Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Expoziţia de fotografie "Shylock - ultimul rol", In Memoriam Ion Caramitru, prezentată de fotograful oficial al Teatrului Naţional din Bucureşti, Florin Ghioca, va fi vernisată, vineri, în foaierul Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău.

Potrivit unui comunicat de presă al TNB, transmis, marţi, AGERPRES, evenimentul are loc în cadrul Reuniunii Teatrelor Naţionale de la Chişinău, care este dedicată memoriei actorului şi regizorului Ion Caramitru.

Iniţiativa a avut ca punct de plecare proiectul "Teatrul românesc la Bucureşti şi Chişinău", un schimb de turnee între Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti şi Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău, o idee comună a celor doi directori Ion Caramitru şi Petru Hadârcă.

"Reuniunea din acest an se află sub aura spirituală a lui Ion Caramitru, artistul purtător de legendă şi, la rândul său, creator de legendă - umană şi artistică. Am pregătit evenimentul Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti, ediţia a VI-a (ar fi trebuit să fie a şaptea, dacă nu ne împiedica pandemia) ca pe o sărbătoare a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu", care şi-a recucerit, de-a lungul celor 100 de ani de creaţie şi de zbucium, în pofida intruziunilor politice barbare, prin energiile limbii române şi prin efortul artiştilor săi, dreptul la libertatea de creaţie şi de idei şi a contribuit la supravieţuirea spirituală a mai multor generaţii de spectatori", a precizat Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional din Chişinău.

La vernisaj vor fi prezenţi actorii Oana Pellea şi Mircea Rusu care vor susţine în aceeaşi seară, imediat după vernisaj, spectacolul "Frumos e în septembrie la Veneţia", în regia Marianei Cămărăşan, care reprezintă Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" la actuala ediţie a Reuniunii teatrale de la Chişinău.

Sâmbătă, la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", va avea loc o proiecţie specială a înregistrării spectacolului "Neguţătorul din Veneţia" de Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, în care Ion Caramitru interpretează ultimul său rol shakespearian, Shylock. Înregistrarea este o producţie a Studioului Media al TNB, filmată în condiţii deosebite. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: tnme.md

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.