Peste 56.000 de persoane au participat, joi, la Festivalul UNTOLD, au anunţat, vineri, organizatorii evenimentului.
"Peste 56.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie UNTOLD. Artiştii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionaţi de scena principală a festivalului UNTOLD, dar şi de căldura şi energia cu care au fost primiţi de public. Cei mai aşteptaţi artişti au fost rapperul american Tyga, producătorul american DJ Snake, Steve Aoki, dar şi DJ-ul german Tujamo. Acesta din urmă a fost prezent la toate cele 5 ediţii ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă au fost cele mai impresionante ore din viaţa lui", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de organizatori.
Potrivit sursei citate, participanţii au fost încântaţi de prestaţia celor care au evoluat pe scenele festivalului.
"Pe scena principală a urcat aseară şi juriul emisiunii SuperStar format din Smiley, Marius Moga, Raluk şi Carla's Dream, emisiune care debutează în această seară la PRO TV. Şi Benny Benassi a făcut stadionul Cluj Arena să vibreze, iar Delia, pe lângă show-ul ei de la mainstage, a urcat şi a făcut un moment special cu Steve Aoki. Celebra coloană sonoră a serialul Casa Del Papel s-a auzit live pe mainstage-ul festivalului. Momentul 'Cake me!' a fost unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii. Tinerii aflaţi în primele rânduri au făcut pancarte cu acest mesaj şi au aşteptat ca Steve Aoki să arunce cu cele 12 torturi. Show-urile lui Tyga, Tujamo şi Steve Aoki au putut fi urmărite live pe pagina de Facebook si pe canalul de YouTube UNTOLD, precum şi pe TikTok", se mai arată în comunicat.
Festivalul UNTOLD are loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |