Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 100 de artişti români şi străini vor concerta la Braşov, în perioada 11-15 august, în cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri urbane de jazz&blues din România, care va însufleţi pieţele din centrul oraşului şi va da viaţă Parcului Central printr-o serie de activităţi pentru întreaga familie.

"Între 11 şi 15 august găzduim cea de-a 10 a ediţie a Braşov Jazz & Blues Festival, cel mai mare festival urban de gen din ţară. (..) Ceea ce aduce în plus acest eveniment - faţă de celelalte spectacole pe care braşovenii şi turiştii, deopotrivă, le pot urmări - este că va da viaţă parcului central timp de câteva zile cu activităţi pentru copii, pentru elevi, cu instalaţii muzicale de care aceştia se pot bucura, introducând astfel comunitatea ca fiind parte din eveniment, parte din festival", a declarat viceprimarul Braşovului, Flavia Boghiu, într-o conferinţă de presă.

Evenimentul este finanţat de către Primăria Municipiului Braşov cu 250.000 de lei, cea mai mare sumă alocată festivalurilor cu caracter repetitiv, şi cu 100.000 de lei de către Consiliul Judeţean Braşov, în premieră beneficiind, pentru această ediţie, de sprijin şi de la Ministerul Culturii, de 50.000 de lei, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

"Evident, sunt foarte multe evenimente culturale pe care noi le finanţăm, mă bucură că toate aceste evenimente culturale, în primul şi în primul rând, au continuitate, chiar dacă în anul 2020, din cauza pandemiei, am fost nevoiţi să sistăm finanţările pentru astfel de evenimente, vedem că acest eveniment a fost reluat şi se bucură de un real succes", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Bugetul total al evenimentului este de 600.000 de lei, la care se adaugă sponsorizările din mediul privat, a precizat preşedintele Asociaţiei Fanzin, Marian Gâlea, organizator al evenimentului.

"Avem experienţe pentru toţi cei care doresc să vină, de la mic la mare, avem concerte în Piaţa Sfântul Ioan, avem concerte în Piaţa Brassai şi avem tot Parcul Central cu activităţi pentru copii, părinţi şi bunici. Avem o scenă unde vor avea loc ateliere muzicale, concerte, avem o zonă de cinema în aer liber, avem foarte multe instalaţii muzicale, o zonă de food&drink. Şi o noutate în acest an, aici, în parc, avem o scenă pe care noi o numim 'Feel Good - Simte-te bine!', unde, în fiecare zi, de la 4,00 la 10,00 seara, vom avea mai mulţi DJ. În plus, avem, de Sfânta Maria, luni, 15 august, un concert de gospel cu Sharrie Williams, din America, la biserica fortificată din Bod. Deci este un festival divers, pentru toată lumea", a precizat Marian Gâlea.

El a mărturisit că şi-ar dori ca, pe viitor, evenimentul să crească şi să treacă de la concerte cu aproximativ 500 de plătitori de bilete pe seară la unele cu 5.000 de spectatori, susţinând că Jazz&Blues Festival poate deveni un eveniment emblematic al Braşovului, care să atragă aici turişti din întreaga ţară şi nu numai, publicul său ţintă fiind "turistul matur".

Conform organizatorilor, la ediţia aniversară din acest an vor urca pe scenele festivalului peste 100 de artişti, dintre care 30 străini, din opt ţări, printre care Jan Akkerman, Carlos Bica, alături de proiectul de succes Azul, sau Michael Olivera & The Cuban Jazz Sindicate, Raphael Wressnig şi Gisele Jackson (SUA), Kirk Fletcher (USA), Sharrie Williams - The Princess of Gospel Rockin' Blues sau super-muzicianul american John Nemeth.

În programul festivalului sunt anunţate, pe lângă artiştii de renume internaţional, şi trupe locale, ateliere creative şi masterclass-uri pe teme muzicale, conferinţe şi dezbateri, proiecţii de filme în aer liber, activităţi pentru copii şi familie, dar şi un târg de discuri de vinil, iar serile de muzică se vor prelungi în noapte la concertele de tip jam session ce vor avea loc la Deanes Irish Pub & Grill.

Accesul la eveniment este gratuit, cu excepţia concertelor susţinute de artiştii străini în Piaţa Sf. Ioan care au loc între 11 şi 14 august, în data de 15 august, la concertul artiştilor români de pe aceeaşi scenă nefiind necesare bilete.

Preţul biletelor în cele patru zile de concerte este de 50 de lei/seară, iar preţul unui abonament este de 160 de lei, acestea fiind puse în vânzare pe www.biletebrasov.ro. AGERPRES / (A, AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: Brasov Jazz & Blues Festival/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.