalizarea prin intermediul ierarhiei bisericeşti, prin sistemul de colonizări pentru izolarea comunităţii compacte valahe, prin sistemul electoral centralizat, prin legea presei etc.

După desăvârşirea statului naţional unitar român au fost create condiţiile de afirmare a învăţământului în limba română, a culturii, ştiinţei, a tuturor domeniilor vieţii sociale.

În perioada 31 august-3 septembrie 1940, populaţia maramureşeană a protestat împotriva Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Anii ocupaţiei horthyste (1940-1944) şi cei ai războiului au creat o situaţie gravă în perimetrul maramureşan, mulţi dintre intelectualii, funcţionarii, preoţii, muncitorii şi ţăranii români fiind internaţi în lagăre sau trimişi în detaşamente de muncă forţată, ca urmare a luptei acestora pentru eliberarea de sub ocupaţia horthystă şi a luptei de rezistenţă antifascistă. La 17 octombrie 1944, judeţul Maramureş a fost eliberat de sub dominaţia horthystă de către armatele române.

În 1950, fostul judeţ Maramureş (3.381 kmp), care cuprindea patru plăşi, un oraş şi 58 de sate, a fost transformat în regiunea Baia Mare, iar în 1960 a devenit regiunea Maramureş (10.500 kmp), cu opt raioane, şapte oraşe şi câteva sute de sate. Sub această formă a evoluat până la reforma administrative teritorială din 17 februarie 1968, când s-a revenit la împărţirea administrativă a ţării pe judeţe. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Anca Pandea)