Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Legendara trupă britanică Iron Maiden concertează joi, în Parcarea C de la Romexpo, în aer liber, invitaţi speciali la Bucureşti fiind germanii de la Lord Of The Lost care vor cânta în deschiderea spectacolului.

Concertul, care face parte din turneul "Legacy of The Beast", cuprinde hituri din întreaga carieră a formaţiei şi este considerat a fi una dintre cele extravagante şi spectaculoase interpretări live din punct de vedere vizual.

În concertul de la Bucureşti britanicii vor cânta şi piese de pe cel mai nou album, "Senjutsu", lansat pe 3 septembrie 2021.

Iron Maiden a urcat pe scenă ultima dată în România în 2016.

Spectacolul va fi deschis la ora 19,30 de Lord of the Lost, iar de la ora 20,50, timp de două ore, va cânta Iron Maiden.

Accesul se va face prin Intrarea C, din Bulevardul Expoziţiei, începând cu ora 18,00.

Organizatorii informează că este interzis accesul în spaţiul concertistic cu sticle, conserve, mâncare sau băuturi de orice fel, artificii, arme, obiecte periculoase, obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser), umbrele, aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil), aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale, animale de companie.

Persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare. La intrarea în perimetrul evenimentului, toţi participanţii vor fi perchezitionaţi de agenţii de securitate.

De asemenea, organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

La Romexpo va fi prezent un medic care poate oferi primul ajutor în caz de nevoie.

Accesul copiilor sub doi ani este permis gratuit doar însoţiţi de un adult posesor de bilet valabil, iar accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe bază de bilet şi doar dacă aceştia sunt însoţiţi de un adult posesor de bilet valid.

Organizatorii nu recomandă prezenta la concert a copiilor fără căşti de protecţie. Zgomotul foarte puternic poate dauna auzului celor mici.

Accesul în spaţiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.

Toţi posesorii de bilete vor primi la acces brăţări speciale, ce le permit accesul în zona în care au bilete. Brăţările trebuie păstrate la mână, exact aşa cum au fost puse, pe toată durata concertului. Brăţările nu sunt transmisibile şi nu trebuie deteriorate pe întreaga perioadă a evenimentului.

STB a prelungit până la ora 24,00 programul de transport public pe traseele din zona Pieţei Presei.

De la Bucureşti, britanicii de la Iron Maiden vor pleca spre Lituania, unde pe 31 mai concertează pe Zalgiris Arena din Kaunas. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.