Numeroasele descoperiri arheologice (peste 1.000), sunt edificatoare pentru atestarea continuităţii de viaţă şi civilizaţie pe teritoriul actual al judeţului Prahova.
Paleoliticul este bine reprezentat (depozite de silex) în aria localităţilor Lapoş, Târgşoru Vechi ş.a. Neoliticul (culturile Criş, Boian, Gumelniţa), cu unelte diverse din piatră, cu ceramică abundentă cu decor specific fiecărei culturi, plastică antropomorfă şi zoomorfă etc., a fost identificat pe teritoriul localităţilor Târgşoru Vechi, Ploieşti, Ceptura, Vadu Săpat (pe valea Budureasca) ş.a.
Perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului (c. 2500-2000 î.Hr.), corespunzătoare separării triburilor de păstori de cele de agricultori şi apariţiei patriarhatului, este atestată reprezentativ prin urmele materiale scoase la iveală în perimetrele localităţilor Ploieşti, Târgşoru Vechi, Gherghiţa, Vadu Săpat (pe valea Budureasca), Breaza ş.a. Prin numărul şi varietatea lor, vestigiile din Epoca bronzului (c. 2200-1100 î.Hr.) confirmă o înflorire a civilizaţiei datorată, în special, practicării metalurgiei şi prelucrării metalelor (Drajna de Jos, Sinaia, Podgoria, Străoşti ş.a). Subsolul prahovean a păstrat multe dovezi materiale (în special unelte şi arme din bronz şi fier) din cele două perioade ale epocii Fierului (Hallstatt şi Latene), scoase la suprafaţă prin săpăturile arheologice de la Boldeşti-Grădiştea, Măneciu, Brazi, Ploieşti, Târgşoru Vechi, ş.a.
În timpul statului dac, pe teritoriul actual al judeţului Prahova, existau numeroase aşezări şi cetăţi (Ramidava-Drajna de Sus, Tiasum-Tinosu, Slănic, Coada Izvorului, Malu Roşu ş.a.), care atestă că ansamblul culturii materiale şi spirituale a geto-dacilor ajunsese la un stadiu înfloritor. De altfel, ţinutul prahovean de azi s-a aflat în centrul statului dac (centralizat şi independent) din timpul lui Burebista, fapt atestat de un fragment de ceaşcă (c. 400 î.Hr.), pe care se află incizat (în pastă crudă) balaurul cu cap de lup şi coadă penată, străvechi simbol care figura pe stindardul dacic (1980, complexul arheologic de pe valea Budureasca).
Din perioada ocupaţiei romane a Daciei (106-271/275), au fost descoperite vestigiile unor castre (la Drajna de Sus, Mălăeşti, Târgşoru Vechi ş.a.) menite să asigure paza drumului ce lega centrul Daciei cu regiunile de Sud-Est ale acesteia, precum şi cărămizi ştampilate cu inscripţii în limba latină, resturi ceramice de tip roman, monede romane etc. Marile necropole de la Târgşoru Vechi şi Ploieşti-Triaj (sec. III-IV), precum şi descoperirile de la Bucov (sec.III), Boldeşti-Grădiştea, Străoşti, (sec. IV-V), Vadu Săpat (sec. V-VII), Mizil, Bucov, Târgşoru Vechi (sec. VII-VIII şi IX-X) atestă continuitatea de locuire a populaţiei autohtone daco-romane, cu toate vicisitudinile provocate de migraţiile popoarelor barbare.
După încetarea marilor năvăliri barbare, o mare parte din populaţia teritoriului prahovean s-a stabilit în centre importante, menţionate documentar ca oraşe (Târgşoru Vechi atestat în 1413, Gherghiţa - 1431, Ploieşti - 1599 ş.a.). În sec. XV-XVI, localitatea Târgşoru Vechi a fost vremelnic reşedinţa scaunului domnesc (aşa cum îl numeşte Neagoe Basarab în 1517), iar în octombrie 1599, Mihai Viteazul înfiinţează, la Ploieşti, un centru militar şi îşi stabileşte Curtea Domnească.
Teritoriul prahovean a fost şi teatrul de desfăşurare a unor lupte: în 1456, Vlad Ţepeş l-a învins pe Vladislav II la Târgşoru Vechi, dobândind Tronul Ţării Româneşti; în noiembrie 1473 şi martie 1474, pe cursul apei Vodnău sau Vâtnău, lângă Gherghiţa, Ştefan cel Mare desfăşoară o campanie de înlăturare a lui Radu cel Frumos, supus Porţii otomane; în noiembrie 1552, la Măneşti, în apropiere de Târgşor, boierii pribegiţi din Transilvania, împreună cu pretendentul Radu Ilie (Haidău), înfrâng pe Mircea Ciobanul şi-l alungă din Ţara Românească; la 20 octombrie 1600, în luptele de la Bucov, Mihai Viteazul este învins de armatele polono-moldovene, iar Simion Movilă devine domn al Ţării Româneşti, iar la 13-14 septembrie 1602, la Teişani, Radu Şerban a biruit forţele coalizate ale lui Simion Movilă şi ale hanului tătar.
Teritoriul actual al judeţului Prahova a cunoscut o înflorire deosebită în sec. XVII-XVIII, o dată cu exploatarea intensivă a zăcămintelor de sare de la Slănic şi Teişani şi dezvoltarea comerţului cu sare. În această perioadă, documentele menţionează prezenţa a nenumărate localităţi, printre care Câmpina, Vălenii de Munte, Slănic, Telega, Teişani, Filipeşti, Ploieşti, Târgşor, Gherghiţa, Podeni ş.a. Secolul al XIX-lea este marcat de intensificarea explorării zăcămintelor de sare de la Slănic şi Telega, de începerea explorării zăcămintelor de ţiţei şi a înfiinţării primei distilerii de petrol din România (la Râfov, 1857), de apariţia primelor fabrici de sticlă (1830), postav (1886), bere (1898) de la Azuga şi hârtie (1882) la Buşteni, construirea căii ferate Sinaia-Predeal (dată în folosinţă la 10 iunie 1879), precum şi de ecourile revoluţiilor de la 1821 şi 1848, ale funcţionării (între 10 martie 1835-30 sept. 1836) falansterului de la Scăeni, înfiinţat de Teodor Diamant, de efervescenţa unionistă de la 1859, de cucerirea independenţei ţării în 1877 ş.a. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, industria de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului devine principala activitate economică a judeţului Prahova. Perioada interbelică a fost marcată îndeosebi de criza economică din 1929 şi de amploarea şi forţa acţiunilor de luptă ale muncitorilor petrolişti şi de la căile ferate din ianuarie-februarie 1933.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, câmpurile petrolifere prahovene, şi mai ales oraşul Ploieşti au suferit mari pagube de pe urma bombardamentelor aeriene anglo-americane şi germane. Instaurarea guvernului condus de Petru Groza, la 6 martie 1945, a reprezentat punctul de pornire al instaurării comunismului în România, în parametrii căruia a evoluat şi judeţul Prahova timp de 45 de ani, până la prăbuşirea acestuia în decembrie 1989.
În ceea ce priveşte organizarea administrativ-teritorială, judeţul Prahova apărea consemnat (în sec. XV-XVI) ca atare în limite mai mici, care cuprindeau ţinuturile văilor Prahova şi Doftana, precum şi regiunile de câmpie dintre râurile Cricovu Dulce şi Cricovu Sărat, fiind învecinat cu judeţul Dâmboviţa la Vest şi judeţul Săcueni (sau Saac) la Est. Judeţul Săcueni (menţionat documentar în 1645) a fost desfiinţat la 1 ianuarie 1845, o parte din teritoriul său (bazinele Teleajenului şi Cricovului Sărat şi zona de câmpie până la Mizil) fiind înglobat în judeţul Prahova. Judeţul Prahova se menţine, aproximativ, în limitele acestui contur, până în 1950 (în 1937, judeţul Prahova avea 5.040 kmp şi cuprindea zece plăşi, opt oraşe şi 417 sate), când prin Legea nr. 5 ţara a fost împărţită în regiuni şi raioane, înfiinţându-se regiunea Prahova, cu reşedinţa la Ploieşti. În 1952, a avut loc o revizuire a împărţirii administrative a ţării, ocazie cu care a luat fiinţă regiunea Ploieşti (13.100 kmp), cu opt raioane şi 16 oraşe, în limitele căreia erau înglobate şi o parte din fostele judeţe Dâmboviţa, Buzău, Ilfov şi Râmnicu Sărat. Prin Legea nr.2/17 februarie 1968, au fost reînfiinţate judeţele ţării, printre care şi judeţul Prahova.AGERPRES/(Documentare - Irina Cristea, editor: Marina Bădulescu)