Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Orchestra Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest Timişoara (UVT) va susţine sâmbătă, alături de violonistul Alexandru Tomescu, la Filarmonica Banatul, un Concert extraordinar de muzică simfonică românească dedicat Zilei Culturii Naţionale.

Evenimentul va fi transmis în direct pe canalele TVR Timişoara şi TVR3, de la ora 19,00, a anunţat, miercuri, UVT într-un comunicat remis AGERPRES.

Regalul de muzică simfonică românească oferit timişorenilor de către Universitatea de Vest Timişoara este înnobilat şi de prezenţa în postură solistică a maestrului Alexandru Tomescu, conferenţiar universitar la Facultatea de Muzică şi Teatru, iar conducerea muzicală va fi realizată de lectorul universitar Sebastian Felea.

Concertul a avut loc pentru prima dată într-o zi cu mare încărcătură simbolică, Ziua Naţională a României, în în prestigioasa sală "Petrassi" din "Auditorium Parco della Musica" din capitala Italiei, unde se află una dintre cele mai mari comunităţi româneşti din diaspora.

"Concertul susţinut în această zi specială de Orchestra Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara este un prilej de a simţi frumuseţea culturii române, mereu diversă şi îmbogăţită de un spirit multietnic. Cei prezenţi în sala de concerte a Filarmonicii Banatul vor avea în faţă una dintre cele mai tinere orchestre din ţară, iar răsplata nu va întârzia să apară, pentru că energia şi dăruirea acestor tineri sunt realmente impresionante. Concertul dedicat Zilei Culturii Naţionale este evenimentul de debut din seria activităţilor culturale desfăşurate sub egida 'La UVT, Cultura e Capitală!' din acest an. În 'Capitala' noastră, nimic nu este mai important decât să fim uniţi prin artă. Să fim, aşadar, împreună, bucuroşi şi luminaţi de armonia muzicii!", a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Programul concertului cuprinde lucrări de Marţian Negrea (Tarantella din Suita prin Munţii Apuseni), George Enescu (Giga din Suita nr. 2 pentru orchestră în Do major, op. 20; Balada pentru vioară şi orchestră, op. 4a. Solist, Alexandru Tomescu), Ciprian Porumbescu (Balada pentru vioară şi orchestră. Solist, Alexandru Tomescu), Constantin Dimitrescu (Dans ţărănesc. Solist, Alexandru Tomescu), Bela Bartok (Dansuri populare româneşti), Paul Constantinescu (Olteneasca), Tiberiu Brediceanu (Patru dansuri româneşti). AGERPRES /(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.