Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizarea mai multor evenimente în Franţa şi în România cu ocazia celebrării în acest an a 140 de ani de la naşterea lui George Enescu şi colaborarea la nivelul specialiştilor în patrimoniu au figurat printre temele abordate la întâlnirea ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu ambasadorul Republicii Franceze, Laurence Auer.

"Ca de fiecare dată, atunci când discutăm despre relaţia româno-franceză, putem spune cu siguranţă că, prin particularitatea sa, relaţia culturală reprezintă una dintre cele mai vizibile puncte de cooperare cu Republica Franceză. În acest context, discuţia de ieri dintre domnul Bogdan Gheorghiu, ministrul culturii şi E.S. doamna Laurence Auer, Ambasadorul Republicii Franceze, a avut în prim plan organizarea mai multor evenimente în cele două ţări cu ocazia celebrării în acest an a 140 de ani de la naşterea lui George Enescu", se precizează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.

Potrivit sursei citate, un alt subiect discutat a fost acela al colaborării la nivelul specialiştilor în patrimoniu, prin primirea de expertiză din partea Franţei în domeniul restaurării monumentelor de patrimoniu prin accesarea fondurilor nerambursabile de către România, în acest sens urmând a se constitui un grup de lucru la nivelul specialiştilor.

"De asemenea, în cazul în care contextul pandemic va permite, vom putea urmări prestigiosul festival de la Cannes, după un an de absenţă, începând cu data de 6 iulie 2021. Iar pentru iubitorii de filme franţuzeşti, E.S. doamna Auer, ne-a informat că în perioada imediat următoare va fi lansată o platformă online cu filme franţuzeşti, traduse în limba română", mai informează Ministerul Culturii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.