

Expoziţia internaţională ''Surprinzătorul Dali'', cu 150 de lucrări originale semnate de pictorul spaniol Salvador Dali, a ajuns şi în Vâlcea şi va fi prezentată iubitorilor de artă din judeţ timp de trei săptămâni, începând de joi, au anunţat reprezentanţii Muzeului Judeţean "Aurelian Sacerdoţeanu", gazda acestui eveniment.
Directorul instituţiei muzeale vâlcene, Claudiu Tulugea, a precizat că în cadrul expoziţiei vor fi prezentate opere originale ale artistului spaniol aflate în colecţia privată Kesauri şi care sunt imprimate prin mai multe metode: litografii, serigrafii, ceramică, tapiserii, lucrări în bronz, argint, aur.
Scopul acestei expoziţii este, pe de o parte, de a face cunoscută opera celui mai cunoscut reprezentant al suprarealismului în artă, iar pe de altă parte de a atrage către lumea artei un public cât mai divers.
"Expoziţia evidenţiază aspecte importante ale operei marelui artist Salvador Dali, care a ales să recurgă la diferite metode de imprimare a creaţiilor sale, tocmai pentru a oferi un acces mai larg de vizualizare a operelor sale. Pentru a înţelege opera lui Dali trebuie să ştim că el a fost un artist intelectual. Pictura lui există pentru a exprima ideile, convingerile şi teoriile lui. Era important pentru el să nu reprezinte ceea ce vedem, ci ceea ce simţim, gândim, probabil fără să ne dăm seama. Scopul expoziţiei este acela de a ajuta publicul să înţeleagă modul în care Salvador Dali îşi materializează viziunea, redată printr-un limbaj artistic special, sub forma imaginilor, care deseori au aspect intangibil, dar sunt simţite în mod clar de către privitor", se artă în comunicatul de presă transmis marţi de conducerea Muzeului Judeţean Vâlcea.
Expoziţia este împărţită în patru secţiuni tematice -"Meseriile omului", "Iubirile Cassandrei", "Tricornul" şi "Alte lucrări ale lui Salvador Dali", pentru o mai mare siguranţă în contextul epidemiologic actual, organizatorii punând la dispoziţia vizitatorilor şi un ghid audio cu informaţii despre fiecare dintre lucrările ce vor fi prezentate pe simezele Muzeului Judeţean Vâlcea în perioada 18 noiembrie - 6 decembrie.
Înainte de a ajunge în Vâlcea, lucrările lui Dali au poposit şi în oraşele Arad, Buzău şi Satu Mare din România, precum şi în centre urbane din Polonia şi Lituania.
Curatorii expoziţiei de la Râmnicu Vâlcea sunt Vasilii şi Aleksandre Kesauri şi Claudiu Tulugea. AGERPRES / (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Muzeul Judetean Valcea / Facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |