COD GALBEN: 02-12-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 - 65 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 02-12-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55...65 km/h și trecător 70-75 km/h in Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gong" Sibiu va prezenta vineri, în avanpremieră, spectacolul "Bibi" conceput şi scris de dramaturga Mihaela Michailov şi regizorul Radu Apostol, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

"Bibi" va avea premiera sâmbătă, de la ora 18,00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gong" Sibiu. Acesta este un spectacol prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română. Versiunea în limba română a spectacolului va fi lansată în 2022.

După succesul înregistrat cu producţia "Wanda", echipa formată din Radu Apostol, Mihaela Michailov şi Gabi Albu revine la Sibiu cu un nou proiect pentru adolescenţi, părinţi şi cadre didactice. "Bibi" este un spectacol despre o a doua şansă, un manifest pentru a păstra o şcoală vie. Povestea lui Bibi e, în acelaşi timp, povestea unor copilării frânte: între părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi bunici care încearcă să le suplinească lipsa. Migraţia e alienantă şi dureroasă pentru copii, părinţi şi bunici. E istoria care lasă urme în familii sugrumate de dor şi nevoia de a fi împreună.

"Bibi e istoria miilor de copii pentru care egalitatea de şanse e o utopie. Copii care învaţă în şcoli abandonate de sistemul educaţional. Copii care duc cu ei navete de kilometri, drumuri neasfaltate, evaluări şi examene epuizante. Ei nu vor fi niciodată în top. Ei rămân la coada clasamentelor făcute ca să-i ignore. Ei sunt copiii din spatele şcoli, la marginea lumii. Şcoli ale dispreţului sistemic. Şcoli ale înfrângerii din care răsare uneori o posibilitate. Bibi e povestea acestei posibilităţi. E povestea lor. O profesoară care, în ciuda tuturor eşecurilor, e acolo pentru el. Pentru Bibi. Băiatul prea mare ca să mai fie alintat şi încă prea copil ca să plece din satul lui", mărturiseşte Mihaela Michailov, în timpul repetiţiilor.

Regia spectacolului este semnată de Radu Apostol, scenografia de Gabi Albu, iar muzica de Eliza Păuna. Traducerea în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar. Din distribuţie fac parte actriţele Claudia Stuhler şi Eliza Păuna. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră şi zece minute şi este recomandat celor cu vârsta peste 10 ani.

Preţul unui bilet la oricare din reprezentaţii este de 12 lei, tarif flexibil. Mai multe detalii despre condiţiile de modificare a biletelor flexibile, puteţi găsi în regulamentul afişat pe teatrulgong.ro.

"Acest spectacol a fost produs în cadrul proiectului multianual '365 Tage in Deutschland / 365 zile în Germania', realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu Centrul de Teatru Educaţional Replika din Bucureşti, Teatrul pentru Copii şi tineret GONG din Sibiu, Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică UNATC Bucureşti, Colegiul Naţional 'Samuel von Brukenthal' din Sibiu şi Goethe-Institut Bucureşti. Proiectul cultural este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional", se arată în comunicatul de presă.

Participarea la eveniment este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii. Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptaţi de la această regulă.

Dovada vaccinării sau trecerii prin boală pentru cetăţenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi scanat de operatorul economic/organizator prin aplicaţia mobilă de verificare, iar în cazul cetăţenilor străini şi apatrizi definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba ţării respective şi în limba engleză.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptaţi de la această regulă. Purtarea măştii de protecţie în toate spaţiile, precum şi pe toată durata evenimentelor rămâne obligatorie, cu excepţia copiilor cu vârsta sub 5 ani. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Sursa foto: Teatrul GONG Sibiu/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.