Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un Mercedes 170 V, din 1940, a fost adjudecat, joi seara, la preţul de 28.000 de euro, la licitaţia de antichităţi şi curiozităţi organizată online de Artmark.

Potrivit rezultatelor licitaţiei publicate pe site-ul Artmark, maşina "comisarului Moldovan", rol interpretat de actorul Sergiu Nicolaescu în filmul "Un comisar acuză", a avut preţul de pornire de 25.000 de euro.

Mercedes-Benz 170V este singurul model produs de Daimler-Benz înainte de Primul Război Mondial, a cărui construcţie a continuat şi după Al Doilea Război Mondial şi a fost cunoscut la acea vreme şi sub numele de "Calul de cursă al Germaniei". În anii '40, modelul a fost adaptat, între altele, în ambulanţe pentru front. Artmark arată că în România mai există patru exemplare Mercedes-Benz 170V în stare de funcţionare.

La aceeaşi licitaţie a fost cumpărat şi un Jeep Willys, la 19.000 de euro. Maşina a făcut parte din dotarea corpului de armată americană detaşat în Coreea de Sud în anii 1950.

Printre loturile adjudecate s-a numărat şi un vas grecesc din ceramică pentru ulei parfumat, posibil folosit în ritualul nupţial, vechi de circa 2.500 de ani, din colecţia actorului Anthony Quinn. Lotul, însoţit de raport de expertiză, a fost cumpărat la 3.250 de euro. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: artmark.ro

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.