

Muzeul Naţional al Banatului (MNB) expune, începând de marţi, o expoziţie fotografică în care este ilustrată "Contribuţia Femeilor din Banat în Primul Război Mondial", care va fi deschisă pentru public pe parcursul lunii februarie.
În fotografii se regăsesc femei din acea perioadă care s-au implicat cu predilecţie în acţiuni de caritate pentru ajutorarea bolnavilor şi a familiilor sărace, la întreţinerea bucătăriilor populare din cartiere, în căminele de copii sau în viaţa medicală şi protecţia sanitară a Timişoarei.
Războiul a fost privit de-a lungul timpului ca un fenomen masculin prin excelenţă, dar prin mobilizarea a milioane de soldaţi în decursul anilor de război a evidenţiat importanţa femeii în societatea secolului XX. În absenţa soţului, aceasta a devenit stăpâna casei, a crescut exponenţial numărul femeilor angajate în munca industrială, în agricultură sau chiar în transporturi. Totodată, femeile au intrat în serviciul militar, ca infirmiere sau în cadrul corpurilor auxiliare de armată, menţionează pagina oficială a MNB.
La Timişoara, încă din a doua jumătate a secolului XIX luaseră fiinţă mai multe asociaţii de femei care s-au implicat şi în anii Primului Război Mondial, cu predilecţie în acţiuni de caritate, constituire a diferitelor fonduri de caritate.
Confom sursei citate, un rol important în viaţa medicală şi protecţia sanitară a Timişoarei, în anii războiului, au deţinut-o călugăriţele mizericordiene care s-au ocupat şi de tratarea bolnavilor din Spitalul General.
Totodată, mobilizările substanţiale ale bărbaţilor bănăţeni pe front, urmate de rechiziţionările desfăşurate sub supravegherea armatei, numeroasele sechestrări de bunuri materiale, precum şi abuzurile de tot felul ale autorităţilor, comise asupra celor rămaşi acasă s-au soldat cu urmări nefavorabile şi pentru agricultura din Banat şi în general pentru mediul rural bănăţean. În aceste condiţii, întreaga povară a căzut pe umerii femeilor şi copiilor care cu greu făceau faţă îndatoririlor gospodăreşti, evidenţiază MNB.
"Odată cu introducerea stării de necesitate din timpul războiului, atelierele şi întreprinderile care s-a hotărât că urmau să aprovizioneze armata cu produsele pe care le produceau au fost militarizate. În aceste condiţii, au început a fi angajate femei şi copii minori. Din anul 1916 au izbucnit tot mai multe mişcări protestatare în majoritatea centrelor industriale din Banat. În unele dintre acestea au fost implicate şi femei care îşi revendicau drepturile cuvenite", se afirmă în prezentarea expoziţiei de fotografie.
Experienţa marcantă a războiului, numeroasele îndatoriri şi roluri noi pe care femeile s-au văzut nevoite să le preia, au schimbat foarte mult percepţia societăţii asupra lor, dar şi a femeilor înseşi asupra propriei persoane şi asupra locului pe care îl ocupau în societate, le-a făcut mai încrezătoare în ele însele şi a diminuat dependenţa faţă de bărbaţi.
"Ambiţia femeilor din Banat, dar şi a celor din restul Europei, de a face faţă singure provocărilor nou ivite şi în cele mai multe cazuri reuşita lor, a contribuit la fragilizarea societăţii patriarhale tradiţionale, fapt condamnat de mulţi, dar care va prefigura o transformare completă a raporturilor între genuri", se mai afirmă în prezentarea MNB. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Muzeul Naţional al Banatului
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |