Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Spectacolul "Bull" de Mike Bartlett, în regia lui Silviu Debu, va fi prezentat în premieră pe 11 şi 19 martie, la Teatrul Mic, Sala Studio - Gabroveni 57.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, spectacolul este inclus în cadrul Programului "Teatru pentru actori... şi numai cu actori", demarat la finalul lunii octombrie 2020, odată cu noile restricţii care au impus sistarea activităţii cu publicul în instituţiile de cultură. Scopul proiectelor iniţiate atunci a fost acela de a continua activitatea teatrului şi de a valorifica potenţialul creativ al trupei artistice.

Spectacolul "Bull" se pliază pe contextul actual, în care firmele şi companiile mari au fost nevoite, din cauza pandemiei de COVID-19, să recurgă fie la restructurări, fie la reorganizarea şi modificarea desfăşurării activităţii angajaţilor în regim de telemuncă, conform măsurilor de siguranţă sanitară. Acţiunea se concentrează în jurul a trei colegi de birou, angajaţi ai unei companii, care, puşi în situaţia de a-şi demonstra aptitudinile pentru a-şi păstra job-urile, încearcă să îl pună într-o lumină cât mai proastă, în faţa şefului, pe cel considerat a fi mai slab dintre ei. Ca urmare, începe jocul rece şi crud de-a victima şi prădătorii, se arată în prezentarea spectacolului.

"Bull, aşa cum sugerează şi titlul, este un text care are ca temă bullying-ul la care sunt supuşi angajaţii din mediul corporatist şi nu numai. Cei care din diverse motive nu pot să 'ţină pasul' cu restul echipei sunt eliminaţi rapid dintr-un sistem bazat pe rezultate imediate şi pe imagine, sistem în care se încadrează perfect şi compania din piesa scrisă de Mike Bartlett. Membrii echipei care se simt mai puternici se coalizează şi se debarasează de cei pe care îi consideră a fi mai slabi, nu doar fără niciun fel de regrete, ci şi fiind cuprinşi de o plăcere sadică pe parcursul întregului proces care uneori seamănă cu un ritual. Corectitudinea şi meritocraţia sunt singurele arme pe care cel ce urmează a fi sacrificat le poate folosi pentru a se apăra. Dar oare lumea în care trăim se bazează pe astfel de valori pentru a merge mai departe?", a declarat Silviu Debu.

Biletele pot fi achiziţionate de pe website-ul www.teatrulmic.ro, de pe platforma bilet.ro şi de la casele de bilete ale Teatrului Mic. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto:  Teatrul Mic/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.