Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, consideră că Ziua Culturii Naţionale îi include pe toţi cei care contribuie la promovarea ei, indiferent că sunt români, maghiari, saşi sau romi şi că în spaţiul european multicultural nu se poate vorbi de cultura unei singure naţiuni.

"Ziua Culturii Naţionale ne include pe toţi cei care contribuim la promovarea şi păstrarea ei. Promovarea culturii stă în puterea noastră şi prin demersurile pe care le facem în acest sens adăugăm câte o cărămidă la ceea ce numim  azi cultura României. Atunci când vorbim despre cultura acestei ţări trebuie să luăm în considerare toate acele valori materiale şi spirituale care se produc în comunităţile locale şi care au contribuit la dezvoltarea ei prin aportul fiecărei comunităţi etnice. Ziua culturii naţionale ne include aşadar pe toţi, indiferent că suntem români, maghiari, saşi, romi etc. Mai ales în acest spaţiu European multicultural nu putem vorbi acum despre o singură cultură sau doar de cultura unei naţiuni, pentru că în ea se regăsesc influenţele fiecărui individ, grup etnic, în parte", se arată într-o declaraţie transmisă presei şi postată şi pe blogul preşedintelui instituţiei.

Potrivit lui Borboly Csaba, cultura naţională este universală şi nu există exclusivitate, punctând faptul că în sens cultural "pământul românesc" este al tuturor etniilor care convieţuiesc aici.

"Cultura naţională este universală! Şi în acest sens stau mărturie operele scriitorilor de pe teritoriul României, traduse în mai multe limbi şi care au ajuns în toate colţurile lumii. Auzim de multe ori în legătură cu meleagurile noastre: pământ românesc. În sens administrativ putem afirma acesta, dar în sens cultural este şi maghiar, şi săsesc, şi al tuturor etniilor care convieţuiesc împreună. În cultură nu există exclusivitate, pentru că suntem influenţaţi - în sens bun - de diferite culturi. Se cuvine, aşadar, în fiecare an, de 15 ianuarie, şi nu numai, să contribuim la dezvoltarea şi promovarea culturii noastre, a tuturor, pentru că putem supravieţui în istorie doar prin cultură şi doar aşa putem transmite o moştenire valoroasă copiilor noştri", se precizează în declaraţia citată.

Totodată, se mai arată că atât graniţele fizice cât şi cele impuse de oameni sunt desfiinţate de cultură.

"Cultura desfiinţează graniţele, atât cele fizice cât şi cele impuse de multe ori de om. Dovadă stau manifestările culturale ce au loc în diferite colţuri ale lumii şi care sunt primite cu entuziasm şi deschidere. Cultura naţională se construieşte în fiecare zi prin citirea unui vers, a unei cărţi, prin privirea unei picturi sau prin ascultarea unei piese muzicale. Atunci când realizăm aceste acte de cultură nu ţinem cont de originea celui pe care l-am primit în sufletul nostru, că vorbim de Mihai Eminescu sau Ady Endre, George Enescu sau Bartók Béla", menţionează Borboly Csaba. AGERPRES/(AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.