COD GALBEN: 20-01-2022 ora 10 Intre 20 ianuarie, ora 12 – 22 ianuarie, ora 10 se va semnala viscol

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a dat undă verde, marţi, difuzării, în regim de campanie de interes public, a 15 spoturi radio/TV aferente campaniei pro-vaccinare împotriva COVID-19 "Campioni pentru viaţă", iniţiată de către Ministerul Tineretului şi Sportului.

"Atunci când voi avea ocazia să merg din nou la competiţii, să-mi fie teamă doar de adversarul din faţa mea, nu şi de faptul că pot lua acest virus şi îl pot aduce acasă, acolo unde poate lăsa urme adânci în sânul familiei. M-am vaccinat. Am ales să mă vaccinez pentru mine, pentru oamenii dragi. Sunt Ana Maria Brânză şi m-am vaccinat pentru că îmi vreau viaţa înapoi", este unul dintre spoturi.

Şi ministrul interimar al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, este protagonistul unuia din spoturi.

"Situaţia în România este gravă. În fiecare trei minute, o persoană moare. Bunica mea a decedat. Credeţi-mă că au fost nişte clipe pe care n-o să le uit niciodată. Eu m-am vaccinat doar ca să pot să trăiesc liber, să pot să fac sport şi să nu ajung niciodată în spital. Mă numesc Edward Novak. Haideţi să ne vaccinăm, că numai aşa putem să încheiem această situaţie teribilă", afirmă ministrul Nowak.

Roxana Ciuhulescu, consilier în cadrul Ministerul Tineretului şi Sportului, a arătat că la realizarea campaniei şi-au dat concursul, "pro bono", 37 de sportivi de performanţă, printre care Eduard Novak, Elisabeta Lipă, Camelia Potec, Gabriela Szabo, Doina Melinte, Ana Maria Brânză, Victor Hănescu, Robert Glinţă, Marian Drăgulescu, Florin Bratu, Lucian Sânmărtean, Marius Nicolae, Dina Gogean, Simona Amânar, Loredana Ohâi etc.

"Statistica este îngrijorătoare în România. Spunea ministrul Eduard Novak în spot că la trei minute moare un român. Statistica a coborât şi mai dramatic, la 2,40 de minute moare un român, drept pentru care ne-am unit forţele ca să realizăm această campanie. A început acum două săptămâni. De săptămâna trecută trebuie să menţionez că TVR ni s-a alăturat şi deja a intrat campania pe toate posturile naţionale, pentru că au înţeles importanţa mesajului nostru", a spus Ciuhulescu.

Ea a precizat că spoturile vor fi difuzate atât de televiziuni, cât şi online.

Preşedintele CNA, Cristina Pocora, a apreciat că această campanie este una "foarte bună", iar Dorina Rusu, membru CNA, a spus că i se pare remarcabil faptul că textele sunt "puţin diferite, fiecare sportiv vorbind în nume personal".

"Eu am fost în spatele camerei şi de la fiecare am reuşit să scot povestea de viaţă: Lucian Sânmărtean, care cu greu s-a străduit să nu plângă la filmare, pentru că şi-a pierdut tatăl acum patru săptămâni; Gabriela Szabo, care a declarat că i-a murit medicul care i-a tratat pe ea şi pe soţul ei, paradoxul e că pe ei i-a vindecat, dar el a murit o lună mai târziu. Deci, sunt poveşti unice de viaţă", a mărturisit reprezentanta Ministerului Tineretului şi Sportului.

Monica Gubernat, fost preşedinte al Consiliului, a propus membrilor CNA să transmită o recomandare nominală de difuzare a spoturilor către canalele sportive.

Spoturile vor fi difuzate timp de trei luni în media naţională, regională şi locală. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.