Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Gazetarul Horia Alexandrescu a murit luni dimineaţa, la vârsta de 74 de ani.

Anunţul a fost făcut de fiica lui, Anca Alexandrescu. "Tata a plecat...", a scris aceasta pe o reţea de socializare.

Horia Alexandrescu s-a născut la 9 aprilie 1947, în Bucureşti.

A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei 'Ştefan Gheorghiu'.

A debutat în presă în anul 1971, la 'Sportul'. În 1977 s-a mutat la 'Scânteia Tineretului', iar în 1989 la Secţia sport a publicaţiei 'Tineretul Liber', unde a devenit ulterior secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct. În 1990 a înfiinţat ziarul 'Sport Star'. În acelaşi an, alături de Adrian Sârbu şi de alţi cinci jurnalişti, a fondat cotidianul 'Curierul Naţional', fiind totodată şi directorul general al publicaţiei până în anul 1993. A pus bazele ziarului 'Cronica Română', al cărui director general a şi fost timp de opt ani (1993 - 2001). În 2001 a apărut pe piaţă cotidianul 'Independent', înfiinţat şi condus de Horia Alexandrescu.

Din 2007, timp de trei ani, a moderat emisiunea 'Cafeneaua politică' la postul de televiziune OTV. El a realizat şi moderat această emisiune şi la TVR 1, pentru care a primit premiul 'Pamfil Şeicaru' (2004). Este autorul volumelor: 'Aur olimpic românesc' (1980), 'Olimpiada 80 - Jurnal de reporter' (1982), 'Olimpiada californiană' (1985), 'Steaua, campioana Europei' (1986), 'Gruia, mister handbal' (2009), 'Athos: călător la Sfântul Munte' (2007), 'Vlase - magnific 7' (2009). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

A murit gazetarul Horia Alexandrescu (fişă biografică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.