COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă COD GALBEN: 25-05-2025 ora 19 Intre 19:50 si 01:50 se va semnala Ploi ce vor acumula 20…30 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 20 ...30 l/mp. in Județul Gorj, Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un exponat care prezintă reconstrucţia tridimensională a capului voievodului Mihai Viteazul se integrează, începând de miercuri, în expoziţia permanentă "Timpul Oraşului", prezentată la Palatul Suţu - Muzeul Municipiului Bucureşti.

Exponatul este mult mai vizibil, iar toate informaţiile despre procedura şi etapele reconstituirii pot fi aflate într-o prezentare mult mai potrivită contextului istoric şi muzeal oferit de noua expunere, precizează MMB, într-o postare pe Facebook.

Începând din 2017, vizitatorii au putut vedea chipul, reconstituit cu cea mai mare acurateţe prin utilizarea datelor ştiinţifice şi tehnice de ultimă generaţie, în expoziţia temporară "Fizionomii unificatoare 'Toţi în unu'. Povestea unui proiect de ţară".

Apoi, în 2019, exponatul a fost prezentat în expoziţia tematică "Restaurare bunuri culturale mobile pe suport papetar", alături de un document rar, realizat pe pergament, datat 1593 - 1594, din Colecţia de documente a MMB.

Proiectul reconstrucţiei faciale este un vis mai vechi al directorului MMB, Adrian Majuru, încredinţat unui tânăr sculptor, Radu Tudor Panait.

Artistul a început în 2016, cu o amplă documentare, la baza demersului acestuia stând măsurătorile antropometrice şi fotografiile craniului lui Mihai Viteazul pe care profesorul Francisc J. Rainer, întemeietorul antropologiei din România, le-a făcut în primăvara anului 1920, atunci când a fost invitat la Iaşi de către Statul Major al Armatei Române, cu misiunea de a studia craniul voievodului Mihai Viteazul.

Etapa de documentare - în timpul căreia Radu Panait a consultat istorici, antropologi, medici şi muzeografi - a fost urmată de crearea structurii metalice a craniului, stabilirea proporţiilor cutiei craniene, fixarea martorilor pentru redarea corectă a musculaturii, modelarea expresiei faciale şi a pilozităţii, finalul reconstrucţiei a însemnând pigmentarea, poziţionarea ochilor artificiali şi inserarea părului, fir cu fir.

Materialul final din care este realizată lucrarea este un latex ce a permis pigmentarea tenului şi, ulterior, inserarea firelor de păr natural. "Ca modificare majoră adusă proiectului iniţial, s-au adăugat proteze oculare şi veşminte princiare (cucă, caftan şi mantie)", explică sculptorul Radu Panait în descrierea lucrării.

Muzeul Municipiului Bucureşti prezintă publicului şi un film documentar despre laborioasa procedură de reconstrucţie facială, care poate fi vizionat accesând acest link: https://youtu.be/9aGw_G9UymU. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Muzeul Municipiului Bucuresti - Palatul Sutu / facebook.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.