Bucureşti, 5 iun /Agerpres/ - Cupa Mondială de fotbal, ajunsă la a 15-a ediţie, s-a desfăşurat în SUA, între 17 iunie şi 17 iulie 1994. A fost un succes uriaş, demonstrat de prezenţa numeroasă a suporterilor la toate partidele competiţiei. La Mondialul din 1994 au existat cei mai mulţi spectatori în tribune din toată istoria CM: peste 3,5 milioane în total.
La 4 iulie 1988, s-a dat verdictul: SUA a câştigat candidatura. Cel care a pledat pentru organizarea Cupei în SUA a fost Henry Kissinger, fostul secretar de stat al preşedinţilor SUA Richard Nixon şi Gerald Ford. Mare iubitor de fotbal, Kissinger şi-a pus la dispoziţie serviciile pentru candidatura ţării sale şi a avut un aport important în câştigarea drepturilor de organizare.
Brazilia a celebrat un nou succes şi a câştigat un nou trofeu, după o absenţă de 24 de ani. A fost a patra Cupă Mondială obţinută de jucătorii Selecao, care au învins în marea finală echipa Italiei, puternic susţinută de fanii americani.
Turneul final a produs multe revelaţii în rândul fotbaliştilor, printre care starurile braziliene Romario şi Bebeto, italianul Roberto Baggio, românul Gheorghe Hagi şi columbianul Carlos Valderrama. Dintre toţi, Baggio a fost cel mai nefericit, pentru că a ratat penalty-ul decisiv în prima finală a Cupei Mondiale decisă la loviturile de departajare.
Suedia s-a ales cu bronzul, după o victorie în finala mică în faţa Bulgariei, surpriza turneului. România a ajuns până în sferturile de finală, după ce a învins cu 3-2 pe Argentina, cea mai mare performanţă din istoria naţionalei României. În sferturi, suedezii i-au învins pe români la loviturile de la 11 m.
A fost consemnată prezenţa la startul preliminariilor a 147 de naţiuni, ceea ce a reprezentat un nou record. Dacă Africa de Sud a revenit după o lungă perioadă de excludere din competiţiile internaţionale din cauza apartheidului, Iugoslaviei nu i-a fost permisă participarea din cauza războiului civil. Surprizele nu au lipsit în preliminarii, astfel ca nume importante ale fotbalului, cu precădere din Europa, nu au reuşit să câştige biletele pentru America. Este vorba de Anglia, Franţa, Portugalia, Polonia şi Danemarca, campioana europeană din 1992.
Pentru prima oară la turneul final, s-au calificat Grecia, Nigeria şi Arabia Saudită. A fost prezentă şi Rusia, aceasta preluând palmaresul după dizolvarea Uniunii Sovietice. Africa a beneficiat de trei locuri, datorită performanţei echipelor de pe acest continent la CM din 1990. Surprinzător, niciuna dintre echipele britanice nu s-a calificat.
Prin urmare, cele 24 de participante calificate la turneul final, provenite din cinci confederaţii, au fost: 13 din Europa (Belgia, Bulgaria, Elveţia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Norvegia Olanda, România, Rusia, Spania şi Suedia), patru din America de Sud (Argentina, Bolivia, Brazilia şi Columbia), două din America de Nord şi Centrală (Mexic şi SUA), trei din Africa (Maroc, Camerun şi Nigeria) şi două din Asia (Arabia Saudită şi Coreea de Sud). A fost pentru ultima dată când competiţia a inclus 24 de echipe, pentru că la ediţia următoare, în Franţa 1998, formula a fost extinsă la 32 de participante.
În organizarea Cupei Mondiale din SUA au fost angrenate nouă stadioane uriaşe: Rose Bowl din Pasadena (Los Angeles), Pontiac Silverdome din Detroit, Stanford Stadium din San Francisco, Giants Stadium din East Rutherford (New Jersey), Citrus Bowl din Orlando, Soldier Field din Chicago, Cotton Bowl din Dallas, Foxboro Stadium din Foxborough (Boston) şi RFK Stadium din Washington DC. Cel mai mare dintre ele era Rose Bowl, cu o capacitate de 92.000 de locuri.
Cele 24 de participante au fost împărţite în şase grupe, prin tragere la sorţi, dar respectând criteriul urnelor valorice în care au fost clasificate: Grupa A: România, Elveţia, SUA, Columbia; Grupa B: Brazilia, Suedia, Rusia, Camerun; Grupa C: Germania, Spania, Coreea de Sud, Bolivia; Grupa D: Nigeria, Bulgaria, Argentina, Grecia; Grupa E: Mexic, Italia, Irlanda, Norvegia; Grupa F: Olanda, Arabia Saudită, Belgia, Maroc.
Pentru prima dată, o victorie a fost notată cu trei puncte, faţă de două, cum se proceda până atunci. Motivul a fost acela de a stimula competiţia şi de a oferi un fotbal cât mai antrenant. Regula de notare s-a menţinut şi în zilele noastre.
Italia a pornit cu un mare avantaj la Cupa Mondială, gazdă fiind SUA, ţară cu o puternică comunitate italiană. 'Squadra azzurra' a fost susţinută din plin pe tot parcursul competiţiei. După un început cu stângul, 0-1 cu Irlanda, Italia a învins cu 1-0 Norvegia şi a terminat la egalitate, 1-1, cu Mexicul. În meciul cu Norvegia, Gianluca Pagliuca a devenit primul portar eliminat de pe teren la CM, după ce a atins mingea cu mâna în afara careului. Şi pentru că un meci fără portar nu se poate, antrenorul a decis să îl scoată pe Roberto Baggio de pe teren, pentru a introduce un alt portar: Luca Marchegiani. În optimi, italienii au trecut cu emoţii, 2-1, de Nigeria, Roberto Baggio egalând cu două minute înainte de final, pentru ca tot el să înscrie golul victoriei în prelungiri. În sferturi, Italia a trecut de Spania, scor 2-1, golul victoriei fiind înscris tot de Baggio, liderul echipei. Acelaşi Baggio a trimis Italia în ultimul act, înscriind de două ori în semifinala cu Bulgaria, scor 2-1.
Germania nu a mai impresionat, chiar dacă evolua din nou sub această titulatură după reunificarea din 1991. Evoluţia Mannschaft-ului la Campionatul Mondial din SUA 1994 a fost una mai puţin reuşită. Elevii noului antrenor Berti Vogts nu au reuşit să treacă de faza sferturilor de finală, unde au fost eliminaţi de surpriza acelei ediţii, Bulgaria. Până atunci, Germania trecuse în grupe de Bolivia cu 1-0, Coreea de Sud cu 3-2 şi terminase la egalitate, 1-1, partida cu Spania, pentru ca în optimi să depăşească Belgia cu 3-2.
Brazilia s-a distrat în grupe cu selecţionatele din Rusia (3-0) şi Camerun (2-0), apoi a făcut egal cu Suedia (1-1). În optimile de finală, a depăşit echipa Statelor Unite cu 1-0, la San Francisco, prin golul lui Bebeto. În sferturi, echipa pregătită de Carlos Alberto Parreira a învins Olanda cu 3-2, într-un meci în care Romario, Bebeto şi Branco au marcat şi au strălucit pe teren. Cel mai greu test pentru brazilieni a fost semifinala disputată împotriva Suediei, colega lor de grupă, pe care au reîntâlnit-o şi au învins-o cu 1-0, gol Romario.
Bulgaria a reuşit cea mai mare performanţă a unei echipe mici şi slab cotate. Balcanicii veneau după 16 meciuri fără victorie şi au început Mondialul cu stângul: 0-3 cu Nigeria. Au urmat două victorii, 4-0 cu Grecia şi 2-0 cu Argentina, care trimiteau echipa în optimi. În faza următoare, după o partidă strânsă cu selecţionata Mexicului, bulgarii au reuşit să se impună cu 3-1 după loviturile de departajare. Cea mai răsunătoare victorie a fost însă sfertul de finală cu Germania, triplă campioană mondială şi deţinătoarea titlului, pe care a surclasat-o cu 2-1, datorită lui Stoicikov şi Lecikov. În semifinale, a fost învinsă de Italia lui Baggio, care a marcat de două ori.
O altă surpriză, Nigeria, a câştigat grupa din care a făcut parte după două victorii cu Bulgaria şi Grecia şi o înfrângere în faţa Argentinei. Formaţia africană era antrenată de olandezul Clemens Westerhof, care a calificat-o în optimile de finală. Aici, Nigeria a fost scoasă din competiţie de Italia, cu 1-2, iar acelaşi Baggio a fost cel care a stopat accederea nigerienilor în faza următoare.
În finala mică de la Pasadena, Suedia a umilit Bulgaria cu un scor de maidan, 4-0, marcatori Brolin, Mild, Larsson şi Kennet Andersson. În tribune a asistat un număr enorm de spectatori pentru o finală mică: 91.500.
Turneul final al Campionatului Mondial din 1994 a fost unul deosebit de spectaculos, cu multe goluri, partide tensionate, drame şi surprize. Doar finala a fost una mai puţin reuşită, în cele din urma impunându-se totuşi echipa mai valoroasă Brazilia, în urma loviturilor de la 11 m, în faţa Italiei, obţinând astfel cel de-al patrulea titlu mondial.
Meciul s-a jucat la 17 iulie 1994, la Los Angeles, unde s-au înghesuit 94.000 de oameni, depăşind capacitatea maximă a stadionului Rose Bowl. Partida a fost arbitrată de centralul maghiar Sandor Puhl, ajutat de rezerva Francisco Oscar Lamolina din Argentina şi de tuşierii Venancio Concepcion Zarate din Paraguay şi Davoud Fanaei din Iran.
În ultimul act, scorul arăta un sec 0-0 inclusiv după prelungiri. S-a trecut la executarea loviturilor de departajare. A început Marcio Santos, care a ratat, dar eşecul a fost imediat acoperit de colegii săi Romario, Branco şi Dunga, care l-au învins pe portarul italian Pagliuca. De cealaltă parte, 'azzurrii' au început şi ei cu un rateu venit tocmai de la Franco Baresi. Apoi, au înscris Demetrio Albertini şi Alberigo Evani. La şutul lui Daniele Massaro, din nou ghinion: a parat Taffarel. Penalty-ul decisiv a căzut pe umerii lui Roberto Baggio, liderul formaţiei. Baggio a şutat neinspirat cu mult deasupra porţii, oferindu-le brazilienilor al patrulea titlu mondial şi distincţia de cea mai titrată echipă naţională din istoria fotbalului.
Echipa naţională de fotbal a României a făcut parte din grupa a şasea a preliminariilor din Europa, în care a terminat pe primul loc, după şapte victorii (5-1 şi 2-1 cu Ţara Galilor, 2-1 cu Belgia, 4-1 şi 2-1 cu Cipru, 7-0 şi 4-0 cu Insulele Feroe), un rezultat de egalitate (1-1 cu Cehoslovacia) şi două înfrângeri (0-1 cu Belgia şi 2-5 cu Cehoslovacia). România a acumulat 15 puncte, la fel ca Belgia, dar a avut un golaveraj mai bun: 29-12.
Prezentă pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal, naţionala ţării noastre a obţinut cel mai bun rezultat din istorie: sferturile de finală. Elevii lui Iordănescu au depăşit faza grupelor după ce s-au impus cu 3-1 în faţa Columbiei, au pierdut cu 1-4 împotriva Elveţiei şi au câştigat cu 1-0 împotriva naţionalei SUA. În optimi, a trecut cu 3-2 de Argentina, ca să se oprească în sferturi, după un meci plin de dramatism, în urma loviturilor de la 11 m, în faţa Suediei.
Dar iată desfăşurarea detaliată a evenimentelor din SUA:
În primul meci, desfăşurat pe stadionul Rose Bowl din Los Angeles, contra Columbiei, considerată de brazilianul Pele ca una dintre favoritele turneului final, tricolorii s-au impus cu un clar 3-1. Golurile echipei noastre au fost marcate de Hagi, apoi Răducioiu de două ori, iar Adolfo Valencia a înscris pentru columbieni. Reuşita lui Hagi a fost considerată drept 'golul tuturor timpurilor' în fotbalul românesc. Într-o fază care nu anunţa nimic, Dorinel Munteanu i-a pasat pe partea stângă lui Hagi. Acesta a înaintat câţiva paşi pe partea stângă (o poziţie favorabilă mai degrabă unei centrări), a observat că portarul columbian Oscar Cordoba ieşise din poartă şi a trimis din unghi, de la aproximativ 35 de metri, un lob perfect care a intrat chiar în vinclul din stânga al porţii adverse. A fost declarat golul Campionatului Mondial 1994.
Ziariştii de specialitate le-au adus elogii lui Hagi şi celorlalţi jucători. Cotidianul Los Angeles Times şi-a intitulat cronica: 'Hagi: o versiune română a lui Gretzky', referindu-se la celebrul hocheist de la Los Angeles Kings. În tribune au fost prezenţi 92.000 de oameni. Partida a fost arbitrată de sirianul Jamal Al Sharif. Columbienii erau antrenaţi pe atunci de Francisco Maturana.
A urmat un duş rece, elevii lui Iordănescu pierzând cu 1-4 meciul cu Elveţia, disputat la Detroit, pe Pontiac Silverdome. Marcatorii golurilor au fost Gică Hagi pentru noi, Alain Sutter, Stephane Chapuisat şi Adrian Knup (de două ori). 61.000 de suporteri s-au aflat pe stadion în acea zi. Meciul a fost condus la centru de tunisianul Neji Jouini, care l-a eliminat pe Vlădoiu de pe teren după doar trei minute jucate. Elveţienii îl aveau selecţioner pe englezul Roy Hodgson.
La 26 iunie, în ultimul meci din grupă, naţionala României a respectat calculul hârtiei şi a câştigat cu 1-0 în faţa echipei ţării gazdă, prin golul marcat de Dan Petrescu la Los Angeles, în prezenţa a 94.000 de spectatori. Echipa Statelor Unite era pregătită de sârbul Bora Milutinovic, antrenorul globetrotter, cu o experienţă vastă la Cupele Mondiale. Arbitrul întâlnirii a fost olandezul Mario Van Der Ende. Cu acest rezultat, România s-a clasat pe primul loc în grupă şi s-a calificat în optimile de finală, unde a întâlnit Argentina lui Maradona, vicecampioana mondială.
Partida cu argentinienii, disputată pe stadionul Rose Bowl, a fost, poate, cel mai important meci din istoria echipei naţionale. Victoria cu 3-2, prin golurile realizate de Ilie Dumitrescu (de două ori) şi Hagi, a adus un entuziasm de nedescris în toate oraşele ţării. Sute de mii de români au ieşit pe străzi şi în pieţele oraşelor din ţară, salutând cea mai mare performanţă realizată de tricolori. Marcatorii argentinienilor au fost Gabriel Batistuta din penalty şi Abel Balbo. Meciul a fost condus de arbitrul italian Pierluigi Pairetto. Pe banca tehnică a argentinienilor se afla Alfio Basile.
Calificată între cele mai bune opt formaţii din lume, naţionala României a întâlnit în sferturile de finală, la 10 iulie, Suedia. Partida a avut loc la San Francisco, pe Stanford Stadium, în prezenţa a 83.000 de spectatori şi a fost arbitrat de englezul Philip Don. După un meci în care victoria a surâs pe rând ambelor echipe, reprezentativa scandinavă a obţinut calificarea în semifinale cu scorul de 5-4 după penalty-uri (1-1 după 90 şi 2-2 după 120 de minute). Golurile echipei noastre din timpul regulamentar au fost marcate de Florin Răducioiu, iar ale suedezilor de Tomas Brolin şi Kennet Andersson. Loviturile de departajare au fost reuşite de Răducioiu, Hagi, Lupescu şi Dumitrescu, iar mingile trimise de Petrescu şi Belodedici au fost parate de portarul Thomas Ravelli. Când Henrik Larsson a marcat în poarta lui Prunea, România era trimisă acasă, iar echipa antrenată de Tommy Svensson se califica în semifinale pentru a patra oară în istoria sa.
La Mondialul din SUA, românii au fost antrenaţi de Anghel Iordănescu, secondat de Dumitru Dumitriu şi Gabi Balint, care se accidentase în 1993 şi renunţase la cariera de fotbalist. Lotul de jucători era format din 22 de jucători: trei portari (Bogdan Stelea, Florin Prunea şi Ştefan Preda), şapte fundaşi (Dan Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Gheorghe Mihali, Gică Popescu, Tibor Selymes şi Corneliu Papură), şapte mijlocaşi (Gheorghe Hagi, Ionuţ Lupescu, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ovidiu Stângă şi Iulian Chiriţă) şi cinci atacanţi (Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan şi Marian Ivan).
Ei au scris cea mai importantă pagină din istoria fotbalului românesc. Belodedici era decanul de vârstă (avea pe atunci 30 de ani), iar cel mai tânăr jucător român era Papură (20 de ani). Existau şi câţiva jucători români care evoluau la echipe cunoscute din campionatele Europei: Dan Petrescu activa la Chelsea Londra, Dorinel Munteanu era la Wolfsburg, Selymes la Anderlecht Bruxelles, Moldovan la Nantes, Gâlcă la Espanyol Barcelona, Stângă la PSV Eindhoven, Stelea la Salamanca
Imnul echipei noastre la Mondialul din SUA, 'Hai România!', a fost creat de compozitorul Dani Constantin şi interpretat de formaţiile Compact şi Direcţia 5.
În timpul Cupei Mondiale din Statele Unite, Diego Maradona a fost depistat pozitiv la efedrină, substanţă interzisă de FIFA, fiind exclus de la turneul final. Cu trei ani înainte de acest incident, în timp ce evolua în campionatul Italiei, 'El Pibe d'Oro' fusese depistat pozitiv la cocaină, situaţie care s-a repetat mai târziu, în campionatul argentinian, înaintea retragerii sale din activitate. Ca urmare a acestui lucru, la 21 aprilie 2008, fostul fotbalist Pele, triplu campion mondial cu naţionala Braziliei, a propus retragerea tuturor titlurilor cucerite în cariera sa de către starul argentinian.
Un alt eveniment nefericit al CM 1994 a fost asasinarea jucătorului columbian Andres Escobar. Fotbalistul a marcat un autogol în poarta americanilor, ajutându-i să câştige partida din grupe cu 2-1. Columbia a ocupat ultimul loc şi a fost trimisă acasă. La întoarcere, în semn de răzbunare pentru gafa din meciul cu SUA, un anume Humberto Munoz Castro l-a împuşcat de 12 ori pe Escobar, într-una din suburbiile din Medellin, în faţa unui bar numit El Indio. Martorii evenimentului tragic au spus că autorul crimei a strigat 'Gol!' de fiecare dată când a apăsat pe trăgaci.
S-a vehiculat că Escobar ar fi fost ucis din ordinul traficanţilor de droguri din Columbia, care ar fi pariat sume impresionante de bani pe victoria Columbiei la Mondialul din SUA. Munoz a fost condamnat la 43 de ani de închisoare, pedeapsa i-a fost redusă cu 20 de ani,  apoi a fost eliberat condiţionat în anul 2005 pentru bună purtare, stârnind la Medellin un adevărat val de proteste. Vestea a avut un impact mediatic formidabil, cutremurând la acea vreme întreaga lume.
Romario de Souza Faria a fost, alături de Pele, Garrincha şi Didi, unul dintre cei mai valoroşi jucători din fotbalul brazilian. Golgheter înnăscut, Romario a fost mereu în prima linie, în faţa porţii, acolo unde se marcau goluri, deşi avea o înălţime de doar 1,69 m. Apreciat cu echipele Flamengo şi Vasco de Gama în ţara sa, el a avut şi o carieră internaţională bine cotată, la PSV Eindhoven (Olanda), Barcelona şi Valencia (Spania). În 1994, a fost campion mondial şi golgheter cu echipa Braziliei la CM din SUA. A fost ales ''Jucătorul anului în lume'', a câştigat Balonul de Aur în 1994, a fost trecut de Pelé pe lista FIFA 100, iar Johan Cruyff l-a definit ca fiind un geniu al golului. A continuat să joace la diferite cluburi braziliene, având şi ambiţia de a înscrie golul 1.000 al aventurii sale fotbalistice, performanţă reuşită în vara lui 2007.
În 2006, Romario a anunţat că se retrage definitiv din fotbal şi a susţinut chiar un meci de adio. Totuşi, s-a răzgândit. Şi-a adus aminte că mai avea de marcat 13 goluri pentru a atinge cifra de 1.000 de goluri şi a deveni al doilea marcator mondial după conaţionalul său Pele. Pentru a realiza acest lucru, Romario a obţinut o dispensă de la federaţia braziliană care i-a permis să revină la echipa sa Vasco da Gama şi să participe la campionatul naţional. El a reuşit să înscrie cele 13 goluri, ultimul împotriva echipei FC Sport, câştigat cu 3-1 dintr-o lovitură de la 11 metri, la fel ca Pele în 1969. Dar Pele a înscris pe stadionul Maracana în faţa a 200.000 de spectatori. Romario a trebuit să se mulţumească doar cu câteva mii de spectatori pe stadionul Sao Januario, care apoi a devenit un loc de pelerinaj. Mii de suporteri ai echipei Vasco da Gama au venit atunci la stadion şi plecau cu bucăţi din gazonul din faţa porţii în care Romario a înscris al 1.000-lea gol. Administraţia stadionului, alarmată de faptul că dispărea gazonul din prima jumătate de teren, a interzis accesul suporterilor. Această foame de fotbal i-a fost însă fatală ui Romario. El a fost depistat pozitiv, la un control antidoping, cu o substanţă interzisă, un diuretic pentru a masca folosirea anabolizantelor. A fost suspendat pe o perioadă de 120 de zile. Departamentul medical al clubului Vasco de Gama l-a apărat pe fotbalist, considerând suspendarea sa nedreaptă şi tendenţioasă.
Paolo Maldini, indestructibilul fundaş al Italiei la CM 1994 şi ajuns mai târziu căpitan al 'squadrei azzurra', s-a născut la 26 iunie 1968. A debutat în campionatul Italiei la 20 ianuarie 1985. De atunci a disputat 24 de sezoane, fără întrerupere la AC Milan, clubul care l-a avut printre marii jucători şi pe tatăl său, Cesare. De altfel, fiul cel mare al lui Paolo, Cristian, face şi el parte din juniorii lui AC Milan. În cariera sa, Maldini a cucerit şapte titluri de campion al Italiei (1988, 1992, 1993, 1994, 1996, 1999, 2004), o cupă a Italiei, în 2003, cinci Ligi ale Campionilor (1989, 1990, 1994, 2003, 2007) şi trei Mondiale ale cluburilor. Maldini a jucat de 126 de ori în reprezentativa Italiei, dintre care de 74 de ori în calitate de căpitan. Deţine recordul de meciuri disputate în cupele europene (170, cu 3 goluri înscrise) şi recordul de meciuri în Serie A (603). În schimb, cu naţionala nu a obţinut niciun titlu major, fiind finalist la Mondialul din 1994 şi la Euro 2000.
Gheorghe Hagi s-a născut la 5 februarie 1965, la Săcele, în judeţul Constanţa, într-o familie de origine aromână. A fost supranumit Regele fotbalului românesc şi Maradona din Carpaţi. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei României, cu 35 de goluri înscrise şi 125 de prezenţe pentru tricolori. Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc), care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanţi şi şuturile nimicitoare la poartă, atunci când se afla el însuşi în poziţie de finalizare. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi îşi depăşea uşor adversarii prin dribling şi găsea deseori de unul singur soluţia de rezolvare a unui meci. Deşi nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren şi reuşea să fie prezent în cele mai bune poziţii, care îi permiteau fie să paseze decisiv, fie să şuteze de la distanţă.
Hagi era şi un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziţii fixe. La nivel de club, a jucat la Farul Constanţa, Sportul Studenţesc, Steaua Bucureşti, Real Madrid, Brescia Calcio, FC Barcelona şi Galatasaray Istanbul. Prima tentativă ca antrenor a lui Hagi a fost la echipa naţională în 2001, unde a deţinut postul timp de cinci luni. În toamna lui 2003 a fost antrenor pentru scurt timp la Bursaspor, iar din martie 2004 a fost antrenor la Galatasaray timp de un an, după care şi-a dat demisia. A fost managerul general al echipei FCU Politehnica Timişoara în returul campionatului diviziei A 2005-2006, dându-şi din nou demisia. A pregătit apoi pentru scurte perioade pe Steaua Bucureşti şi pe Galatasaray. A înfiinţat o Academie de fotbal care îi poartă numele şi este patronul echipei Viitorul Constanţa, din Liga I.
La 11 decembrie 2009, fotbalistul brazilian Romario, campion mondial în 1994 cu selecţionata 'auriverde', a fost condamnat la doi ani şi jumătate de muncă în interes general pentru fraudă fiscală, fiind nevoit să plătească şi o amendă de 151.000 de euro. La 15 iulie 2009, Romario fusese arestat pentru neplata pensiei alimentare către fosta sa soţie, Monica Santoro, cu care a are doi copii, Romarinho (15 ani) şi Moniquinha (19 ani). Campionul mondial îi datora fostei sale soţii, de care s-a despărţit în urmă cu 15 ani, aproximativ 50.000 de reali (25.000 de dolari).
La 21 aprilie 2010, Iordan Lecikov, reprezentant al generaţiei de aur al echipei naţionale de fotbal a Bulgariei, a fost suspendat din funcţia de primar al oraşului Sliven, aflat în centrul ţării. Procurorii l-au acuzat pe fostul jucător de fotbal de abuz în serviciu, deturnare de fonduri şi fals în documente, cauzând primăriei daune de 500.000 euro. Lecikov a făcut parte din echipa naţională a Bulgariei care a ocupat locul patru la Campionatul mondial din SUA. Mai mult, Lecikov este jucătorul care a marcat cel de-al doilea gol în partida din sferturile de finală, în care Bulgaria a învins fosta campioană mondială Germania şi s-a calificat în semifinală, unde a pierdut cu Italia. În 2003, a fost ales primar al oraşului, iar patru ani mai târziu reales în post. Este prieten al premierului bulgar Boiko Borisov şi se află printre fondatorii partidului de centru-dreapta GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei).
La turneul final din 1986 s-au înscris în total 141 de goluri în cele 52 de jocuri disputate, ceea ce înseamnă că media reuşitelor pe meci a fost de 2,71.
Trofeul Ghetei de Aur a fost atribuit jucătorilor Oleg Salenko din Rusia şi Hristo Stoicikov din Bulgaria, care au marcat de şase ori. În urma lor s-au clasat germanul Jurgen Klinsmann, suedezul Kennet Andersson, italianul Roberto Baggio şi brazilianul Romario de Souza Faria, fiecare cu cinci goluri înscrise. Tot Romario, jucătorul de club al Barcelonei, a fost desemnat ca fiind cel mai bun jucător al turneului şi a primit distincţia Balonul de Aur de la FIFA pentru evoluţia sa la Cupa Mondială, urmat în clasament de Baggio şi Stoicikov. Premiul pentru cel mai bun tânăr jucător al Cupei Mondiale a mers către olandezul Marc Overmars.
Premiul FIFA pentru fair-play a fost acordat reprezentativei Braziliei, care a câştigat, totodată, un trofeu instituit în premieră la CM: premiul pentru cea mai spectaculoasă echipă, acordat pe baza voturilor spectatorilor.
Un alt nou premiu acordat pentru prima oară la CM a fost trofeul Iaşin pentru cel mai bun portar al turneului, câştigat de belgianul Michel Preud'homme.
Cei mai buni 11 jucători ai competiţiei au fost selectaţi în All-Star Team: portarul Preudhomme, fundaşii Paolo Maldini (Italia), Jorginho şi Marcio Santos (Brazilia), mijlocaşii Dunga (Brazilia), Hagi (România), Krasimir Balakov (Bulgaria) şi Tomas Brolin (Suedia) şi atacanţii Romario, Stoicikov şi Baggio.
În clasamentul golurilor pe echipe, a condus Suedia cu 15 reuşite, urmată de Brazilia cu 11 goluri marcate şi de Spania, România şi Bulgaria, fiecare cu 10 reuşite. Codaşa acestui clasament a fost Grecia, singura formaţie care a plecat acasă fără să înscrie nici măcar un gol. De altfel, nici Norvegia şi Bolivia nu au impresionat, pentru că au marcat un singur gol. La capitolul goluri primite, au condus Camerun , care a încasat 11 mingi în propria poartă în decursul a trei partide, urmată de Bulgaria, cu 11 goluri primite în şapte meciuri, şi de Grecia, cu zece goluri în trei meciuri. La polul opus, s-au situat Norvegia, cu un singur gol primit, şi Brazilia, care a reuşit performanţa de a primi doar trei goluri în şapte meciuri.
Bulgarii au luat cele mai multe cartonaşe: 19 galbene şi două roşii. În urma lor, s-au aflat suedezii şi spaniolii. Toate echipele au primit cel puţin şase avertismente pe parcursul competiţiei.
Au existat opt jucători eliminaţi direct din teren după primirea unui cartonaş roşu, printre care românul Ion Vlădoiu şi portarul italian Gianluca Pagliuca.
Recordul de rezistenţă pe parcursul meciurilor disputate a fost de 690 de minute, performanţă înregistrată de Paolo Maldini, utilizat ca titular în toate cele şapte partide disputate de Italia la turneul final.
La partidele Cupei Mondiale au asistat live peste 3,5 milioane de spectatori, ceea ce echivalează cu o medie de aproape 70.000 de persoane prezente în tribune la fiecare întâlnire. A fost un număr record, care rămâne în picioare şi în zilele noastre. AGERPRES (Documentare, editor: Mihai Ţenea)