

Mai multe porţi cu specific Art Nouveau din Oradea, aflate într-o avansată stare de degradare, care nu fac parte din clădiri de patrimoniu vor fi reabilitate din donaţii printr-un proiect al asociaţiei Rotary Club Oradea Art Nouveau, numit "Adoptă o poartă Art Nouveau" demarat în toamna anului 2020 şi continuat pe site-ul asociaţiei.
"Porţile acestea, care nu fac parte neapărat din clădiri monumente, sunt comori ascunse pe care trebuie să le repunem în lumină şi să le redăm valoarea de altădată. Iubind Oradea, am simţit că facem o treabă bună şi că vom da un exemplu. Poate că, astfel, autorităţile vor începe să ne ajute. Dând tonul, aşa cum am observat şi în alte proiecte, lucrurile au început să se mişte. Pentru aceste porţi, am început o campanie de strângere de fonduri pe site-ul nostru", a declarat, pentru AGERPRES, preşedinta asociaţiei pe anul 2020, Daniela Ionaşcu.
Potrivit criticului de artă Ramona Novicov, membru în asociaţie, trei astfel de porţi au fost identificate până acum în oraş. Una se găseşte pe strada Nicolae Jiga nr. 27, iar celelalte două aparţin de clădiri situate pe strada Ady Endre.
Cea de la nr. 48 păstrează nu doar o frumoasă feronerie dantelată în luminator, ci şi clanţa originală, iar la cea de la nr. 37/A se mai pot vedea fragmente de lemnărie cu traseu curbiliniu, în luneta-luminator, chiar dacă contextul arhitectural este eclectic.
Foto: (c) Eugenia Paşca / AGERPRES
Reprezentanţii asociaţiei urmează că discute cu proprietarii care trebuie doar să îşi dea acordul pentru ca lucrările să poată fi demarate.
Foto: (c) Eugenia Paşca / AGERPRES
Potrivit site-ului rotaryartnouveau.ro, în Oradea există, pe lângă clădiri excepţionale ca valoare patrimonială, deja restaurate sau aflate în curs de restaurare, şi multe clădiri din fondul vernacular, al arhitecturii anonime, domestice, cu elemente Art Nouveau ce merită să fie prezervate.
Foto: (c) Eugenia Paşca / AGERPRES
"Chiar dacă face parte din zona istorică protejată, acest fond vernacular al porţilor decorate în spirit Art Nouveau sau cu elemente Art Nouveau, aflat de cele mai multe ori în stare precară de conservare, este drastic ameninţat de dispariţie pentru că nu este protejat nici de lege, nici de cunoaştere sau de respectul faţă de orice element-martor al istoriei oraşului", afirmă criticul Ramona Novicov.
Un alt proiect de suflet al asociaţiei este reabilitarea orgii din Sinagoga Sion, un proiect care a avansat într-o oarecare măsură, însă membrii asociaţiei mai aşteaptă sprijinul primăriei pentru a-l finaliza.
Asociaţia Rotary Club Oradea Art Nouveau este o organizaţie neguvernamentală, independentă, apolitică, nonprofit, cu personalitate juridică.
Oradea este singurul oraş din România înscris în reţeaua europeană a oraşelor Art Nouveau. Primăria Oradea a reabilitat şi amenajat, cu fonduri europene, Casa Darvas-La Roche, singurul Muzeu Art Nouveau din România. AGERPRES/(A,AS-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |