Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Gabriel Bebeşelea devine dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu", alături de maestrul Christian Badea, a anunţat, joi, directorul general al instituţiei, Andrei Dimitriu.

"Bebeşelea este unul dintre tinerii cu performanţă internaţională. Tânăr, de mare perspectivă, cu talent omologat în străinătate. Cred că prezenţa lui în conducerea orchestrei este un bun câştigat", a spus Dimitriu într-o conferinţă de presă desfăşurată la Ateneul Român.

El a precizat că Bebeşelea va fi, timp de trei stagiuni, dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu", tânărul artist neavând un statut de angajat al instituţiei.

În altă ordine de idei, Andrei Dimitriu a amintit că Filarmonica "George Enescu" a reuşit să ofere publicului, în perioada dificilă a pandemiei, câteva realizări de înaltă ţinută artistică, precum invitarea, în luna aprilie, a dirijorului şi pianistului Christian Zacharias, ca director de onoare al Filarmonicii, începând din stagiunea 2020-2021. Totodată, Daniel Ciobanu a devenit primul artist în rezidenţă al instituţiei.

Dimitriu a amintit că de la începutul stagiunii 2020-2021, Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu" susţin, alături de solişti valoroşi, concerte live în sala Mare a Ateneului Român", după ce de la începutul pandemiei au fost transmise online o serie de înregistrări ale unor concerte memorabile.

El a punctat că instituţiile principale de cultură trebuie să aibă "un statut eminent, stabilit legal".

"Cred că rolul acestor instituţii trebuie consolidat. Faptul că a venit epidemia ne-a scos o sursă de venituri, biletele, iar modificarea legislaţiei ne-a privat de posibilitatea de a obţine venituri proprii. Cultura de performanţă cere bani. O Românie care vrea să fie cu statut european trebuie să asigure finanţări pentru instituţiile principale. (...) Guvernul autorităţile trebuie să aibă în vedere acest lucru", a mai spus Andrei Dimitriu.

Dirijorul Gabriel Bebeşelea, care a participat la conferinţă de la Viena, prin Skype, a afirmat că noua însărcinare reprezintă un lucru "extrem onorant", dar care incumbă şi "o oarecare doză de răspundere".

"E o orchestră cu care am avut o energie specială şi împreună cu orchestra şi cu corul, cărora le mulţumesc foarte mult pentru încredere, ne-am bucurat întotdeauna de o alchimie care a fost, bineînţeles, foarte mult 'încălzită' şi de cupola Ateneului. Sunt sigur că împreună o să realizăm lucruri foarte frumoase atât timp cât reuşim să trecem peste această perioadă în care siguranţa muzicienilor şi siguranţa publicului este cel mai important lucru".

El a dezvăluit o serie dintre proiecte sale, amintind aşa-zisele "concerte-concert", care creează "o poveste", ca şi "preluarea, când situaţia sanitară o va permite, a discuţiilor cu publicul înainte de concert", o tradiţie a orchestrelor vest-europene şi americane.

"O să existe nişte îmbinări foarte speciale între lucrări şi acest lucru va crea şi o oarecare diversificare a repertoriului. Chiar dacă repertoriul Filarmonicii 'George Enescu 'este unul imens, mă interesează abordarea mai multor perioade stilistice de multe ori în acelaşi concert, pentru o mai mare plajă de emoţii pe care vrem să le transmitem publicului. În al doilea rând - un lucru care e destul de dificil de realizat în aceste condiţii - este ideea de a prelua această tradiţie a orchestrelor vest-europene şi americane a discuţiilor cu publicul înainte de concert. Dar eu am dorit s-o extindem oarecum şi să o mulăm, să o metamorfozăm în funcţie de ceea ce se întâmplă în Bucureşti şi, când situaţia permite, aceste discuţii mai mult ca sigur că o să înceapă", a mai spus dirijorul Gabriel Bebeşelea.

Despre manifestările din Anul Beethoven a vorbit maestrul Iosif Ion Prunner, director general-adjunct al filarmonicii bucureştene, iar Ion Bogdan Ştefănescu, solist al Filarmonicii, a prezentat următorul proiect din acest program, constând într-o serie de înregistrări care vor fi difuzate, în parteneriat cu Trinitas TV, până la sfârşitul anului.

*** Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al Filarmonicii de Stat "Transilvania" Cluj-Napoca.

Cariera sa internaţională cuprinde concerte dirijate la pupitrul unor importante orchestre ale lumii: Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Konzerthausorchester Berlin, Filarmonica Arturo Toscanini, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Singapore Symphony Orchestra ş.a.

În România, dirijează constant orchestre precum Filarmonica "George Enescu", Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Filarmonica de Stat Sibiu.

Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeşelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu "Pastorale - Fantaisie pour petite orchestre" şi oratoriul "Strigoii" de George Enescu.

Gabriel Bebeşelea a fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România, iar în 2015 a fost numit dirijor principal al Operei Române din Cluj.

În afara României, a dirijat producţii ale operelor "Il viaggio ŕ Reims" la Festivalul de Opera "Rossini" din Pesaro - 2016 şi "Mireasa ţarului" de Rimsky-Korsakov la Opera Perm -2017. 

În 2011, Gabriel Bebeşelea a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.

Este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.