Municipiul Rădăuţi din judeţul Suceava este situat în depresiunea omonimă, pe interfluviul dintre râurile Suceviţa şi Pozen, la 360-380 m altitudine, la 38 Km NV de municipiul Suceava, reşedinţă de judeţ.

Aşezarea la limita dintre Obcina Mare şi Podişul Sucevei a făcut ca împrejurimile Rădăuţiului să fie împodobite cu bogate păduri de brad, conferind zonei un aspect curat şi pur. Rădăuţiul face parte din vechile domenii voievodale, presărat cu lăcaşuri de cult de diferite confesiuni, după cum arată site-ul Primăriei municipiului.

În perimetrul municipiului au fost descoperite vestigii neolitice, din epoca bronzului şi din cea a fierului, precum şi din perioada civilizaţiei geto-dace. După unii istorici, Radăuţiul ar fi fost cunoscut ca aşezare stabilă încă din timpul dacilor, sub denumirea de ''Rottacenum'' - dată de ostaşii garnizoanei romane de peste râul Siret. Tot aici au fost descoperite şi urmele unei aşezări din secolul al XIII-lea.

Istoricul Nicolae Iorga presupune că numele localităţii provine de la un anume Radu, probabil conducătorul obştii locale din perioada anterioară întemeierii statului feudal Moldova.

Cunoscută ca aşezare rurală din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, localitatea apare menţionată documentar prima oară la 18 noiembrie 1393, într-un hrisov în care Roman I Muşat, domn al Moldovei (1391-1394), dăruieşte unor boieri un sat de pe râul Suceava, al cărui hotar trecea prin apropierea satelor şi ocolului lui Radomir.

Cea mai veche menţionare a localităţii sub denumirea de Rădăuţi datează din 6 iulie 1413, într-un document prin care domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432), trece în stăpânirea soacrei sale, Doamna Anastasia, mai multe sate şi ocoale, urmând ca după moartea ei acestea să intre în proprietatea Episcopiei de Rădăuţi. Data de 6 iulie este ziua oficială a municipiului Rădăuţi. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi până în 1789 la Rădăuţi a funcţionat o Episcopie.

Localitatea a suferit de mai multe ori de pe urma jafurilor şi incendiilor provocate, mai ales în secolul al XVIII-lea, de invaziile tătarilor, turcilor, polonezilor şi cazacilor.

În 1744, la Rădăuţi a fost dată în folosinţă o tipografie, iar în 1747 a fost înfiinţată, pe lângă Episcopie, o şcoală cu predare în română şi slavonă. Îndeletnicirile tradiţionale erau prelucrarea lemnului şi creşterea animalelor, iar la finele secolului al XVIII-lea la Rădăuţi a fost construită o fabrică de hârtie.

În perioada stăpânirii austriece a Bucovinei (1775-1918), Rădăuţi a primit, în 1819, certificatul de târg, în 1852 a trecut la rangul de oraş, iar în 1854 se numea ''centru districtual''. Au fost executate lucrări de asanare a mlaştinilor din jurul oraşului, de canalizare a unor cursuri de apă care străbăteau oraşul şi de trasare a tramei stradale.

Rădăuţiul a fost, alături de Suceava şi de Câmpulung Moldovenesc, un centru important al acţiunilor revoluţionare de la 1848.

În 1918, lupta naţională a românilor din Bucovina s-a amplificat şi diversificat, fiind constituite gărzi naţionale, care, cu sprijinul populaţiei, au preluat conducerea administrativ-politică a localităţilor. Au fost constituite comitete locale, fiind desemnaţi, în cadrul unor adunări populare, deputaţii în Adunarea Constituantă a Bucovinei. La 28 noiembrie 1918 a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România.

După 1918 şi până în 1950 a fost reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, apoi până în 1968 a fost sediu de raion în cadrul judeţului Suceava. Începând din anii '60, Rădăuţi a cunoscut o perioadă de dezvoltare, devenind principala zonă, după municipiul Suceava, ca importanţă economică, turistică, suprafaţă şi număr de locuitori. În sectorul industriei s-au remarcat în acea perioadă mobila sculptată, prelucrarea de metale şi industria textilă.

Rădăuţiul a fost declarat municipiu la 24 noiembrie 1994. La Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din anul 2011 număra 23.822 locuitori.

Dintre obiectivele de interes cultural şi turistic amintim: biserica având hramul ''Sfântul Nicolae'' (numită şi Bogdana), ctitorie de după anul 1359 a domnului Bogdan I (1359-1365), cea mai veche clădire bisericească din zid din Moldova, construită pe locul unei vechi biserici din lemn, biserica Bogdana, care a găzduit de la început sediul Episcopiei Rădăuţilor (picturile murale interioare, executate în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, au fost refăcute în întregime în vremea lui Ştefan cel Mare şi recondiţionate în 1880 de pictorul Epaminonda Bucewski); biserica ''Sfântul Nicolae'' a fost transformată (în 1479) în necropolă domnească de către Ştefan cel Mare, care a pus lespezi sculptate pe mormintele domnilor Bogdan I, Laţcu, Roman I, Ştefan I, Bogdan al II-lea (la 7 decembrie 1992 la biserica ''Sfântul Nicolae'' a fost instalat un stareţ, ea redevenind, astfel, mânăstire); Catedrala ortodoxă cu hramul ''Pogorârea Duhului Sfânt'', construită în două etape (1926-1940 şi 1947-1961), după planurile arhitectului Mihail Pankowski; biserica romano-catolică (1823-1826), în stil romanic, cu un turn-clopotniţă de 35 m înălţime; biserica evanghelică (1862); clădirea fostei judecătorii (1862); clădirea Liceului ''Eudoxiu Hurmuzachi'' (1863); clădirea Muzeului municipal (1860); Templul evreiesc (1879); clădirea fostei Prefecturi (1909), astăzi hotel. În 1984 a fost inaugurată ''Aleea Voievozilor'', străjuită de busturile domnilor Bogdan I, Petru Muşat, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Ioan Cuza. În arealul municipiului se află mlaştina Rădăuţi (5 ha), declarată rezervaţie naturală.

În 1992, Academia Română a înfiinţat Centrul de studii ''Bucovina''. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Andreea Onogea)