Actorul Ion Haiduc a afirmat că Ion Dichiseanu a fost un om deosebit, de o eleganţă spirituală şi fizică rar întâlnită şi un actor excepţional.
"Ne despărţim de ultimii 'mohicani' ai teatrului românesc, ultimul lord care era printre noi. A fost un om deosebit, de o eleganţă spirituală şi fizică rar întâlnită, un excepţional coleg, un om care nu a vorbit de rău pe nimeni niciodată, un actor excepţional, special, din categoria frumoşilor din teatru. E greu când eşti în această categorie să fii şi foarte bun, rolurile de frumoşi sunt cele mai grele, cele mai greu de făcut. El a excelat", a declarat Ion Haiduc, pentru AGERPRES.
El a precizat că Ion Dichiseanu a fost "un om extraordinar" şi "un amic excepţional".
"A fost un om extraordinar, am avut parte de prietenia lui, de prietenia lui şi socială şi profesională, un amic excepţional. Am avut şi un turneu la Paris cu el în '96 şi atunci l-am cunoscut mai bine, noi fiind colegi de teatru. Dumnezeu să-l odihnească", a mai spus actorul.
Actorul Ion Dichiseanu a murit, joi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era internat de mai multe luni. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |