Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O companie descoperă că a fost victima unui atac cibernetic şi că acesta a avut un impact asupra afacerii în aproximativ 150-200 de zile, notează specialiştii Eset, într-o cercetare publicată recent pe blogul din România a companiei.

"Activitatea experţilor în securitate IT a unei companii mari constă, de regulă, în protejarea reţelei, a infrastructurii şi a dispozitivelor de muncă şi a tuturor datelor prelucrate de companie (...) numărul total de dispozitive utilizate într-o companie poate fi destul de ridicat. În alte cazuri, o companie poate avea un cadru restrâns de management, format din 100 de persoane, şi 10.000 de angajaţi implicaţi în producţie, fiind nevoie, astfel, de un număr relativ redus de dispozitive endpoint, dar numeroase servere, o linie de producţie cu propriul sistem de operare şi diverse dispozitive Internet of Things (IoT) (...) În ambele cazuri, dispozitivele utilizate sunt conectate la o reţea corporativă şi, ca atare, menţinerea protecţiei tuturor acestor dispozitive, a reţelei corporative şi a datelor stocate devine o sarcină mai dificilă pentru echipa de profesionişti IT. În general, este nevoie de aproximativ 150-200 de zile până când o companie descoperă că a fost victima unui atac cibernetic şi ca acesta a avut un impact asupra business-ului într-un fel", sunt de părere specialiştii.

Conform cercetării, în multe cazuri, Eset a întâlnit companii care rulează simultan un număr mare de agenţi, până la 15-17 pe reţeaua şi dispozitivele lor, în încercarea de a obţine o acoperire maximă.

"Cu toate acestea, utilizarea unui număr mare de agenţi, de la furnizori diferiţi, creează un mediu care nu este foarte sigur. Acest lucru poate avea un impact negativ asupra performanţei sistemului, securităţii şi volumului de muncă al personalului IT. Ca urmare a acestei complexităţi, companiile s-au confruntat cu o presiune tot mai mare asupra resurselor de securitate IT, costuri mai ridicate şi o expunere mai largă la riscuri. În astfel de condiţii, aceştia încearcă, de regulă, să se orienteze spre reducerea numărului de agenţi, alegând platforme în care agenţii pot fi gestionaţi dintr-un singur tablou de bord", explică compania de securitate cibernetică.

În acest context, Eset anunţă crearea unor soluţii de securitate precum Eset Remote Administrator, care a fost iniţial proiectat pentru gestionarea de la distanţă a securităţii dispozitivelor endpoint.

De asemenea, Eset Security Management Center (ESMC) reprezintă o soluţie ce ajută la gestionarea mai multor tehnologii puternice într-un singur panou de bord, ce creşte vizibilitatea asupra stării sistemului. Acestea includ o tehnologie de sandboxing bazată pe cloud şi funcţia de detecţie şi răspuns, însă nu se limitează doar la aceste două caracteristici. În plus, Eset Enterprise Inspector (EEI) este o extensie a ESMC şi un instrument pentru analiza retrospectivă a atacurilor cibernetice, atunci când perspectiva este şi mai critică.

Eset a fost fondată în anul 1992, în Bratislava (Slovacia), şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări. AGERPRES((AS - autor: Daniel Badea, editor: Constantin Balaban, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.