Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 29 iun /Agerpres/ - Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM), companiile care prelucrează date cu caracter personal, publicul larg, dar şi copiii şi părinţii sunt grupurile-ţintă cuprinse în temele de conştientizare, ce vor fi abordate cu ocazia derulării evenimentului Luna Europeană a Securităţii Cibernetice - European Cyber Security Month, ECSM, în decursul lunii octombrie 2017, potrivit datelor prezentate, joi, de reprezentanţii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).
CERT-RO are un rol important în desfăşurarea ECSM încă din anul 2012, iar în urma consultărilor la nivel european, sunt stabilite o serie de teme cuprinse într-un program global.
Până la momentul actual, în România, în urma evenimentelor dedicate Lunii Europene a Securităţii Cibernetice, au fost întocmite ghiduri pentru utilizatori pe diferite teme (ransomware, malware, privacy, internet banking etc), a fost realizată o mini-serie tv de conştientizare cu episoade de câte 7 minute, s-a derulat o campanie anti-malware pe mobil şi au fost organizate conferinţe, workshopuri susţinute inclusiv pe Internet.
Pentru ediţia din acest a ECSM, temele stabilite în grupurile de coordonare sunt: Security at workplace (grup ţintă: IMM-uri), Government, privacy & data protection (grup-ţintă: companii care prelucrează date cu caracter personal), Cybersecurity at home (grupul-ţintă: publicul larg) şi Skills in cybersecurity (grupul-ţintă: copii şi părinţi).
România se află în top 10 al ţărilor care au organizat evenimente de specialitate pe durata Lunii Europene a Securităţii Cibernetice.
Joi a avut loc o întâlnire pe tema acţiunilor de conştientizare în domeniul securităţii cibernetice, moderată de Mircea Grigoraş, director general interimar al CERT-RO, Mihai Rotariu, consultant în cadrul CERT-RO şi coordonator al evenimentului ECSM - Luna Europeană a Securităţii Cibernetice, şi Roxana Albişteanu, şef serviciu - Serviciul Cooperare Direcţia Analize, Politici şi Cooperare a CERT-RO.
ECSM reprezintă o iniţiativă organizată de Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (ENISA), Comisia Europeană DG Connect şi partenerii acestora.
European Cyber Security Month este o campanie a Uniunii Europene de promovare a securităţii cibernetice în rândul cetăţenilor şi urmăreşte schimbarea percepţiei asupra ameninţărilor informatice, prin intermediul promovării conceptului de securitate a datelor şi a informaţiilor, prin educaţie, schimbul de bune practici şi competiţii.
În 2017, Luna Europeană a Securităţii Cibernetice va avea loc pa parcursul lunii octombrie.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.