Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, joi, postul Gold FM cu două amenzi, de 100.000 de lei şi, respectiv, de 10.000 de lei, pentru modul de reflectare a agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al CNA transmis AGERPRES, Consiliul a analizat, în şedinţele de marţi şi de joi, rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite privind modul în care s-a reflectat în cadrul unor emisiuni de ştiri şi dezbateri subiectul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Rapoartele analizate s-au referit la emisiuni difuzate în perioada 24 februarie - 18 martie de şapte posturi centrale de televiziune - Antena 1, Antena 3, Digi 24, Kanal D, Prima TV, Pro TV, TVR 1, precum şi de posturile de radio Digi FM şi Gold FM.

CNA a decis joi, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor legislaţiei audiovizualului referitoare la asigurarea informării corecte, să sancţioneze postul Gold FM cu amendă de 100.000 de lei. Consiliul a constat că radiodifuzorul a încălcat prevederile articolului 3 alineatul (2) din Legea audiovizualului 504/2002, precum şi dispoziţiile articolului 64 alineatul 1 literele a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual la difuzarea emisiunilor "Scamatoriile Iosefinei" din 5 martie şi "Ce-i în Guşă şi-n căpuşă!" din 10 şi 11 martie.

De asemenea, pentru nerespectarea dispoziţiilor articolului 47 alineatul (3) la ediţia din 2 martie a emisiunii "Ce-i în Guşă şi-n căpuşă!", CNA a sancţionat postul Gold FM cu amendă de 10.000 de lei.

Potrivit articolului 3 alineatul (2) din Legea audiovizualului, "toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor".

Articolul 64 alineatul (1) stipulează că "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

Articolul 47 alineatul (3) prevede: "Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice". AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.