Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reprezentanţi ai unor biblioteci universitare au lansat joi, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Biblioteca Centrală Carol I, ideea unei zile dedicate acestor instituţii, iniţiativă care ar facilita rezolvarea unor probleme cu care se confruntă.

"Încercăm să avem o iniţiativă legislativă de lansare a Zilei Bibliotecilor Universitare. Ziua Culturii Naţionale se sărbătoreşte din 2011 pe 15 ianuarie, de anul acesta avem şi Ziua Naţională a Lecturii, care este la o lună distanţă, pe 15 februarie, Ziua Naţională a Bibliotecarului din România care este pe 23 aprilie şi, de fiecare dată, prin această salbă de trei zile instituţiile noastre se activează să marcheze prin varii evenimente importanţa lecturii, a culturii şi a Educaţiei. M-am gândit că 15 septembrie era ziua în care începeam şcoala şi cred că ea rămâne în memoria socială un reper important al toamnei şi poate că ar fi o idee bună să promovăm această zi naţională printr-o iniţiativă legislativă sau printr-o hotărâre de Guvern. Sigur, avem şi metoda alternativă, 100.000 de semnături de la cetăţeni cu drept de vot din cel puţin un sfert din judeţele ţării", a afirmat directorul BCU, Mireille Rădoi.

 



Rădoi a moderat un eveniment dedicat analizei particularităţilor bibliotecilor universitare comparativ cu cele publice şi a evoluţiei în perspectivă a acestora în epoca digitalizării, la care au participat directorul Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, Valentin Şerdan Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi, Ioan Milică.

Aceştia au semnalat o serie de probleme cu care se confruntă instituţiile pe care le conduc, respectiv lipsa fondurilor pentru achiziţia publicaţiilor necesare cadrelor didactice şi studenţilor, necesitatea pregătirii noii generaţii de bibliotecari, reaşezarea arhitectonicii misiunii acestora, în condiţiile în care bibliotecile universitare organizează şi găzduiesc, dincolo de cele specifice menirii lor, o serie de manifestări culturale.

 



A fost evidenţiată necesitatea unei relaţii mai bune cu Ministerul Educaţiei Naţionale, prin intermediul Comisiei a Bibliotecilor din Învăţământ, prevăzută în Legea Educaţiei.

Preşedintele Consiliului Naţional al Bibliotecilor, Agnes Erich, a evidenţiat, la rândul său, rolul acestor instituţii.

"Eu cred că ar trebui să ne unim şi să cerem noi o întâlnire şi cu ministrul Educaţiei şi cu ministrul Culturii şi cu domnul prim-ministru şi să ne expunem punctele de vedere. Cred că nu se prea ştie despre noi, despre ce facem şi care este rolul nostru. (...) Interesele noastre sunt altele decât ale celorlalţi colegi din biblioteci, pentru că deservim alt tip de public. (...) Eu cred că ar fi un lucru bun să existe această comisie a bibliotecarilor din învăţământ, tocmai pentru că noi avem, totuşi, utilizatori diferiţi şi obiective diferite", a punctat Agnes Erich.

Prof. univ. Doina Banciu a salutat iniţiativa stabilirii unei Zile a Bibliotecilor Universitare şi a pledat pentru extinderea pregătirii permanente a personalului din biblioteci, prin organizarea unor cursuri de scurtă durată, pe subiecte de larg interes. Ea a punctat şi importanţa extinderii digitalizării în biblioteci.

"Este clar că dumneavoastră trebuie să vă transformaţi. Trebuie să aveţi managementul făcut, să nu vă mai văd semnând atâtea teancuri. (...) Apoi, totul trebuie să existe online, nu se poate altfel, asta este transformare digitală, şi apoi o relaţie directă între contabilitate, resurse, achiziţii. Deci, asta înseamnă, de fapt, transformare digitală, nu numai am informatizat procedura şi cu asta basta", a arătat Banciu.

 



Evenimentul a fost organizat în cadrul Festivalului "Strada de C'Arte", care include un târg de carte, lansări de volume, concerte, expoziţii, ateliere pentru copii, proiecţii de film, sesiuni de lectură publică şi dezbateri academice.

Festivalul, care se desfăşoară până duminică, este organizat de Biblioteca Centrală Universitară Carol I din Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Universitară Carol I şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, şi oferă iubitorilor de lectură şi cultură "un maraton de ştiinţă şi artă" în inima Capitalei. Intrarea este liberă.

Mircea Tiberian şi Nadia Trohin, Diana Tudor şi Alexandru Burcă vor susţine concerte, iar fagotistul Vasile Macovei şi flautul lui Ion Bogdan Ştefănescu vor însoţi lecturile publice. DJ Paul "va condimenta" seara de vineri, iar sâmbătă este programat un concert al Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi formaţiei Alesis. Totodată, Horaţiu Mălăele şi George Mihăiţă "vor înnobila" scena festivalului, au transmis reprezentanţii Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucureşti.

 



Sâmbătă şi duminică dimineaţa, sunt programate activităţi pentru copii.

Programul sâmbătă seara include, printre altele, o lecţie introductivă de tango.

Cinci expoziţii completează festivalul: "Căşti de război fără soldaţi", incursiune în evoluţia căştilor militare, colecţie privată a lui Cornel Biriş, în cadrul căreia sunt expuse 120 de piese fabricate pe parcursul ultimilor 150 de ani în diverse ţări; "Romania's English Queen", prezentarea unei serii de fotografii de arhivă, descoperite cu ocazia documentării realizate pentru filmul "Maria, Inima României"; "125 de ani de la naşterea pictorului Iosif Keber", prin care Muzeul Judeţean Gorj Alexandru Ştefulescu aduce în atenţie un artist specializat în pictura bisericească, prezent în viaţa bucureşteană, pentru că a zugrăvit Biserica Precupeţii Vechi şi Schitul Dâvari; "Mircia Dumitrescu - Ilustraţii la opera lui Francois Villon" şi "Paul Celan - Printre Cuvinte/Unter den Worten". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editori online: Anda Badea, Andreea Preda)

 

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.