Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, afirmă că Unirea Principatelor Române a marcat un important pas de conştientizare a unităţii de neam, de împlinire a unui destin ales, artizani fiind marile personalităţi româneşti ale epocii.

"Mica Unire - Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, împlinită în 24 ianuarie 1859 - a fost un proces izvorât din sufletul românesc, care a marcat un important pas de conştientizare a unităţii de neam, de împlinire a unui destin ales, artizani fiindu-i marile personalităţi româneşti ale epocii. Prima unire a fost cea culturală, datorată limbii şi simţirii comune, o importantă poartă istorică prin care românii au trecut, rând pe rând, până la înfăptuirea Marii Uniri, la 1 Decembrie 1918. Abia la zece ani de la Revoluţia din 1848 - 1849, românii şi-au văzut visul împlinit de a avea un stat independent. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Valahiei (Ţara Românească), după ce fusese ales ca domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859, s-a datorat marilor politicieni ai vremii, dar şi oamenilor de cultură", a transmis ministrul Culturii într-un mesaj dedicat împlinirii a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor.

Lucian Romaşcanu a arătat că "nimic nu s-a putut şi nu se poate realiza fără fundamentarea acţiunilor politice pe dorinţele poporului, pe idealuri naţionale", accentuând că e important "să onorăm România în fiecare zi".

"Vorbim de date şi de momente istorice esenţiale pentru statul român, toate legate de numele unor mari oameni de cultură. Se cuvine, aşadar, să ne amintim de Mihail Kogălniceanu, cel care i-a fost alături Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi care a pus mai presus de orice valorile identitare ale românilor, exclamând cu patriotism: 'Unirea, naţiunea a făcut-o!'. Nimic nu s-a putut şi nu se poate realiza fără fundamentarea acţiunilor politice pe dorinţele poporului, pe idealuri naţionale, pe determinare şi responsabilitate", a adăugat Romaşcanu.

Ministrul Culturii consideră că astăzi, mai mult ca oricând, înţelegem cât de important este să sărbătorim împreună, să onorăm România în fiecare zi şi să fim recunoscători pentru toţi cei care au avut înţelepciunea, de-a lungul istoriei, să facă din identitatea naţională principalul lor reper în orice acţiune au desfăşurat pentru acest popor.

"La mulţi ani românilor de aici şi de pretutindeni!", a mai transmis Lucian Romaşcanu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.