Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude, "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc", a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Potrivit unui comunicat RollerCoaster transmis AGERPRES, pelicula va fi prezentată în premieră mondială la Berlinale.

Din cauza pandemiei mondiale de coronavirus, prestigiosul eveniment se va desfăşura în două etape: cu o competiţie online şi acordarea de premii în perioada 1-5 martie, precum şi cu proiecţii deschise publicului în perioada 9-20 iunie, după cum au anunţat reprezentanţii festivalului, Carlo Chatrian şi Mariette Rissenbeek.

Subintitulat "Schiţă pentru un film popular", lungmetrajul "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" analizează raporturile dintre individ şi societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia.

Din distribuţie fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache, Ilinca Hărnuţ.

"Un prieten a descris acest film ca fiind întâlnirea dintre Immanuel Kant (legea morală) şi Emanuelle Cunt (legea mortală). Iar criticul Andrei Gorzo declara recent că filmul este: 'agresiv, experimental, debordând de idei şi mai ales de un simţ superincisiv al contemporanului'. Nu mai am nimic de adăugat", a afirmat regizorul Radu Jude.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie iar de costume, Cireşica Cuciuc. Producător este Ada Solomon.

"Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" este o producţie microFILM în coproducţie cu Paul Thiltges Distributions, Endorfilm, Kinorama, realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Czech Film Fund, Croatian Audiovisual Centre, Artekino International.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut - "Cea mai fericită fată din lume" - premiul CICAE la Berlinale 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul "Toată lumea din familia noastră", prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinale. Pelicula "Aferim!" (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.