Preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, Viorel Badea, este de părere că pentru a parcurge mai bine opera lui Brâncuşi trebuie să înţelegi şi "să trăieşti profund dimensiunea eternităţii poporului român".
"Opera lui Constantin Brâncuşi poate fi parcursă cel mai bine dacă înţelegi şi trăieşti profund dimensiunea eternităţii poporului român şi mă refer aici, în special, la creaţiile populare. Esenţa, sinceritatea şi simplitatea formelor reprezintă reperele spirituale ale operelor lui Brâncuşi. Dar artistul din Peştişani, cel care a luat drumul pribegiei, precum mulţi confraţi în zilele noastre, nu a uitat niciodată ce l-a inspirat - simplitatea, curăţia şi sinceritatea ţăranului român", a declarat, pentru AGERPRES, senatorul Viorel Badea.
În opinia sa, opera lui Brâncuşi este mai actuală ca oricând pentru că "ne îndeamnă să protejăm tradiţiile şi valorile spirituale ale poporului român".
"Avem o datorie faţă de Brâncuşi. Aceea de a nu pierde ceea ce ne defineşte şi ne deosebeşte ca popor. Într-o lume în care totul pare că se uniformizează banal sub spectrul consumerismului, Brâncuşi ne invită să contemplăm operele sale, care se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, având drept coordonată conceptuală simplitatea profundă a artei populare româneşti", a subliniat Viorel Badea.
Pe 19 februarie se împlinesc 145 de ani de la naşterea marelui sculptor român.
Prin Legea 305/2015 Parlamentul a declarat data de 19 februarie drept "Ziua Brâncuşi". AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Brâncuşi145 / Răzvan Theodorescu: Nu îl putem cantona pe Brâncuşi; e românul care aparţine lumii
Brâncuşi145 / Gorj: Poem cinematografic dedicat sculptorului
Brâncuşi145 / Gorj: Invitaţie în lumea artei - expoziţii şi proiecţii de filme
Brâncuşi145/ Gorj: Povestea de dragoste dintre sculptor şi Maria Tănase, pusă în scenă la Târgu Jiu
Brâncuşi145 / Lucrări ale celebrului sculptor - vândute cu sume record în licitaţii internaţionale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.