Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, joi, cu somaţii publice posturile Antena 3, Realitatea Plus, România TV din cauza încălcării legislaţiei audiovizuale şi a transmis decizii de intrare în legalitate pentru spoturile de teleshopping aferente campaniilor de promovare a produselor: Liver - Aliatul Ficatului şi Scoica Verde - Minunea din apele mărilor.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, întrunit în şedinţă publică Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice câte o somaţie publică următoarelor posturi:

* Antena 3, pentru că la difuzarea emisiunii "Sinteza zilei", ediţia din 9 mai, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 43 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora "Radiodifuzorii trebuie să evite să aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile unor cauze aflate pe rol în justiţie sau în curs de cercetare, prin comentariile şi luările de poziţie proprii sau ale invitaţilor, inclusiv ale avocaţilor părţilor".

Printre titlurile afişate pe ecran, CNA aminteşte: Breaking news, interviu cu omul paralizat pe viaţă din scandalul cu Agent Green; Decizie scandaloasă: autorul atentatului trimis la muncă la bibliotecă;

* Realitatea Plus, deoarece emisiunea "100 %" din 10.05.2022 a fost difuzată fără a se ţine cont de prevederile art. 64 alin. (1) lit. (b) din Codul audiovizualului ("În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: () b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă").

În cadrul emisiunii a fost prezentată o înregistrare video care a surprins momentul în care jucători ai naţionalei de hochei a României au cântat imnul Ţinutului Secuiesc împreună cu suporterii maghiari şi jucătorii naţionalei Ungariei. Ulterior, în timpul dezbaterilor din studio, unul dintre invitaţi, liderul senatorilor UDMR, a precizat că "Acei băieţi, timp de o săptămână, au luptat pentru România. Au luptat (...) sub tricolorul României" (...) "Dacă am fi câştigat, s-ar fi intonat imnul României, aşa cum e în hochei. Se intonează imnul echipei câştigătoare". Cu toate acestea, printre titlurile afişate pe ecran au fost "Naţionala de hochei, gafă de proporţii"; "Imnul Ţinutului Secuiesc cântat de naţionala tării"; "Sfidare, Imnul secuilor intonat pentru România"; "Naţionala de hochei, prezentată secuieşte".

CNA menţionează că la stabilirea sancţiunii s-a ţinut cont de faptul că în cadrul emisiunii a existat un invitat care a încercat să lămurească această situaţie.

* România TV pentru emisiunile "România de poveste" din 4 iunie (reluată în 5 iunie), "Breaking News" şi "România de poveste" din 28 mai, la difuzarea cărora nu au fost respectate prevederile art. 64 alin. (1) lit. (a) şi (b) şi nici cele ale art. 40 alin. (1) şi (2) din Codul audiovizualului.

Dintre titlurile afişate pe ecran CNA menţionează: "Imediat: Prezentăm probele furate din dosarul lui Clotilde"; "Imediat: Imaginile cu Clotilda în operaţiunea hoţiei la vot"; "Primăriţa Clotilde, crize de nervi şi violenţe"; "Escrocherii cu bunurile primăriei, schema franţuzoaicei".

De asemenea, Consiliul a hotărât să emită decizii de intrare în legalitate pentru spoturile de teleshopping aferente campaniilor de promovare a produselor Liver - Aliatul Ficatului şi Scoica Verde - Minunea din apele mărilor.

CNA a constatat că la difuzarea spoturilor radiodifuzorul nu a avut în vedere prevederile art. 126 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora "Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping în care personal medical sau farmacişti recomandă ori avizează produse alimentare destinate minorilor, produse şi tratamente medicale sau suplimente alimentare" (monitorizare: LinkPressTV, emisiunea de teleshopping din 18.05.2022).

În aceeaşi şedinţă, ca urmare a analizării rapoartelor întocmite de Direcţia Control, membrii Consiliului au decis să sancţioneze cu câte o somaţie publică societăţile: Pagina Ciudatului pentru postul NCN din Cluj-Napoca; LidasProd S.R.L. şi Intersat S.R.L. din Constanţa. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.