Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tulcea găzduieşte, în acest sfârşit de săptămână, două evenimente muzicale care vor atrage sute de spectatori în comunităţile din Munţii Măcinului şi Delta Dunării.

Primăria comunei Greci, în parteneriat cu asociaţia Fair, organizează vineri şi sâmbătă Folk Ţestos, eveniment care va începe la ora 19.00, în faţa Centrului de informare turistică a Parcului Naţional Munţii Măcinului.

Recitalurile din prima seară vor fi susţinute de Ştefania Iacob, Radu Gheorghe, Fără Zahăr, Ducu Bertzi, Constantin Neculae, Mircea Vintilă şi Schimbul 3.

Sâmbătă seară, de la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, Folk Ţestos va continua cu recitalurile semnate de Adrian Bezna, Walter Ghicolescu, Magda Puskas şi Sorin Bloj, Emeric Imre, Jimi Laco, Marius Roje şi ATN.

De asemenea, faleza Dunării din oraşul Sulina va găzdui, sâmbătă şi duminică, a V-a ediţie a festivalului-concurs pop-rock pentru tineret Porto Franco.

Evenimentul organizat de Casa de cultură din Sulina, cu sprijinul autorităţilor locale, va debuta sâmbătă, la ora 20.00, pe faleza oraşului cu un spectacol concurs, iar duminică, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, va avea loc Gala laureaţilor care se va încheia cu recitalul trupei Antract.

"Recomandăm participanţilor la aceste evenimente să manifeste răbdare, să nu se implice în conflicte şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în caz de nevoie sau în situaţia în care sunt martorii unor fapte antisociale. Reamintim că este interzisă participarea la astfel de evenimente a persoanelor care se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau au asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materiale explozive, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. AGERPRES/(AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: Primăria Greci / Facebook.com, Casa de Cultura Sulina / Facebook.com 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.