Muzeul Memorial "Alexandru Vlahuţă" de la Dragosloveni, Casa Memorială "Ion Roată" din satul Câmpuri şi Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petreşti vor putea fi vizitate online în cadrul unor tururi virtuale 3D, potrivit reprezentanţilor Muzeului Vrancei.
"Trei muzee din Vrancea vor putea fi vizitate online, cu ajutorul unor tururi virtuale 3D. În prezent, se lucrează la platformă, în cadrul unui proiect finanţat de statul român prin Administraţia Fondului Cultural Naţional. Platforma se adresează doar muzeelor de la ţară, care prezintă satul românesc şi cultura tradiţională a acestora. Etapa de culegere a datelor a debutat în această săptămână la Muzeul Memorial 'Alexandru Vlahuţă' de la Dragosloveni şi la Casa Memorială 'Ion Roată' din satul Câmpuri, urmând ca în perioada următoare să fie continuată la Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petreşti", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Vrancei, Valentin Romeo Muscă.
Acesta a susţinut că spaţiul online poate asigura o mai mare vizibilitate muzeelor şi, de aceea, devine foarte important acest tip de publicitate.
"Trebuie să ne cunoască lumea şi încercăm să ne promovăm în orice fel. La acest moment, publicitatea cea mai mare este în spaţiul online. De aceea este nevoie să intrăm şi noi în acest spaţiu, unde se petrec lucruri cât se poate de reale. Chiar dacă nu putem să le atingem în cadrul tururilor virtuale, aceste obiective sunt cât se poate de reale şi este important ca ele să fie cunoscute de cât mai multă lume", a precizat Valentin Muscă.
Potrivit iniţiatorilor, platforma online dedicată muzeelor de la sat din regiunea Moldovei ar urma să fie inaugurată la 1 decembrie şi va cuprinde, în total, 28 de muzee din zona rurală a Moldovei, proiectul urmând să fie extins şi la nivel naţional. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.