Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" din Iaşi desfăşoară în această perioadă mai multe evenimente sub genericul "Eminescu 172", pentru a marca Ziua Culturii Naţionale.

''Ca un omagiu adus poetului, al cărui destin s-a intersectat cu cel al bibliotecii din Iaşi şi al cărui nume instituţia îl poartă cu mândrie şi demnitate, Biblioteca Centrală Universitară 'Mihai Eminescu' desfăşoară mai multe evenimente sub genericul 'Eminescu 172''', se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Cu ocazia zilei poetului naţional este lansat proiectul "Colecţia digitală Eminescu" (PROEM), iniţiat de Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" în încercarea de avea într-o colecţie digitală (pe platforma http://dspace.bcu-iasi.ro/) opera eminesciană, traducerile şi exegeza.

''Proiectul, care se înscrie în programul instituţional de conservare şi prezervare a moştenirii culturale şi de valorificare a documentelor de patrimoniu, deschide noi posibilităţi de cercetare a operei eminesciene, oferind acces de la distanţă cercetătorului avizat şi publicului larg. Printr-un efort de echipă, proiectul a început să prindă contur, oferind la deschiderea lui pentru public primele ediţii ale operei 'poetului nepereche' - de la ediţia Maiorescu din 1883 până la ediţiile mai noi, în limba română sau în traducere, poezii eminesciene pe note muzicale, precum şi alte documente care au legătură cu viaţa şi activitatea lui Eminescu. Pe parcurs, în cadrul proiectului vor fi scanate şi alte publicaţii din fondul documentar Eminescu, această colecţie digitală venind în sprijinul cercetătorilor care au în centrul preocupărilor intelectuale opera eminesciană'', precizează sursa citată.

În parteneriat cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi cu alte instituţii de cultură aceste resurse digitale vor fi îmbogăţite pentru a fi puse la dispoziţia celor interesaţi.

Totodată, expoziţia "Eminescu 172 - Ediţiile Maiorescu", realizată de departamentul Colecţii Speciale, deschisă în sediul central al bibliotecii, în spaţiul expoziţional de la etajul I, poate fi vizionată în perioada 13 - 31 ianuarie.

În expoziţie pot fi vizionate ediţiile Maiorescu pe care Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" le deţine în colecţiile sale. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.